Au dispărut câinii maidanezi de pe străzile Vasluiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În acest moment ar mai fi circa 30 de câini fără stăpân în Vaslui FOTO:adevarul
În acest moment ar mai fi circa 30 de câini fără stăpân în Vaslui FOTO:adevarul

Isteria creată de moartea lui Ionuţ din cauza câinilor fără stăpân a mobilizat şi autorităţile din municipiul Vaslui. Ca prin minune, de câteva zile, în zonele populate de maidanezi aceştia au dispărut. Lunar, aproximativ 50 de oameni ajung la spital muşcaţi de câini.

În comparaţie cu lunile trecute, vasluienii nu se mai întâlnesc la tot pasul cu maidanezii. Hingherii s-au mobilizat după evenimentul tragic din 2 septembrie, atunci când Ionuţ, un copil de 4 ani din capitală, a murit sfâşiat de o haită de câini fără stăpâni. 

Potrivit autorităţile vasluiene, în urmă cu câţiva ani, în padocurile primăriei se aflau peste 130 de câini comunitari, numărul acestora scăzând însă în ultima perioadă, iar în prezent aproximativ 30 de animale se mai află în adăposturi. Directorul societăţii Goscom spune că, la începutul acestui an, a întâmpinat mari probleme din cauza numărului mari de patrupede, cea mai mare parte din animale fiind aduse din alte localităţi. 

„Poate că lucrurile ar sta şi mai bine dacă nu ar mai apărea câinii «de import», care sunt abandonaţi din maşini pe străzile periferice. Nu avem informaţii clare în acest sens de unde ar proveni exact, însă sunt uşor de identificat după felul în care umblă pe străzi, cât sunt de dezorientaţi. Din păcate, şi prinderea lor de către hingheri se face cu dificultate, având în vedere că, după capturarea unuia singur, restul câinilor reuşesc să fugă“, a declarat Cătălin Bârleanu, directorul Goscom Vaslui. 

Primăria Vaslui cheltuie 180 de lei pentru prinderea unui câine, în aceşti bani intrând tot ceea ce înseamnă funcţionarea serviciului de ecarisaj. Dacă cineva şi-a pierdut animalul şi a fost prins de hingheri, trebuie să achite această sumă pentru a-l recupera. 

În judeţul Vaslui, aproximativ 50 de persoane ajung, lunar, la spital după ce sunt muşcate de câini.

Citeşte şi:

Adolescentă din Vaslui sfâşiată de şase câini FOTO ŞOCANT

Vasluian în stare gravă, după ce a fost muşcat de propriul câine

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite