Ce mesaj le-a transmis Iohannis celor din Comisia de la Veneţia: „Legile Justiţiei prezintă multiple deficienţe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de vedere al preşedintelui Klaus Iohannis pe legile Justiţiei a fost transmis, vineri, celor din Comisia de la Veneţia cu ocazia sesiunii plenare, reprezentantul Cotroceniului subliniind faptul că cele trei legi ale Justiţiei prezintă „multiple deficienţe“.

„Cele trei legi adoptate de Parlament prezintă multiple deficienţe, iar conţinutul lor poate şi trebuie să fie îmbunătăţit substanţial. Modificările aduse celor trei legi afectează independenţa magistraţilor, prin introducerea unor prevederi criticabile. De exemplu, controlul asupra tuturor soluţiilor date de procurori de către procurorul ierarhic superior se extinde şi asupra temeiniciei, nefiind astfel limitat la nelegalitate.

Totodată, este creată o secţie specială de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi (judecători şi procurori deopotrivă), ceea ce este de natură să afecteze independenţa activităţii magistraţilor“, se arată în punctul de vedere al preşedintelui Klaus Iohannis pentru Comisia de la Veneţia, punct de vedere exprimat de consilierul Bogdan Dima. 

De asemenea, şeful statului e de părere că legile Justiţiei ar avea un impact negativ. „În plus, legile au un impact negativ asupra funcţionării sistemului judiciar. A fost operată o serie de modificări care pot permite pensionarea magistraţilor la vârsta de 45 de ani, cu numai 20 de ani vechime în profesie, toate acestea în paralel cu majorarea perioadei de pregătire pentru intrarea în profesie. De asemenea, prin modificările aduse, avizul conform al CSM pentru stabilirea schemelor de personal ale instanţelor şi parchetelor a fost eliminat, decizia urmând să revină doar Ministrului Justiţiei.Nu în ultimul rând, modificările aduse legilor justiţiei conduc la diminuarea rolului garantului independenţei justiţiei - Consiliul Superior al Magistraturii. De exemplu, cele mai multe atribuţii ale acestuia, care acum sunt exercitate de către Plen, sunt transferate secţiilor, ceea ce va afecta funcţionalitatea CSM şi va afecta participarea reprezentanţilor societăţii civile membri ai CSM la luarea deciziilor CSM“, se mai arată în punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite