Ciucă și Ciolacu, vizită în Republica Coreea. Discuțiile vor viza domeniul energiei, investițiilor, educației și apărării
0Premierul României și președintele PSD vor efectua, în perioada 21-23 decembrie, o vizită oficială în Republica Coreea. Cei doi oficiali vor fi însoțiți de mai mulți membri ai Guvernului și parlamentari.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu vor avea mai multe întâlniri cu președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea, Kim Jin-pyo, cu prim-ministrul Han Duck-soo, primarul orașului Busan Park Heong-joon, președintele Autorității portului Busan - domnul Kang Joon-suk și CEO-ul Samsung C&T, domnul Se-Chul Oh.
Marcel Ciolacu va fi însoțit de Sorin Grindeanu, viceprim-ministru al Guvernului României, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, Florin Spătaru, ministrul Economiei, deputatul PSD Alfred-Robert Simonis, lider al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, deputatul Eugen Bejinariu, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.
Din delegația premierului fac parte ministrul educației, Ligia Deca, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul economiei, Florin Spătaru, ministrul energiei, Virgil Popescu și directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiță
Nicolae Ciucă va participa la o Masă rotundă de afaceri România-Republica Coreea, unde va susține o alocuțiune. De asemenea, agenda include o vizită în portul Busan, unde delegația română va avea o întrevedere cu Kang Joon-suk, președintele Autorității Portului Busan, o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Republica Coreea. Premierul va vizita compania Hanwha Aerospace, producător de soluții de apărare, compania Hyundai Rotem, specializată în producția de material rulant, echipamente militare și inginerie de instalații, și va merge în zona demilitarizată Paju, de la granița cu Republica Populară Democrată Coreeană.
Șeful executivului susține că întrevederile cu întrevederile cu autoritățile sud-coreene vor „contribui la dezvoltarea cooperării bilaterale și la evidențierea unor oportunități noi”.
„Sunt optimist că întrevederile pe care le vom avea cu partenerii noștri sud-coreeni vor contribui la dezvoltarea cooperării bilaterale și la evidențierea unor oportunități noi, având în vedere caracterul special al relației cu Republica Coreea, a zecea economie a lumii și singura țară asiatică cu care România colaborează în cadrul unui Parteneriat Strategic. Este ceea ce am discutat în luna septembrie cu omologul sud-coreean, Han Duck-soo. Mă bucur că avem ocazia acum să susținem cele discutate atunci cu idei concrete de impulsionare a cooperării bilaterale, în măsură să consolideze încrederea în economia României pe care au manifestat-o până acum partenerii noștri sud-coreeni și care sperăm să se reflecte și la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, din care fac parte”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.