FOTO Copil sfâşiat de câini, ucis de ignoranţa autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul copilului în vârstă de patru ani care murit după ce a fost muşcat de câini a fost găsit într-o râpă de lângă lacul din Parcul Tei FOTO Marian Iliescu/Adevărul
Cadavrul copilului în vârstă de patru ani care murit după ce a fost muşcat de câini a fost găsit într-o râpă de lângă lacul din Parcul Tei FOTO Marian Iliescu/Adevărul

Un copil de 4 ani a murit, luni, sfâşiat de câini vagabonzi în zona Parcului Tei din Capitală. Responsabilitatea tragediei este pasată de la o instituţie la alta, în timp ce, pe străzile Capitalei, se află peste 60.000 de maidanezi.

Tragedia s-a petrecut, luni, în zona Parcului Tei, din sectorul 2 al Capitalei, în jurul orei 11.00. Copilul de patru ani se afla în parc împreună cu bunica şi cu fratele său în vârstă de şase ani. La un moment dat, bătrâna i-a pierdut din vedere pe cei doi micuţi. Aceştia s-au aventurat într-o zonă din apropierea parcului, pe un maidan plin de gunoaie şi buruieni. O oră mai târziu s-a întors numai copilul de şase ani, muşcat de un câine. Acesta a spus că el şi fratele său au fost atacaţi. Bunica a sunat la Poliţie, iar de aici a început coşmarul.

„Am aflat de la televizor“

Trupul copilului a fost descoperit de anchetatori pe proprietatea privată a unei firme din sectorul 2, Tei Rezidential SRL, acolo unde a zăcut aproape două ore. „Cadavrul copilului este mutilat. Nici nu am putut sa-l privesc“, a declarat Anatol Albu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 2.  Abia putând să articuleze câteva cuvinte, cu barba nerasă şi copleşit de durere, tatăl copilului, ajuns şi el la locul tragediei, a declarat: „Am aflat de la televizor de ce s-a întâmplat“. Între timp, bunica şi fratele copilului au fost duşi la Poliţie, pentru a da declaraţii.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 2 susţin că tragedia a avut loc pe un teren privat care era închis, iar copiii au intrat printr-o gaură din gard. „Este vorba despre o proprietate privată, unde copiii nu aveau cum să intre. Acolo se află mai mulţi câini, printre ei fiind şi maidanezi. Paznicii de acolo au spus că nu au văzut niciun copil intrând pe poartă“, a declarat pentru „Adevărul“, Cecilia Nicolicescu, directoarea Centrului Teritorial Veterinar din cadrul Primăriei Sectorului 2. 

Pe de altă parte, proprietarul firmei pe terenul căreia s-ar fi petrecut tragedia susţine că micuţul a fost atacat pe un spaţiu care nu îi aparţine. „Nenorocirea nu s-a petrecut pe terenul firmei mele. Copilul a fost atacat pe un teren din spatele sălii de sport a Facultăţii de Construcţii (n. r. – care se află în apropiere). Angajatul meu mi-a spus că a venit copilul la poartă şi l-a dus cu maşina la bunica sa“, a declarat Constantin Ciorăscu, proprietarul firmei Tei Rezidential SRL.

Câinii, testaţi ADN

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a ridicat şase dintre câinii care se aflau în curtea firmei Tei Rezidential SRL. Patrupedele urmează să fie testate ADN şi, în funcţie de rezultat, oprite într-un centru sau eutanasiate. „Printre cele şase animale pe care le-am ridicat se afla şi un câine murdar de sânge şi foarte agresiv, după câte am putut sesiza la prima vedere. Cel mai probabil, micuţul şi-a pierdut viaţa după ce a fost atacat de  o haită de câini“, a declarat Răzvan Băncescu, coordonatorul ASPA. 

ONG-urile se întreabă ce făcea bunica

Kuki Bărbuceanu, preşedintele Asociaţiei Vier Pfoten, este de părere că băieţelul trebuia supravegheat de bunică, dar nu neagă că există o problemă reală în ceea ce priveşte situaţia maidanezilor din Bucureşti. „Cu toate că nu există un rezultat al anchetei, putem încerca să ne punem anumite întrebări. Ce căuta copilul pe un teren privat? De ce nu era supravegheat? Ce făcea bunica? Este clar că aceşti câini stăteau într-o curte, erau hrăniţi şi aşa mai departe. Cred că a fost şi efectul de haită, în sensul în care dacă micuţului i-a fost frică şi a ţipat, a reacţionat impulsiv, ceea ce este şi foarte probabil având în vedere că era un copil, este posibil ca unul dintre câini să fi reacţionat“, a explicat Bărbuceanu. 

Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, susţine că Primăria Sectorului 2 ar fi trebuit să identifice terenurile care nu sunt îngrădite şi igienizate şi să aplice sancţiuni proprietarilor acestora. În replică, reprezentanţii Primăriei susţin că nu există un cadru legislativ care să reglementeze acest lucru. „Este adevărat că există o hotărâre de Consiliu care spune că fiecare proprietar trebuie să aibă grijă de salubrizarea terenului, de întreţinerea lui, dar şi de îngrădirea lor. Nu se specifică însă cum să fie îngrădit“, a declarat Anatol Albu. 

De o părere similară este şi preşedintele Asociaţiei Cuţu-Cuţu, Marcel Pâslă, care acuză Asociaţia pentru Supraveghearea şi Protecţia Animalelor (ASPA) de o proastă coordonare a acţiunilor de limitarea a fenomenului câinilor fără stăpân.

”Trebuie să lăsăm ancheta să-şi desfăşoare cursul, este greu de spus acum ce s-a întâmplat exact. Dar ne punem întrebări: ce căutau acolo doi copii nesupravegheaţi şi într-o societate părăsită? Primăria Capitalei nu reuşeşte să stabilizeze situaţia câinilor din Bucureşti. Numai anul acesta Guvernul a alocat 3.3 milioane de euro de la bugetul de stat pentru ultimele şase luni din 2013. Ce s-a făcut cu banii ăştia înafară de angajari?”, se întreabă preşedintele asociaţiei. Pâslă este de părere că nu există un sistem integrat prin care câinii din localităţile din Bucureşti să fie şi ei sterilizaţi şi tocmai de aceea programul de reducere a câinilor fără stăpân de pe străzi nu este unul eficient.

În replică, Răzvan Băncescu, preşedintele ASPA, susţine că intervenţia de a-i ridica pe maidanezi de la locul tragediei a venit pentru că nu există altă autoritate care să folosească arme cu tranchilizant legal, chiar dacă terenul era unul privat. ”A fost un atac în haită în domeniul privat, dacă exista un gard, tragedia nu s-ar fi întâmplat. Aceşti maidanezi nu trebuie hrăniţi pentru că aşa sunt încurajaţi”.   

      

Cine răspunde penal

Culpa penală în ceea ce priveşte tragedia ar putea reveni proprietarului terenului pe care s-a petrecut nenorocirea. „Dacă se demonstrează cu acte sau cu martori că animalele sunt ale celui care deţine terenul, acesta răspunde penal. Este vorba despre omor din culpă şi se pedepseşte cu amendă şi închisoare de până la şapte ani“, a explicat avocata Beatrice Comăniceanu. Şi bunica ar putea să răspundă pentru faptul că i-a lăsat pe copii nesupravegheaţi. „Poliţia ar trebui să sesizeze Autoritatea Tutelară pentru că bunica nu a supravegheat copilul“, a mai spus avocata. 

Printre cele şase animale pe care le-am ridicat se afla şi un câine murdar de sânge şi foarte agresiv. Răzvan Băncescu, coordonator ASPA  

Primul recensământ al maidanezilor

- În toamna anului trecut, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a realizat un prim recensământ al câinilor fără stăpân din Bucureşti. În urma numărătorii a rezultat că pe străzile din Bucureşti sunt 64.500 de câini comunitari. ASPA a centralizat, în luna mai, toate sesizările primite de la cetăţeni, întocmind o hartă a maidanezilor. Cei mai mulţi câini maidanezi sunt în sectorul 6, în Drumul Taberei. 

- În sectorul 1, majoritatea sesizărilor au fost făcute pentru zona de centru, dintre Calea Victoriei, Calea Plevnei şi Bulevardul Kogălniceanu, însă nici Parcul Herăstrău nu este ferit de maidanezi.

- În sectorul 2, incidentele legate de maidanezi sesizate se concentrează pe zone cuprinse între Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Colentina şi Bulevardul Lacul Tei şi, respectiv, Parcul Circului.

- Sectorul 3 are probleme în Parcul IOR, dar şi în zona dintre străzile Dristor şi Râmnicu Vâlcea.

- Sectorul 4 are probleme în special în cartierul Berceni şi în apropiere de Parcul Tineretului.

- În sectorul 5, cele mai multe reclamaţii privind haitele de câini au vizat Calea Rahovei, Bulevardul Mihai Sebastian, zona 13 Septembrie (în jurul magazinului Prosper) şi Mărgeanului. În sectorul administrat de Rareş Mănescu, Drumul Taberei nu este singura zonă din care au venit sesizări, printre acestea numărându-se şi Pasajul Lujerului, Gorjului şi Bulevardul Uverturii. 

64.500

de câini fără stăpân se află pe străzile din Bucureşti, potrivit unui recensământ realizat în toamna anului trecut.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite