Armistiţiu sau simplu joc balcanic la mica înţelegere?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis şi Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin
Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis şi Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin

Extrem de interesantă scrisoarea adresată de domnul ministru Ciucă, generalul în rezervă, mandatat să încerce să devină premier. Propune „un armistiţiu politic”.

 Venind din partea unui politician, mai ales de pe scena noastră politică unde se poate petrece orice, oricând, că tot nu-i pasă nimănui, asta chiar nu ar avea decât sensul unei alte chemări, cam disperate şi în orice caz ultimative, la discuţiile finalizate, poate, prin formarea unui guvern cu care România să poată trece iarna. După aceea, conform obiceiului, vom mai vedea, ne-om descurca noi. Şi dacă nu, ghinion!

Dar apelul, nu trebuie să uităm acest lucru, are o particularitate excepţională: este marcat, subliniat cu putere,  ca fiind rezultatul direct al experienţei şi practicii militare a celui care, în acest moment, este ministru interimar al Apărării, dar care are în spate o carieră clasică de militar care i-a adus patru stele pe umeri şi l-a făcut dezirabil pentru a ordona lucrurile, în stil propriu, în această situaţie de crize multiple suprapuse. Este excepţional deoarece, cel puţin în acest moment în Europa şi în spaţiul euro-atlantic, nu există persoane politice de rang înalt care să aducă asemenea argumente bazate pe cariera militară de şef al armatei naţionale dintr-un stat NATO. a făcut-o, dacă vă amintiţi, Colin Powell, nu comentez, să-i fie ţărâna uşoară, ambiţii avea dar mai mult decât Secretar de Stat n-a reuşit să se ajungă.

Revenind la scrisoarea generalului nostru, vă reamintesc formularea pe care acest militar de carieră a ales-o pentru a se adresa civililor, colegi politicieni.

Iată ce propune domnul general:

„Ştiu din experienţa mea profesională că armistiţiul se discută şi se convine nu între prieteni, ci între adversari, între grupuri cu orientări şi interese uneori profund divergente. Un armistiţiu nu este o înfrângere şi nici victorie, nu e abandon şi nici supunere. Un armistiţiu este un demers raţional şi moral, care dă o şansă bunei înţelegeri, având în vedere interesele generale, mai importante decât ale fiecărei părţi.”

Ce este atât de interesant aici?

Faptul că, evident cu ştirea şi mandatul expres al Preşedintelui Iohannis, Domnia-sa anunţă ţara, dar şi pe toţi aliaţii noştri din NATO şi UE  că ne aflăm într-un război politic a cărui desfăşura la cote paroxistice necesită cu adevărat o rezolvare prin armistiţiu pentru a nu prelungi în mod barbar suferinţa trupelor şi populaţiei, oprind pierderile directe. Dacă acesta este termenul corect, adică „armistiţiu politic” el ar putea fi acceptat numai după recunoaşterea expresă şi oficială, de către Preşedintele României şi Comandantul Suprem al forţelor armate, şef al CSAT, că la noi există un asemenea conflict de mare intensitate în care adversarii se află în tranşee şi, fiecare, gata de ofensivă.  Şi trebuie făcut ceva.

„Armistiţiu este un substantiv masculin de origine latină, sinonim cu încetarea focului sau cu suspendare ostilităţilor, începe să fie folosit din secolul al XVI-lea şi desemnează o convenţie civilă prin care beligeranţii întrerup luptele în aşteptarea momentului semnării unui Tratat de pace în sensul clasic al termenului. Pe durata negocierilor, fiecare dintre beligeranţi îşi păstrează opţiunea de a relua ostilităţile în orice moment.

Armistiţiul, convenţie încheiată între două guverne, nu are nimic de-a face cu o capitulare, declaraţie prin care un şef militar anunţă că forţele sale au încetat orice rezistenţă şi se pune totalmente la dispoziţia învingătorului. Armistiţiul ”salvează” onoarea militarilor dar face ca guvernul învins să-şi recunoască oficial înfrângerea; capitularea este resimţită drept cea mai umilitoare postură de către militari dar, în teorie, păstrează libertatea de acţiune pentru guvernul învins şi dreptul său la rezistenţă”, aşa sună o definiţie general acceptată, tocmai pentru că este foarte largă, dată de cei de la HERODOT.

General acceptată şi oricum dătătoare de speranţă, tocmai pentru invocarea posibilităţii de armistiţiu este, până la urmă, refuzul logicii extrem de a conflictului pe care, spre exemplu, o sintetiza în mod strălucit un alt militar de carieră ridicat la cele mai înalte demnităţi ale statului vremii sale. Căci iată ce spunea Bismark, dispreţuind din tot sufletul clasa politică, pe politicieni şi camarilele lor:

Marile probleme ale timpului nostru nu vor fi rezolvate nici prin discursuri şi nici prin obţinerea unei majorităţi de voturi. Se vor rezolva în sânge, prin ascuţişul sabiei”.

Prefer o altă definiţie, cea dată de Tucidide, cu mult mai amară şi mai realistă, verificată de trecerea secolelor: Pacea este nimic altceva decât un armistiţiu într-un război continuu. De aceea şi speranţele sunt strict legate nu de teorie asupra armistiţiului, fie el şi politic, ci de cerinţele, speranţele şi pretenţiile celui care, deschis sau in petto, speră că are toate condiţiile de a-şi impune voinţa. Cel puţin, dacă vă amintiţi, aşa spunea Kissinger când zicea că „atunci când Germania s-a declarat gata să discute un armistiţiu, Wilson a refuzat să negocieze până când Kaiserul nu a abdicat”.

Desigur, acum generalul nostru a trecut în civilie şi impactul fostei sale funcţii este doar prin reflexul gloriei stelelor trecute, acum când şi-a asumat noua meserie, la fel de plină de riscuri, de politician român în viaţă.

Iar ce a făcut acum chiar că este un mesaj excepţional pentru această piaţă internă, dar şi pentru toate pieţele de putere din arealele cu care cooperăm sau am vrea s-o facem: din punctul meu de vedere, armistiţiul acesta este gândit să spună că ţara, politicienii care va să zivă, s-au putut întoarce la o anume stare de spirit specifică momentelor grave şi solemne, chestiune care seamănă cu ridicarea comună de scuturi de odinioară pentru a semna Documentele de la Snagov privind destinul european şi euro-atlantic al României.

Tempi passati? Exagerare? Foarte posibil. Dar, altfel, de ce această iniţiativă menită să transmită că în România are loc un război politic atât de nemilos şi acut încât nu poate fi potolit decât astfel, nu prin realizarea unei păci politice între oameni raţionali, ci doar cu un mereu fragil armistiţiu. Şi acesta de criză, într-o societate în criză.

Întrebări? Multe. În orice caz, mai multe decât răspunsurile care se profilează la orizontul imediat.Depinde mult de cine va fi mediatorul profund al armistiţiului şi va impune data semnării, conţinutul textului de compromis şi, mai presus de toate, va spune pentru ce perioadă este încheiat.

În rest, Dumnezeu cu mila.

Dar, măcar de spectacol, vă închipuiţi ce spectacol ar fi dacă la momentul solemn al semnării domnul Ciucă s-ar prezenta în uniforma de mare paradă, cu toate decoraţiile puse prinse de pieţii uniformei, nu numai obişnuitele barete (are voie să poarte uniforma în momente ca acesta, un fel de altă paradă de 1 Decembrie), însoţit fiind de Patriarh, tot în uniforma de mare ceremonie, binecuvântând turma de enoriaşi prezenţi şi urându-le succes în activitate?

Ar fi record absolut de audienţe TV, s-ar uita de pandemie şi de toate celelalte de care nu e politicos să vorbim în acest context.

Eu cred că iese. Şi, dacă nu iese, să ştiţi, oricât poate să pară de ciudat, că tot iese.Aşa suntem construiţi. Şi , din această cauză, imaginea ciolanului a fost pusă ca nivel suprem de aspiraţie pentru toţi care se aventurează eternul instabil unde, generaţie de generaţie, încearcă să clădească micuţul său castel de nisip.

Armistitiu politic PNL
Armistitiu politic PNL
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite