Aurescu, discuții la Davos despre dezvoltarea Centralei Nucleare de la Cernavodă

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe a participat la cea de-a 53 Reuniune Anuală a Forumului Economic Mondial din Davos, ocazie cu care a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei canadiene SNC Lavalin despre dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă.

Aurescu, întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri la Davos FOTO: Mediafax
Aurescu, întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri la Davos FOTO: Mediafax

„Astfel, ministrul Aurescu a avut o întâlnire cu Ian Edwards, CEO al companiei canadiene SNC Lavalin și cu William Young, Președintele Consiliului de Administrație al  companiei. Discuția s-a axat pe participarea companiei canadiene la proiectele din domeniul nuclear civil din România, îndeosebi retehnologizarea Unității 1 și construcția Unităților 3 și 4 ale Centralei Nucleare (CN) de la Cernavodă”, se arată într-un comunicat al MAE.

Bogdan Aurescu a reconfirmat în timpul discuției „rolul central pe care dezvoltarea sectorului nuclear civil îl deține în cadrul strategiei naționale de securitate energetică, mai ales în contextul geopolitic actual în care se impune intensificarea demersurilor de creștere a independenței energetice, proiectele referitoare la Unitățile 1, 3 și 4 ale CN Cernavodă numărându-se, alături de cele privind construcția primelor reactoare modulare mici, printre obiectivele majore de tranziție energetică ale României”.

Ministrul alături de reprezentanții SNC Lavin au discutat despre activitatea companiei canadiene ca partener major în cadrul consorțiului angrenat în dezvoltarea complexului energetic nuclear de la Cernavodă. Firma deține ehnologia CANDU utilizată în actualele unități, dar și în noile proiecte aflate în curs de derulare la CN Cernavodă. De asemenea, compania „este implicată și în formarea de specialiști în sectorul nuclear civil, prin cooperarea de profil derulată cu compania românească SN Nuclearelectrica”.

Bogdan Aurescu a avut mai multe întrevederi, printre care și cu  Miguel Stilwell d’Andrade, CEO al grupului Energías de Portugal SA (EDP) și al diviziei de energie regenerabilă EDP Renewables (EDPR).

„Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța creșterii investițiilor în dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în România, grupul EDP fiind un exemplu elocvent în acest sens, cu atât mai mult în contextul angajamentului României de a îndeplini țintele europene și internaționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de atingere a neutralității climatice”, se arată în comunicatul MAE. 

De asemenea, diplomatul român a participat „la o cină de lucru găzduită de Președintele WEF, Børge Brende, și de Jared Cohen, președinte pentru afaceri globale și co-lider al Biroului pentru inovație aplicată în cadrul Goldman Sachs, alături de lideri guvernamentali, reprezentanți ai mediului de afaceri și formatori de opinie (Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene, Jens Spahn, fost ministru german al sănătății și membru al Bundestagului, Kristalina Georgieva, director al FMI, Mathias Cormann, secretar general al OCDE, Ngozi-Okonjo-Iweala, director general al OMC, Leo Varadkar, premierul Irlandei, Alois de Liechtenstein, prințul moștenitor al Liechtenstein, Christopher Coons, senator SUA, Bilawal Bhutto Zardari, ministrul de externe al Pakistanului, Muhammed al-Jadaan, ministrul de finanțe saudit și alții), pe teme legate de stadiul și perspectivele afacerilor globale în actualul context geopolitic”.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite