Între ipochimen şi secătură – la alegere

Aflu că într-o carte de amintiri sunt catalogat drept „politrucul” Teatrului Mic de către un regizor odată remarcabil, Dinu Cernescu.

Pe care – la rugămintea lui – într-un moment grav pentru el, de criză artistică şi de restrişte şi de singurătate şi de neajutorare, l-am angajat în trupa scenei de pe Sărindar şi l-am ajutat să se ridice „de la podea“, dându-i să lucreze spectacole importante, ajutându-l, astfel, să-şi recâştige reputaţia şi autoritatea.

Iată ce îmi scria ipochimenul chiar atunci, în ziua de 29 ianuarie 1988 (epistola olografă şi decriptarea ei):

Dinu Cernescu

29 ianuarie 1988

Dragă Dinu,

Doresc să-ţi mulţumesc încă o dată pentru seara de ieri. Sunt un om care mă adaptez greu – dar o dată ataşat de un om şi de un stil de muncă- îi rămân credincios pe viaţă.

Iarna trecută eram la „podea“, cum spun boxerii. Astăzi  - datorită ţie – mă simt din nou pe picioarele mele. Vroiam să renunţ la teatru, nu mai credeam în mine, nu mai credeam în teatru, nu mai credeam în nimic.

Acuma am poftă de lucru. În acest moment îţi dedic ţie această sete de teatru. Şi hai „să profităm“ de ea.

Îţi mulţumesc,

Dinu Cernescu“

Concluzia mea:

Benjamin Franklin, unul dintre părinţii democraţiei americane spunea, în astfel de împrejurări: „Spală-ţi degetul înainte să arăţi cu el spre petele mele“.

P.S.

În „Jurnalul unui pesonaj controversat...“, editura RAO, veţi putea găsi alte trei scrisori care întregesc, alături de cea reprodusă azi, potretul ipochimenului.