India a plasat pe orbita Pământului cel mai greu satelit al său. Țara vizează un prim zbor spaţial cu echipaj uman în 2027

0
Publicat:

India a lansat miercuri pe orbita Pământului cel mai greu satelit al său, o reuşită în urma căreia prim-ministrul Narendra Modi a vorbit despre un „progres important” pentru sectorul spaţial al ţării cu cea mai mare populaţie din lume, potrivit AFP, citată de Agerpres.

 AST SpaceMobile, un satelit de comunicaţii cu o greutate de 6,1 tone, a fost plasat pe orbita joasă a Terrei de racheta LVM3-M6, care a transportat astfel în spaţiu „cea mai grea sarcină utilă lansată de pe teritoriul indian”, a anunţat Organizaţia Indiană pentru Cercetare Spaţială (ISRO).

Succesul „consolidează capacitatea Indiei de a trimite în spaţiu lansatoare grele şi rolul nostru tot mai important pe piaţa globală a lansărilor comerciale", a salutat prim-ministrul indian Narendra Modi, în contextul în care ţara sa vizează un prim zbor spaţial cu echipaj uman în anul 2027 şi îşi propune să trimită un astronaut pe Lună până în anul 2040.

Satelitul a fost lansat cu succes. FOTO YouTube AST Space Mobile
Satelitul a fost lansat cu succes. FOTO YouTube AST Space Mobile

Agenţia spaţială a Indiei a lansat cu succes la începutul lunii noiembrie un alt satelit de comunicaţii, CMS-03, cu o greutate de 4,4 tone. Pentru acest tip de misiune, ţara asiatică utilizează o versiune modificată a rachetei pe care a folosit-o deja pentru a trimite un dispozitiv spaţial fără pilot pe Lună, în august 2023.

India şi-a dezvoltat rapid sectorul spaţial în ultimul deceniu, realizând performanţe la nivelul celor mai mari puteri din sectorul spaţial, însă cu costuri mult mai mici.

Amintim că, luni, 22 decembrie, Agenţia Spaţială Japoneză (JAXA) a anunţat că racheta niponă H3 a eşuat în tentativa ei de a plasa pe orbita terestră un satelit de geolocalizare, după oprirea prematură a unuia dintre motoarele sale.

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite