Doi şefi din Poliţia Română, între care şi un chestor, prinşi băuţi la volan în aceeaşi seară. Unul dintre ei s-a ales cu dosar penal

Doi şefi din Poliţia Română, între care şi un chestor, prinşi băuţi la volan în aceeaşi seară. Unul dintre ei s-a ales cu dosar penal

Cei doi politisti au fost prinşi băuţi la volan în aceeaşi seară

Doi şefi din poliţie au fost prinşi conducând sub influenţa alcoolului, vineri seară, în decurs de doar câteva ore. Este vorba de şeful Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din Poliţia Română şi de şeful Poliţiei Sectorului 4 al Capitalei. Cel din urmă s-a ales cu dosar penal.

Ştiri pe aceeaşi temă

În jurul orei 20.30, Stan Cristian Ionuţ – chestor de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative – a fost prins conducând maşina de serviciu în ţinută civilă. El avea 0,16 mg/l alcool pur în aerul respirat, arată stirileprotv.ro. Astfel, i s-a reţinut permisul de conducere.
 
Câteva ore mai târziu, la 23.20, comisar-şef Drumariu Cornel - şef al Poliţiei Sectorului 4 - a fost prins conducând tot sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul respirat. Astfel, Drumariu a fost dus la INML, unde i s-au recoltat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei şi i s-a reţinut permisul de conducere. 

"Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, faţă de unul dintre poliţişti s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, pe numele celui de-al doilea, care activează în cadrul DGPMB, fiind întocmit dosar penal", a anunţat ulterior Poliţia Capitalei.

În cazul poliţistului din cadrul Sectorului 4  se va declanşa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor face verificări prin structura de control intern, menţionează Poliţia Capitalei.

Totodată, Poliţia Română anunţă că, în cazul poliţistului din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi sancţionat contravenţional, se va declanşa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor efectua verificări, prin Direcţia Control Intern a Poliţiei Române.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările