Boloș contrazice PSD: Banii vor intra în conturi așa cum am promis
0Ministrul Proiectelor Europene susține că tot ce ține de instituția sa este conform calendarului, nefiind probleme pentru acordarea mai mult tipuri de ajutoare, în ciuda acuzațiilor aduse de PSD miercuri.
„În cazul voucherelor pentru alimente, cardurile au fost deja distribuite, urmând ca MIPE să facă plățile conform termenelor prevăzute de lege. Ca atare, PSD face un apel către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să dispună măsurile necesare astfel încât banii să ajungă la timp la beneficiari. În acest sens, MIPE se poate baza pe sprijinul și colaborarea deschisă din partea miniștrilor social-democrați”, au precizat social-democrații într-un comunicat de presă.
Ministrul Marcel Boloș a venit cu o reacție într-o intervenție la Antena 3, pe tema criticilor PSD. „Aici, așa cum am mai explicat nu este cazul ca Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene să nu-și fi făcut datoria. Noi cu tot ceea ce am avut de făcut până în acest moment în privința încheierii convenției poștale aprobarii modelelor de card de energie și certificat de validare a datoriei, lista de beneficiari, care este o muncă enormă împreuna cu ministerele de resort. Sunt nu mai puțin de cinci entități care sunt implicate în lista de beneficiari care va fi gata pe data de 14 ianuarie și va fi dată Poștei pentru a putea emite deja cardurile de energie. Toate aceste lucruri, la nivelul ministerului pe care îl conduc, s-au întamplat și se întâmplă. Astăzi am de la ora 17.00 întâlnire cu toate entitățile implicate în mecanismul cardului de energie și ne vom ține de data scadentă” , a explicat titularul de la MIPE.
Beneficiari vor putea fi folosiți la plăti din 1 martie
Întrebat dacă banii ajung în luna februarie, Marcel Boloș a precizat: „În luna februarie, așa cum am promis, banii vor intra în conturile Poștei Române și de acolo se încarcă sumele în cont pentru fiecare beneficiar”.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a punctat faptul că din 1 martie vor putea fi plătite și facturi cu acest card: „Da, începând cu 1 martie tot ce am menționat până acum face posibilă plata față de furnizorii de energie să aibă loc”.
Întrebat care sunt până la urmă motivele pentru care PSD îl critică, Boloș a indicat solicitarea de explicații la reprezentanții social-democrați. „Trebuie să îi întrebați pe dumnealor. Eu nu pot să spun decât că am avut și avem o colaborare foarte bună cu ministerele de linie. Le mulțumesc Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor pentru felul în care au colaborat cu noi, pentru a putea duce această misiune la bun sfârșit, până la urma este vorba de 4 milioane de români care așteaptă această forma de sprijin de la noi și să nu uităm că sută la sută sunt bani decontați din fonduri europene”, a conchis Marcel Boloș.
PSD este la primul atac la adresa lui Marcel Boloș, un ministru cu care atât linia a doua din partid, cât și liderii social-democrați au avut o relație bună. Până în prezent, ținta predilectă a atacurilor era Virgil Popescu, dar săgeți au mai fost trimise și către Bogdan Aurescu, după eșecul aderării la Schengen în decembrie.