Sigur, prosperitatea e pe mai departe garantată, atâta doar că trebuie amânată cu un an. Deocamdată. În 2018 vom mai vedea.

Amânarea ar trebui începută cu prorogarea a trei măsuri prevăzute de Codul fiscal adoptat încă pe vremea guvernului condus de Victor Ponta.

Dl. Dragnea nu mai vrea scăderea cu 1% a TVA, susţinând că oricum nu e semnificativă. Preşedintele PSD nu mai doreşte nici abolirea taxei pe stâlp şi nici reducerea accizelor la carburanţi.

Un semn că liderul PSD ca şi partidul pe care îl conduce încep să iasă din logica electorală şi intră în cea a realităţii. Care le spune că anul 2017 va fi unul cu mari probleme, în cazul în care vor scădea veniturile bugetare ca urmare a acestei mini-relaxări fiscale. Care o fi ea mini pe hârtie însă în practică va avea un impact greu de suportat. În contextul în care PSD a făcut în campanie alte şi alte promisiuni care, măcar în parte, se impun onorate dacă nu doreşte să intre prematur în criză de încredere. Nu mai departe decât majorările salariale din Sănătate şi Educaţie care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie.

Nici contextul economic internaţional nu este chiar foarte favorabil fiindcă, iată, analiştii de specialitate prognozează o creştere tot mai accentuată a preţului petrolului pe piaţa mondială. Iar România este tot mai dependentă de importuri la acest capitol. Iar petrolul importat se plăteşte cu dolari.

Aşa se explică graba cu care dl. Liviu Dragnea a pus mâna pe telefon şi i-a cerut premierului încă în funcţiune, dl. Dacian Cioloş, să analizeze posibilitatea de a aduce modificări în consecinţă Codului fiscal.

De aici încolo povestea se complică, desfăşurarea ei având diferenţe în funcţie de narator. Pare-se, totuşi, că în prima instanţă, dl. Dacian Cioloş ar fi acceptat solicitarea d-lui Dragnea. Nu spre a-i face un hatâr liderului PSD fiindcă s-ar topi de dragul lui, ci din considerente strict realiste, din motive de ordin economic dintre cele mai serioase. Confirmate în bună parte şi de preşedintele Consiliului fiscal, dl. Ionuţ Dumitru, care tocmai a afirmat că, în clipa de faţă, nu ar avea nici o justificare reducerea taxelor pe consum.

Câteva ore mai încolo dl. Cioloş s-a răzgândit copilăreşte, acţionând în prelungirea campaniei electorale şi într-un spirit pur vindicativ. Sperând că astfel le va da o lovitură marilor câştigători ai alegerilor consumate duminica trecută. Răzgândeala d-lui Cioloş a fost aplaudată voiniceşte de presa anti-PSD. Care uită că decontul unor aventurisme economice nu va fi achitat de PSD şi nici de Dragnea, Firea, Ponta, Rovana, ci de bieţii cetăţeni ai României.

Or, în campania electorală toţi politicienii, dar şi tehnocraţii ne-au asigurat că mor de grija acestor cetăţeni!