Atunci i-au condamnat pe maidanezi la moarte

0
Sute de iubitori de animale au protestat în Parcul Izvor din Capitală. FOTO Mediafax
Sute de iubitori de animale au protestat în Parcul Izvor din Capitală. FOTO Mediafax

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de lege care permite eutanasierea maidanezilor, motiv pentru care primarul Sorin Oprescu a cerut anularea referendumului. În timpul şedinţei, mai multe ONG-uri au protestat în Parcul Izvor faţă de această măsură

După ce la începutul săptămânii trecute, un copil de patru ani a fost ucis de o haită de maidanezi, deputaţii au adoptat, ieri, cu o largă majoritate, proiectul de lege privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Mai exact, noile modificări legislative presupun ca maidanezii să fie cazaţi în adăposturi pentru o perioadă de 14 zile lucrătoare, termen în care patrupedele pot fi revendicate sau adoptate.

După expirarea termenului, câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi. Totuşi, patrupedele mai pot primi o şansă la viaţă dacă primarii dispun de resurse financiare şi capacităţi de cazare. „Vă mulţumesc că aţi luat o decizie rapidă. Acest proiect este mult mai corect şi pentru animale şi protejează şi oamenii. Mă bucur că, în momentul în care trebuie să să luăm decizii rapide, suntem prezenţi şi ne facem treaba“, i-a felicitat Valeriu Zgonea pe deputaţi. Însă nu toţi parlamentarii au rezonat cu preşedintele Camerei Deputaţilor. 

„Am votat împotriva legii de ucis căţei“, a declarat, pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al PPDD, Tudor Ciuhodaru.  La începutul şedinţei, deputatul Remus Cernea a făcut un apel către toţi colegii săi să voteze împotriva acestui proiect de lege. „Această modificare nu răspunde într-un mod civilizat la problema câinilor maidanezi. Decizia dă satisfacţie unei emoţii de moment. Nu cu buldozerul se va rezolva această problemă“, a fost mesajul lui Cernea.

Huiduieli de la balcon

Votul final a fost condimentat de protestul a 50 de iubitori de animale, printre care şi fostul senator PC Marius Marinescu. Protestatarii, prezenţi la balcoanele Camerei, i-au tratat pe parlamentari cu dosul şi huiduieli dure. „Nişte nazişti care au mâinile pătate de sânge“, „Nu patriarhului Daniel care incită la crimă“, „Criminali nenorociţi“, au fost câteva din lozincile care au răsunat în Parlament.

După ce legea a fost adoptată în plenul Camerei Deputaţilor, primarul general al Capitalei a anunţat că va anula referendumul local cu privire la eutanasierea maidanezilor, stabilit pnetru data de 6 octombrie. „Azi avem o lege care răspunde în mare parte solicitărilor noastre şi ne permite să lucrăm. Pentru că Parlamentul a reacţionat prompt la solicitarea noastră, am chemat liderii de grup din Consiliul General al Municipiului Bucureşti. I-am anunţat convocarea şedinţei de îndată pentru mâine (n.r. – miercuri), pentru anularea referendumului. Sper ca legea să devină funcţională rapid. Să fie promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial, ca să putem acţiona în baza ei“, a declarat Sorin Oprescu.

Proteste şi în stradă

Iubitorii de animale au organizat manifestaţii, în timpul votului din Parlament, în faţa Camerei Deputaţilor,  susţinând că eutanasierea maidanezilor nu este o soluţie. „Opriţi genocidul!“, „Jos mafioţii“ sau „Vrem adăposturi!“ au fost primele lozinci prin care iubitorii de animale au încercat, ieri, în timpul protestului autorizat, să convingă autorităţile că eutansierea câinilor fără stăpân nu este soluţia potrivită.

La protest au luat parte reprezentanţi ai ONG-urilor, deţinători de animale sau pur şi simplu iubitori ai câinilor comunitari, care au scandat ore în şir faţă de eutanasierea animalelor fără stăpân. După ce protestul s-a încheiat, o parte a protestatarilor s-au mutat în Piaţa Universităţii, deşi nu aveau autorizaţie de la Primăria  Capitalei.

ONG-urile nu renunţă la cauza pentru care luptă, iar preşedintele Asociaţiei „Cuţu-Cuţu“, Marcela Pîslă, a anunţat că şi astăzi va avea loc un protest autorizat. Manifestaţia va începe la ora 9.00, în Parcul Izvor, şi va lua sfârşit la ora 14.00.

ASPA a suplimentat numărul hingherilor

Hingherii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au ridicat de pe străzile Capitalei, luni, în jur de 30-35 de câini maidanezi. Mai mult, începând de ieri, echipele de ecarisaj au fost suplimentate ca urmare a unor contracte cu firme de hingheri privaţi încheiate de Primăria Capitalei. „Procedura s-a încheiat vineri, iar luni au fost semnate contractele. Noi aveam trei maşini, acum lucrăm cu 11 maşini“, a declarat Răzvan Băncescu, precizând că echipele ASPA au intervenit, ieri, în zonele în care existau cele mai multe reclamaţii.

Hotărârea adoptată vineri de consilierii generali ai Capitalei, în ceea ce priveşte gestionarea câinilor fără stăpân din adăposturile ASPA, care prevede eutanasierea câinilor nerevendicaţi sau neadoptaţi îjn termen de şapte zile, a fost considerată legală de prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă. Cristina Răduţă

Resemnare la Centrul Antirabic

În timp ce în Parlament deputaţii votau legea care aprobă eutanasierea câinilor fără stăpân nerevendicaţi după 14 zile, în stradă, maidanezii făceau noi victime. Trei persoane au fost atacate, ieri, în Bucureşti, printre care şi o femeie de 85 de ani, din sectorul 4 al Capitalei. Celelalte două atacuri au avut loc în sectorul 6, iar una dintre victime se afla pe bicicletă când a fost muşcată de câini.

Dar numărul persoanelor care umplu holurile Centrului Antirabic de la Institutul de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“ este mult mai mare. De la începutul lunii septembrie s-au prezentat zilnic, în medie, 30 de persoane cu plăgi provocate de muşcături de câini. Cu toate acestea, coordonatorul Centrului Naţional Antirabic, medicul Gabriel Colţan, declară că numărul a scăzut cu aproximativ jumătate faţă de lunile precedente. Explicaţia pe care o găseşte Gabriel Colţan este că, probabil, oamenii au devenit mai vigilenţi din cauza mediatizării puternice a tragediei petrecute săptămâna trecută, când un copil de patru ani a fost sfâşiat de câini, lângă Parcul Tei. Numai luni, 9 septembrie, s-au prezentat 36 de persoane atacate de câini la Institutul „Matei Balş“, dintre care 7 copii şi 29 de adulţi.

Pe aceeaşi temă:

Resemnare la Centrul Antirabic. Mărturiile victimelor câinilor maidanezi: „Oricum nu se va rezolva nimic“

Vier Pfoten: „Parlamentarii români au votat o lege demnă de Epoca de Piatră“

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii: „Autorităţile să-şi asume responsabilitatea privind câinii“

Consilierii îi eutanasiază referendumul lui Oprescu. Cum poate fi oprită consultarea publică

Iubitorii de animale au început un alt protest în Piaţa Universităţii. Manifestaţia nu are autorizaţie

FOTO ASPA a suplimentat numărul hingherilor şi a ieşit la vânătoare pe străzile Capitalei

Sute de iubitori de animale protestează în Parcul Izvor. Deputaţii au adoptat amendamentul la Legea câinilor fără stăpân

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite