Lider PNL: Angajați ai ambasadei ruse la București culeg informații la evenimente oficiale

0
0

Pavel Popescu, fost șef al Comisiei de apărare din Cameră, a avertizat că angajați ai Ambasadei Rusiei la București merg la unele evenimente oficiale neinvitați, pentru a „culege informații”.

Pavel Popescu atenționează privind un posibil spionaj al oficialilor ruși FOTO Facebook P.Popescu
Pavel Popescu atenționează privind un posibil spionaj al oficialilor ruși FOTO Facebook P.Popescu

Este extrem de important ca ambasadele din București ale țărilor ce au sancționat Federația Rusă în urma invaziei Ucrainei să își sporească nivelul de securitate în următoarea perioadă. Angajați ai ambasadei Federației Ruse la București efectuează acțiuni de culegere de informații în cadrul unor evenimente/recepții oficiale la care nu sunt invitați. Acest mod agresiv de acțiune al lor necesită un răspuns diplomatic ferm”, este avertismentul pe care l-a scris Pavel Popescu, președinte PNL Sector 4,, într-o posate pe pagina sa de Facebook. 

MAE a anunțat joi că la începutul săptămânii l-a convocat la minister pe ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin. „Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a fost convocat luni, 3 octombrie 2022, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), ca urmare a demersurilor Federației Ruse de anexare a regiunilor ucrainene Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie", precizează un comunicat al ministerului.

Condamnarea „acordurilor” ruse pentru regiuni ale Ucrainei

Conform sursei citate, convocarea ambasadorului Federației Ruse la sediul MAE a făcut parte dintr-un demers mai larg, coordonat, la nivelul Uniunii Europene, pentru transmiterea unui mesaj clar de condamnare a recentelor acțiuni de escaladare din partea Rusiei.

Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a reiterat poziția României, de condamnare fermă a așa-numitor 'acorduri' de intrare în componența Federației Ruse a celor patru regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a trupelor ruse, urmare războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022”, se mai arată în comunicatul MAE.

Oficialul român a evidențiat caracterul profund ilegal și ilegitim al demersului făcut de Kremlin, de a încerca justificarea ocupației militare asupra teritoriilor aparținând unui stat suveran, cu încălcarea flagrantă a principiilor de drept internațional, a Cartei ONU, precum și a independenței, suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, precizează MAE.

Contre în trecutul recent

Ultima ciocnire între partea română și cea rusă a fost la începutul lunii septembrie. Atunci Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a declarat „persona non grata” un membru al Ambasadei României la Moscova.

„La 8 septembrie, însărcinatul cu afaceri al Romaniei în Federaţia Rusă (prim-colaborator, potrivit site-ului MAE de la Bucureşti), Cosmin Constantin Ioniţă, a fost invitat la Ministerul de Externe rus unde i-a fost înmânată o notă a ministerului privind declararea unui angajat al Ambasadei României în Rusia drept „persona non grata”, se menţionează într-un comunicat al diplomaţiei ruse.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite