Cine sunt miniștrii actuali pe care îi vrea Ciolacu în Guvernul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD a precizat că premierul Nicolae Ciucă va demisiona din funcţie „la timpul convenit”. Ciolacu a adăugat că va fi prezentat un nou Program de guvernare şi noua echipă de miniștri, lăudând însă performanța a doi miniștri. 

FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

„Se face rotația cu certitudine. Suntem oameni de onoare și am înțeles momentul complicat prin care a trecut România, fiindcă, orice s-ar spune, într-un an și jumătate se puteau face mai multe lucruri, dar totuși a fost o perioada complicată pentru întreagă Europa. (...) Domnul prim-ministru își va da demisia la timpul convenit de mine și domnia să și acest lucru se va întâmplă. Avem pașii și absolut tot stabilit, cum se va proceda”, a explicat Marcel Ciolacu despre discuțiile cu privire la rotativă guvernamentală.

Potrivit șefului PSD, actualul program de guvernare va fi completat. „Împreună, important e să avem programul de guvernare finalizat. Se pleacă de la actualul program de guvernare, la care venim cu lucruri noi, pentru că societatea e într-o dinamică și există și alte priorități decât acum un an și jumătate. Împreună cu Ciucă, vom ieși la presă, vom spune prioritățile programului de guvernare și va fi ușor”, a mai spus Ciolacu.

În privința discuțiilor cu privire la schimbarea unor miniștri, președintele de partid a ținut să sublinieze performanța a doi membri ai actualului Guvern.

„Avem un protocol pe care îl respectăm, dar nu pot să mint și să nu spun că acum există doi miniștri performanți în Guvernul României. Știu ce a găsit Bolos la Fonduri, dezastrul de acolo, Bolos cu toată coaliția trebuie să urmeze un program făcut de Ghinea, cu bune și rele, semnat de prim-ministrul de atunci, că Parlamentul nu a avut acces la PNRR, cu un exercițiu financiar pe care sper să îl închidem bine. A mai fost un ministru după Ghinea de la PNL, aș fi incorect să nu îl laud pe Bolos. Grindeanu: trebuie să fii obtuz să nu vezi că are cea mai mare execuție din istoria miniștrilor Transporturilor, să nu vezi că în sfârșit România va avea Autostrada Moldovei pe care au promis-o toți în ultimii 30 de ani. Mâine putem să mergem să vedem lucrările care se fac într-un ritm susținut. E posibil că până în 2024, bănățeanul Grindeanu să facă Autostrada Moldovei până la Pașcani”, a mai susținut Ciolacu. 

Privind opțiunea ca actualul șef al Transporturilor să rămână la cârma mministerului, Ciolacu a arătat că „exista aceasta posibilitate”.

Discutiile vor fi in coalitie. Daca cei de la PNL vin cu alte solutii si vom respecta acordul, il respectam si noi. Partidul Social Democrat are pregatite doua-trei nume pentru MIPE si asteptam propunerea de la ei. S-a dus vremea cand faceam Guvern din caciula, din fes, cand se trageau functii. Credeti ca prioritatea romanilor e cum facem rotatia? Cand Ciuca isi da demisia, tot Guvernul e demis, nu vorbim de remanieri. Nu voi conduce un Guvern facut prin trageri in fes. Sunt convins ca cei de la PNL si UDMR vor avea o abordare ca sa avem un Guvern al României, nu al coalitiei, al lui Iohannis, ci al României. Nu esti ministru al vreunui partid, ci al României”, a mai spus Ciolacu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite