Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008

La 18 ani de la prăbușirea Lehman Brothers, criza financiară din 2008 pare să aparțină unei alte epoci, însă riscurile care pot destabiliza economia globală nu au dispărut, ci au căpătat forme diferite. Sistemul financiar este astăzi mai bine capitalizat și mai atent supravegheat, iar România este o economie mult mai mare decât era în urmă cu aproape două decenii, dar nivelul mai ridicat al datoriei publice, deficitele bugetare și creșterea sectorului financiar non-bancar aduc vulnerabilități noi într-un context internațional mai dificil.

Riscurile care pot destabiliza economia globală nu au dispărut Foto: arhivă

În curând, lumea financiară va marca „majoratul” unui episod care a remodelat economiile și piețele din întreaga lume. Data de 15 septembrie 2008 a reprezentat momentul-cheie al crizei financiare globale, după prăbușirea Lehman Brothers, însă originile acesteia se aflau în segmentul riscant al pieței imobiliare americane. Problemele din piața creditelor ipotecare s-au transformat rapid într-o criză financiară globală, iar efectele s-au propagat ulterior în economia reală.

Falimentul Lehman Brothers a fost punctul critic al unui proces în care contracția abruptă a creditării, pierderea încrederii în sistemul financiar și scăderile generalizate ale piețelor de capital au fost urmate de intervenții fără precedent din partea băncilor centrale și guvernelor.

În Europa, criza financiară a fost urmată de criza datoriilor suverane. Grecia și alte state europene au avut nevoie de asistență financiară din partea FMI, BCE și Comisiei Europene, în timp ce băncile din Spania au primit sprijin prin mecanismele europene de stabilitate.

România și-a revenit cu greu după criza din 2008

România a resimțit puternic șocul financiar global. Economia a trecut printr-o recesiune severă, cu scăderi de peste 15% în doar doi ani, iar revenirea la ritmul anterior de dezvoltare a durat mai mulți ani.

Ajustarea a avut efecte directe asupra populației și companiilor. Salariile bugetarilor au fost reduse cu 25%, TVA a fost majorată cu cinci puncte procentuale, în timp ce prețurile locuințelor au coborât cu peste 50% față de nivelurile maxime. Pe piața de capital, indicele BET a pierdut peste 80%, iar deprecierea leului a amplificat problemele celor care aveau credite în euro și franci elvețieni.

Consecințele crizei nu s-au limitat la momentul recesiunii, ci s-au întins pe mai mulți ani și au limitat potențialul de creștere al economiei românești.

La nivel european, experiența crizei a dus la schimbări importante în arhitectura financiară. Pentru protejarea uniunii monetare au fost create mecanisme centrale de supraveghere și intervenție în zona euro, iar regulile aplicate sistemului bancar au devenit mai stricte.

În Statele Unite, legea Dodd-Frank a introdus reguli mai dure privind capitalul și lichiditatea și a urmărit limitarea asumării excesive de riscuri de către instituțiile financiare.

Dacă în 2008 băncile erau în centrul riscului, acum vulnerabilitatea s-a mutat

Sistemul financiar este structural diferit față de cel de acum 18 ani. Legăturile strânse dintre bănci și răspândirea instrumentelor financiare complexe au accelerat în 2008 transmiterea pierderilor. Atunci când încrederea s-a pierdut, finanțarea a devenit extrem de dificilă, iar fragilitatea sistemului financiar a devenit evidentă.

După criză, înăsprirea reglementărilor bancare a redus anumite riscuri, însă finanțarea s-a mutat, în parte, în afara intermedierii bancare clasice.

„Un efect neanticipat al regulilor mai stringente a fost migrarea finanțării în afara intermedierii clasice. S-au extins masiv în această perioadă entități precum fonduri de capital privat (private equity), fonduri de risc (hedge funds) sau credit furnizat în mod privat”, explică Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

Potrivit datelor Financial Stability Board citate de acesta, sectorul financiar non-bancar a ajuns la 256,8 trilioane de dolari în 2024.

Creșterea acestui sector aduce însă și noi surse de risc. Fondurile care oferă credit privat pot avea active pe termen lung, finanțate prin surse de finanțare pe termen scurt, în timp ce entitățile non-bancare pot utiliza efectul de levier dincolo de nivelurile disponibile instituțiilor bancare.

„În vremuri liniștite, profiturile sunt multiplicate. În perioade agitate, riscurile sunt puternic amplificate. În prezent, este una din marile vulnerabilități ale sistemului financiar”, arată Cazacu.

Astfel, dacă în 2008 centrul problemei a fost reprezentat de sistemul bancar, în prezent atenția se îndreaptă tot mai mult către zona financiară non-bancară și către legăturile dintre aceasta și restul sistemului.

Contextul dobânzilor este diferit față de cel de după criza financiară

O altă diferență importantă față de perioada de dinaintea și de după criza din 2008 este reprezentată de contextul dobânzilor.

După o perioadă îndelungată în care dobânzile au fost menținute la niveluri reduse, iar băncile centrale au injectat lichiditate în economie, stimulând creditarea și susținând piețele financiare, revenirea inflației a schimbat radical această abordare.

În plus, evoluțiile geopolitice și preocupările legate de finanțele publice au contribuit la creșterea costurilor de împrumut. Dobânzile plătite pentru datoria publică au ajuns la niveluri ridicate în perioada de după 2007, în timp ce deficitele acumulate în Statele Unite au contribuit la creșterea datoriei suverane și la o atenție sporită din partea investitorilor.

Randamentele titlurilor de stat americane pe 10 ani s-au apropiat de pragul de 5%, ceea ce a crescut presiunea asupra piețelor de capital și asupra activelor considerate mai riscante.

Diferența este importantă deoarece, în cazul unei noi perioade de turbulențe, băncile centrale trebuie să țină cont nu doar de stabilitatea financiară, ci și de evoluția inflației și de efectele unei eventuale relaxări monetare.

România din 2026 este mult diferită de România din 2008

La aproape două decenii de la criza financiară, România are o economie semnificativ mai mare decât cea din 2008.

„PIB-ul a crescut de 3,8 ori față de 2008, iar salariul mediu brut de 6,2 ori”, spune Claudiu Cazacu.

Creșterea economiei și a veniturilor este însoțită însă de o creștere importantă a datoriei publice. Potrivit analizei citate, datoria publică raportată la PIB este de aproape cinci ori mai mare decât în 2008, în timp ce deficitele bugetare sunt mai dificil de finanțat într-un context în care costurile de împrumut sunt ridicate atât în Europa, cât și la nivel global.

România are astăzi o economie mai mare și mai complexă, iar structura deținerilor de capital este diferită față de cea de acum 18 ani. În același timp, aceste schimbări nu elimină vulnerabilitățile.

„Ratingul suveran se află, inconfortabil, cu doar o treaptă deasupra celui nerecomandat pentru investiții”, avertizează Cazacu, care subliniază că vulnerabilitățile ar deveni relevante în cazul unei deteriorări a peisajului economic internațional.

Într-un astfel de context, nivelul datoriei și al deficitului devine cu atât mai important cu cât statul trebuie să se finanțeze într-un mediu în care costul banilor este mai ridicat decât în perioada de după criza financiară.

Care sunt riscurile în 2026?

La nivel global, nivelul ridicat al îndatorării publice și private reprezintă una dintre principalele surse de preocupare, alături de concentrarea piețelor bursiere în jurul unui număr redus de companii de mari dimensiuni, în special din zona tehnologiei și inteligenței artificiale.

Diferența față de 2008 este că vulnerabilitatea nu mai poate fi identificată într-un singur punct al sistemului financiar. Riscurile sunt distribuite între bănci, fonduri, piețe de capital, entități de creditare privată și finanțele publice.

În 2008, legăturile dintre bănci, piața imobiliară și instrumentele financiare complexe au permis transmiterea rapidă a șocului. În 2026, o eventuală criză ar putea avea alte canale de transmitere, într-un sistem financiar în care sectorul non-bancar are o importanță mult mai mare.

„Dacă în 2008 în centrul problemelor au stat băncile, în 2026 sistemul non-bancar are o poziție de neinvidiat în privința riscurilor sistemice”, spune Claudiu Cazacu.

În acest context, lichiditatea și încrederea rămân elemente esențiale pentru stabilitatea sistemului financiar. O problemă apărută într-o anumită zonă poate deveni relevantă pentru întregul sistem atunci când participanții încep să își reducă expunerea și să caute lichiditate.

La 18 ani de la criza care a redefinit economiile, piețele și viețile oamenilor din întreaga lume, întrebarea nu este doar dacă o nouă criză financiară poate apărea, ci și unde se află acum riscurile care ar putea declanșa sau amplifica un astfel de episod și cât de subțire este marja de siguranță care protejează funcționarea sistemului financiar.