Ambasadoarea Suediei: În România sunt prea puține femei în Parlament, Guvern și în partidele politice
0Ambasadoarea Suediei la București a apreciat , în cadrul conferinței „Femei mai puternice în România” că sunt prea puține femei în Parlament, Guvern sau în partidele politice din România.

„În cei câţiva ani de când sunt în România am observat că româncele poartă pe umeri mare parte din povara societăţii. Se ocupă de majoritatea serviciilor în ţară, inclusiv în propriile case. Dar în ceea ce priveşte contribuţia lor la direcţia pe care să o ia această ţară, schimbarea legislaţiei, sunt prea puţine femei în Parlament, în Guvern şi în partidele politice. Ştiţi că anul viitor sunt patru tururi de alegeri în România, credem că acum este momentul pentru partidele politice să se asigure că au destule femei pe liste şi care să fie incluse în viitorul Executiv. Există deja propuneri legislative în acest sens şi le doresc succes să devină realitate în timp util, până la alegeri", a declarat Therese Hyden, ambasadoarea Suediei în România, potrivit Agerpres.
Aceasta a precizat că „egalitate de gen începe acasă” și a dat exemplul Suediei unde se predă educație sexuală în școli.
„În Suedia se predă educaţie sexuală în şcoli şi acest lucru face tinerele mai puternice, deoarece dacă băieţii şi fetele nu învaţă despre corpurile lor, nu vor putea să evite sarcinile la vârste tinere. Iar o sarcină la vârstă foarte mică va afecta dramatic alegerile de viaţă ale tinerei femei, în mod diferit faţă de modul în care afectează tânărul tată. România este în continuare ţara cu cel mai mare de adolescente care sunt însărcinate", a punctat diplomatul, potrivit sursei citate.
De asemenea, ambasadorul Germaniei în România a declarat că egalitatea de gen „este o chestiune de inteligență” și a precizat că „scopul nu este înlocuirea unui sistem politic dominat de bărbaţi cu unul dominat de femei, nu e vorba de noi împotriva lor, a femeilor".
Comisarul european pentru egalitate a arătat că „în România 46% dintre femei, în comparație cu 25% dintre bărbați, îngrijesc copii, persoane în vârstă sau persoane cu dizabilități din familie”, apreciind că „o împărţire egală a responsabilităţilor ar ajuta bărbaţii şi femeile să aibă şanse egale de a lucra şi a evolua, fără a sacrifica viaţa de familie".
Câte femei sunt în funcții de conducere în instituții
Prezența femeilor în funcțiile politice importante este una foarte scăzută în România, unde în Guvernul Ciucă sunt doar două femei: Gabriela Firea (Ministerul Familiei și Tineretului) și Ligia Deca (Educație).
La nivelul conducerii Camerei Deputaților, adică Biroul Permanent, din 13 persoane, promovate de partidele parlamentare, e o singură femeie, adică Alexandra Presură (PSD), care deține funcția de secretar. PNL n-are nicio reprezentantă.
De partea cealaltă, la Senat, sunt doar 12 funcții în Biroul Permanent, pentru că Alina Gorghiu e vicepreședinta care are atribuții de președintă. De altfel, Gorghiu e și singura membră a PNL în conducerea Senatului. O singură femeie mai este în Biroul Permanent de la Senat, adică social-democrata Cristina Stocheci (chestor).
Și la nivelul de conduceri de comisii, femeile sunt tot într-un număr restrâns. La Camera Deputaților, din 25 de comisii, șase sunt conduse de femei. Aceeași situație are loc și la Senat, unde femeile conduc doar șase comisii din 25.