Bani de la Guvern pentru elevii și studenții olimpici. Bursele de cercetare ajung la 100.000 de lei

0
0

Cabinetul Ciucă a aprobat Programul „Henri Coandă”, prin care elevi și studenți olimpici pot primi burse de cercetare și premii de mii de lei pentru medaliile de la competițiile internaționale științifice.

Guvernul găsește, deocamdată doar pe hârtie, bani pentru elevii cu performanțe FOTO Shutterstock
Guvernul găsește, deocamdată doar pe hârtie, bani pentru elevii cu performanțe FOTO Shutterstock

Finanțarea totală a programului, aproximativ trei milioane de lei anual, se asigură din bugetul Ministerului Cercetării, prevede Hotărârea de Guvern care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

Potrivit documentului vor fi date maximum 20 de burse de cercetare de câte 100.000 de lei, 50 de premii de câte 15.000 de lei pentru locurile I, 50 de premii de câte 9.000 de lei pentru locurile II, și câte 50 de premii în valoare de 6.000 de lei pentru locurile III.

„Premiile (…) se acordă individual, fiecărei persoane care a obținut rezultatul, inclusiv mentorului. Mentorul primește un singur premiu, indiferent de numărul de membri din cadrul unei echipe coordonate și câte un premiu pentru fiecare elev sau student coordonat, dacă cel din urmă nu face parte dintr-o echipă”, mai prevede hotărârea.

Cum se acordă sumele

Actul normativ arată că modalitățile de acordare a finanțării se realizează prin:

„a) bursele de cercetare pentru participarea la competițiile tehnico-științifice internaționale, care se acordǎ în urma unui proces de evaluare și selecție a propunerilor depuse de cǎtre organizaţia gazdǎ;

b) premii acordate pe baza rezultatelor elevilor sau studenților care includ unul dintre locurile I, II sau III într-o competiție internațională. Pentru acordarea premiilor nu este necesară evaluarea”.

În nota de fundamentare Ministerul Cercetării și Digitalizării atrăgea atenția: „Încurajarea financiară a tinerilor de a participa la competiții tehnico-ştiințifice extracurriculare relevante pentru domeniul CDI rămâne, în bună parte, domeniu nereglementat, bazat pe voluntariat şi inițiativă individuală, la nivelul unităților de învățământ, al organizațiilor de cercetare sau al instituțiilor nonguvernamentale”.

Prin urmare, „prin stimularea creării de echipe de tineri (inclusiv a unor echipe mixte, alcătuite din tineri care provin din unități diferite de învățământ, cât timp există o instituție gazdă şi un mentor comun) şi formarea acestora spre cercetare-dezvoltare, inovare și digitalizare, se creează astfel premisele menținerii în România a unor viitoare generații de cercetători care să susțină şi să contribuie la dezvoltarea în continuare sistemul național de

cercetare-dezvoltare şi inovare. În plus, se asigurǎ formarea resursei umane calificate pentru domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare”.

Bani mai mulți prin Carol I

O altă Hotărâre de Guvern modificată e cea de modificare la Programul de granturi „Carol I” pentru cei care în liceu au avut premii internaționale sau naționale.

Se vor da 6.000 de euro pe an pentru premieul I la o olimpiadă internațională (față de 4000 de euro acum), 5.500 pentru locul II (față de 3.500 de euro), 4.000 pentru bronz (față de 3.000de euro) și 3.500 pentru mențiune (față de 2.500 de euro). Pentru stdenții care au avut premii naționale la liceu suma anuală e de 4.000 de euro pentru locul I (înainte era 3000 de euro), 3.500 de euro pt II (2.500 anterior), 3.000 de euro pt III (2.000 anterior) și 2.500 pentru mențiune.

Pe lângă elevii merituoși, Guvernul mai trebuie să rezolve problema burselor școlare. Ministerul Educației a fost sancționat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în privința ordinului ce elimină bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri