Analiză De ce USR i-a întors spatele președintelui Nicușor Dan. Analist: „Orice mișcare greșită poate duce la pierderi de electorat în favoarea PNL”
0Decizia Biroului Național al USR de a respinge formarea unei noi coaliții de guvernare alături de PSD, în contextul desemnării lui Adrian Veștea în funcția de prim-ministru, reprezintă o nouă etapă de repoziționare a partidului considerat până acum principalul vehicul politic al președintelui Nicușor Dan. Analistul politic Vlad Adamescu a explicat pentru „Adevărul” că această mișcare are la bază în primul rând un calcul de supraviețuire electorală, având în vedere riscurile de pierdere a electoratului în favoarea PNL.

Biroul Național al USR a adoptat duminică, în unanimitate, o rezoluție prin care ia act de desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier și reconfirmă poziția formațiunii de a nu intra la guvernare alături de PSD. În același timp, conducerea partidului a anunțat convocarea unui Comitet Politic pentru o decizie formală privind direcția politică și a transmis că nu a fost informată în prealabil despre nominalizarea lui Veștea, invocând nevoia de „claritate” în raport cu propriul electorat.
O decizie de protecție electorală, nu de afirmare politică
Analistul politic Vlad Adamescu consideră că unanimitatea din Biroul Național reflectă un calcul pragmatic, dictat de riscul pierderii de electorat, mai degrabă decât o convergență ideologică.
„Din punctul meu de vedere, USR a luat o decizie rațională, având în vedere popularitatea prim-ministrului demis Ilie Bolojan. A merge în acest moment alături de președintele Nicușor Dan, în aceeași formulă politică în care se regăsesc și tabere din PNL și PSD, ar fi o mișcare riscantă pentru USR. Mai ales că, în interiorul electoratului său, există în continuare atât susținători ai lui Nicușor Dan, cât și segmente profund dezamăgite de acesta. Din această perspectivă, decizia USR pare una de evitare a unei erodări politice accelerate”, a afirmat Vlad Adamescu.
De la lideri de moment la căutarea unui reper stabil
Adamescu susține că USR a funcționat, în diferite etape, prin raportare la figuri politice cu vizibilitate ridicată, fie din interiorul partidului, fie din exterior, ceea ce ar explica și actuala repoziționare în raport cu Ilie Bolojan.
„USR a funcționat întotdeauna prin alinierea la un lider politic popular sau carismatic, fie din interiorul partidului, fie din exterior. În trecut au existat astfel de momente în jurul lui Nicușor Dan, al lui Dacian Cioloș sau al Elenei Lasconi, iar în prezent această proiecție pare să se fi mutat spre Ilie Bolojan. Problema principală a USR este că orice mișcare greșită poate duce la pierderi de electorat în favoarea PNL, mai ales a aripii considerate reformiste, care este mai bine conectată în acest moment la figura lui Bolojan”, a explicat analistul politic.
Se simte trădat USR de Nicușor Dan? Ștefan Pălărie: „Nimeni din partid nu a cunoscut planul lui”Risc de subordonare politică în raport cu PNL
În această logică, USR riscă să intre într-o relație de dependență politică față de PNL, în condițiile în care capitalul de încredere și percepția de leadership par în prezent mai favorabile liberalilor.
„În acest context, USR riscă să devină a doua voce într-o eventuală alianță dominată de PNL. Există totuși scenariul unei liste comune la alegerile parlamentare, în care USR ar încerca să își asigure o reprezentare consistentă în viitoarea legislatură. Dar chiar și în acest caz, raportul de forțe ar putea fi dezechilibrat, în favoarea PNL, care beneficiază de o percepție mai solidă de leadership și stabilitate”, a subliniat acesta.
Opțiuni limitate pentru USR
Dincolo de disputa politică punctuală, USR se confruntă, în opinia analistului, cu un spațiu de manevră restrâns în ceea ce privește formulele de guvernare posibile.
„În ceea ce privește revenirea la guvernare, USR pare să respingă ferm o nouă colaborare cu PSD, însă opțiunile alternative sunt limitate. Orice formulă de guvernare viabilă implică, direct sau indirect, fie PSD, fie AUR. O variantă acceptată de USR ar fi un guvern minoritar alături de PNL și UDMR, însă acesta ar depinde de sprijinul parlamentar al acelorași actori politici care au contribuit anterior la căderea guvernului din care USR a făcut parte”, a explicat Vlad Adamescu.
La nivel intern, USR traversează o etapă de repoziționare în care încearcă să își păstreze flexibilitatea politică, fără a închide definitiv opțiunile de alianță sau opoziție.
„USR încearcă în acest moment să își păstreze flexibilitatea politică și să nu își închidă definitiv opțiunile, spre deosebire de PNL, care a adoptat poziționări mai ferme în ultimele săptămâni. Există, desigur, și voci interne care susțin susținerea unei noi formule de guvernare, însă acestea par să fie minoritare. În ansamblu, partidul traversează o perioadă de reconfigurare, în care trebuie să decidă între opoziție, alianțe selective sau revenirea la guvernare în condiții de compromis”, a explicat analistul politic.
Indiferent de evoluțiile din interiorul PNL sau de eventuale reconfigurări ale dreptei politice, Ilie Bolojan rămâne, în lectura analistului, figura centrală în jurul căreia se pot reorganiza formațiunile reformiste, inclusiv USR.
„Chiar și în scenariul în care Adrian Veștea ar reuși să preia controlul asupra PNL sau să obțină sprijin majoritar în interiorul partidului, Ilie Bolojan rămâne un actor politic extrem de puternic. Fie că va continua în cadrul PNL, fie că va construi o nouă platformă politică, el va rămâne un pol de influență important. Din această perspectivă, USR se confruntă nu doar cu o alegere strategică, ci cu o repoziționare într-un peisaj politic în care echilibrele de putere se schimbă rapid”, a subliniat Vlad Adamescu.























































