Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Premierul Ilie Bolojan ar specula politic situația aleșilor locali care ar putea să-și piardă mandatele, condiționând salvarea lor de retragerea de către PSD a amendamentului care l-a lăsat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz fără mandat, susțin surse „Adevărul”.

Situația miilor de consilieri locali și județeni din România care s-ar afla în incompatibilitate din cauza modificării în Parlament a Codului Administrativ este speculată politic de premierul interimar Ilie Bolojan.
În mod neașteptat, acesta s-a trezit cu o portiță prin care să salveze mandatul de primar al liderului USR Dominic Fritz, iar Senatul este camera decizională care poată se mai facă asta miercuri, înainte ca legea să ajungă la promulgare.
Din informațiile „Adevărul”, Ilie Bolojan ar fi blocat soluția găsită de grupurile parlamentare pentru rezolvarea situației aleșilor locali aflați în incompatibilitate și a condiționat votarea unui eventual proiect de salvare a aleșilor doar dacă PSD retrage „amendamentul Fritz”.
Se știe că PSD și PNL au marea majoritate de aleși locali în țară și mulți dintre ei ocupă și locuri în administrația locală sau centrală, fiind practic direct vizați de noua modificare.
Sursele „Adevărul” susțin că Gabriel Andronache, liderul liberalilor din Camera Deputaților ar fi agreat cu liderii PSD și UDMR o soluție, dar Bolojan ține cu dinții ca Fritz să nu-și piardă mandatul de primar al Timișoarei.
Practic, Ilie Bolojan sacrifică în această speță controversată aleșii locali, mulți dintre ei colegi de partid, după ce s-a aflat că parlamentarii au votat, ”cu ochii închiși”, fără să-și dea seama de consecințe, ca mii de consilieri locali și județeni care sunt angajați în instituții publice să intre în incompatibilitate chiar din 25 august, odată cu modificarea Codului administrativ.
De altfel, Dominic Fritz a transmis luni, după votarea legii ANI la Camera Deputaților, că mai speră într-o șansă miercuri, în Senat, cameră decizională, când legea va fi votată din nou.
„Vedem ce se întâmplă miercuri (n. r. 26 august) la Senat. Legea trebuie votată din nou după ce CCR a declarat amendamentul “anti-Mirabela” neconstituțional. Pentru cei care votează încălcarea statului de drept de fricǎ să nu piardă bani din PNRR: sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă cu banii contribuabililor europeni”, a transmis Dominic Fritz pe Facebook.
Ce spune Legea 165
Noua prevedere din Legea 165 ar putea afecta activitatea unor consilii locale și județene, iar în anumite localități există riscul ca administrațiile să rămână fără suficienți aleși pentru asigurarea cvorumului ședințelor.
„Putem sta liniștiți”. Dominic Fritz, ironic la adresa CCR după motivarea deciziei care-l lasă fără postul de primarLegea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 6 august iar actul normativ stabilește că angajații din sectorul public nu pot ocupa, în același timp, funcția de consilier local sau județean. Prevederea nu se aplică profesorilor.
Până acum, un consilier local sau județean putea fi angajat și într-o instituție publică. Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, cele două calități devin incompatibile.
Ministrul Dezvoltării: ”A fost o informație incorectă”
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a declarat la Antena 3 că „nu există incompatibilitate între calitatea de consilier local/județean și angajat contractual din administrație, a fost o informație incorectă ce s-a răspândit; s-au clarificat lucrurile”.
„Toate prefecturile și prin ele toate primăriile au fost informate pe canale oficiale că nu există incompatibilitate în aceasta speță”, a mai precizat ministrul Cseke Attila.
Cătălin Drulă (USR): ”Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”
Deputatul Cătălin Drulă (USR) susține că PSD ar fi încercat să ocolească prevederile noii legi care îi face incompatibili pe consilierii locali și județeni care lucrează la stat, cu ajutorul ANI.
„Cumva la PSD nu s-au prins de treaba asta până aseară, când într-o panică generalizată s-au dat mesaje în masă către consilierii locali. Azi-noapte, furie și confuzie. Azi-dimineață partidul-stat s-a mobilizat. Olguța Vasilescu a pus ANI la muncă. Să dea o adresă cum că legea nu spune ce spune. ANI le-a dat pe jumătate, dar nu prea, că totuși prea e trecută negru pe alb incompatibilitatea. S-a trecut la soluția 2: un proiect de lege care scoate incompatibilitatea cu excepția funcțiilor de conducere de la stat, dar chiar și pentru acelea să se aplice abia după mandatul actual al consilierilor, iar pentru cei care începând de azi au fost în incompatibilitate: amnistie. Da, ați citit bine. Amnistie. Pentru că e totuși activul de partid și pentru ei statul și PSDul e mumă. Pentru Fritz și useriști, ciumă, că ăștia sunt obraznici, nu-s cuminți și nu fac ce zice sistemul”, a scris Drulă pe pagina sa de Facebook.




















































