Interviu cu Aliona Moon, tânăra care a cântat cu Pasha Parfeni pe scena de la Baku: „Vreau să revin la Eurovision“

Interviu cu Aliona Moon, tânăra care a cântat cu Pasha Parfeni pe scena de la Baku: „Vreau să revin la Eurovision“

Aliona Moon (dreapta), alături de câştigătoarea Eurovisionului din 2012, Loreen din Suedia. FOTO facebook

Aliona Munteanu (23 de ani) din Chişinău s-a îmbolnăvit de euforia concursului european anul trecut, pe scena de la Baku, unde a făcut backing vocals pentru Pasha Parfeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şi-a început cariera în copilărie, când spectatori îi erau vecinii. Acum aplauzele s-au înmulţit, iar tânăra şi-a ales un nume de scenă - Aliona Moon. Visează să ajungă din nou la Eurovision, însă de această dată ea va cânta la microfonul principal, iar Pasha Parfeni va fi vocea din spate. Deocamdată, la preselecţia naţională.

„Adevărul“: Nu ai studii muzicale. Cum ai ajuns să cânţi?

Aliona Moon: De mică, toată ziua cântam prin casă, le făceam concerte vecinilor mei. Apoi, părinţii au decis să mă dea la un cerc de creaţie. Am cântat acolo un pic, dar la nivel de amator. Am mai participat la tot felul de concursuri, dar nu am crezut că voi ajunge mai departe. Ce mai intensivă muncă a fost la Fabrica de Staruri 2.

Ce a însemnat pentru tine acest concurs?

A fost prima mea experienţă serioasă în lumea muzicii. Acolo am văzut cum se lucrează într-un poiect televizat şi am învăţat să fiu mai ordonată. M-am obişnuit cu scena şi am acumulat experienţă vocală. După acest proiect, am făcut o trupă cu doi colegi, numită Thumbs Up. Am înregistrat două piese care au ajuns la radio, dar apoi ne-am despărţit. Am înţeles că fiecare vrea să cânte solo.

A urmat Eurovisionul de la Baku din 2012, unde ai ajuns împreună cu Pasha Parfeni. Ce te-a făcut să participi la preselecţia naţională din acest an?

A fost foarte frumos, cea mai bună experienţă din viaţa mea. Acolo m-am îmbolnăvit de energia şi euforia Eurovisionului. Vreau să retrăiesc acele emoţii şi pe scena din Suedia.

Unii spun că la Eurovision au succes piesele energice. De ce ai ales să cânţi una lentă?

Nu există un format Eurovision. Regulile concursului spun că versurile nu trebuie să fie despre sinucideri sau alte lucruri macabre. În rest, faci orice piesă vrei, orice stil. Important e să placă lumii, să te voteze. De ce cânt o piesă lentă? Este ideea lui Pasha, pentru că el este producătorul şi compozitorul piesei. Mi-a cântat melodia, mie mi-a plăcut şi am început să lucrăm. Până la urmă, acolo contează vocea. Sigur, trebuie să faci şi un show frumos. „A milion“ este o piesă grea de interpretat, dar o să iasă bine.

În acest an v-aţi schimbat cu rolurile, Pasha Parfeni va fi backing vocalist...

Anul trecut, când eram la repetiţii în Baku, i-am spus în glumă că la anul eu voi cânta şi el va fi back vocalistul meu. Iată că am ajuns să facem ce am vorbit. Am lucrat asupra piesei şi după aceea Pasha a venit cu ideea să facă backing vocals. Pentru mine este o onoare să am aşa un ajutor în spate. Fără el n-aveam posibilitatea să fac ceva bun la Eurovision. El cunoaşte multe lucruri pe care nu le ştiu eu.

De unde vine numele de scenă Aliona Moon?

Numele meu este foarte răspândit şi la noi ne-am gândit să facem ceva mai special, scurt şi uşor de reţinut. Eram la o discuţie când mi-a venit ideea. O foaie pe care scria Aliona Munteanu fusese acoperită de alta, astfel încât rămăsese Aliona Mun. Am decis să fie cu doi de „o“, mai ales că luna e un simbol frumos (n.r. - moon în engleză înseamnă luna). Cineva m-a întrebat de ce nu mi-am schimbat şi prenumele. Cred că este o combinaţie interesantă dintre un cuvânt de origine slavonă şi altul din engleză.

Cine crezi că sunt rivalii tăi de la preselecţia naţională?

Nu simt rivalitate. Participă multe voci bune, chiar dacă nu sunt nume atât de cunoscute. Cel mai important e să mă prezint eu bine. În rest, nu contează ce va fi. Deocamdată, nu am emoţii foarte mari. Probabil, le voi simţi mai aproape de concurs.

În pofida noului regulament, cânţi piesa pe care ţi-ai dorit-o...

Mulţi participanţi nu s-au interesat ce prevede, de fapt, acest regulament. Nu a fost interzis să vii cu piesa ta, dacă eşti sigur pe ea şi pe vocea ta. În cazul în care nu te avantajează piesa, ai dreptul să alegi alţi compozitori.

Ce vei face dacă vei câştiga?

Voi căuta sponsori (zâmbeşte). Voi da ce am mai bun, voi munci mult ca să nu dezamăgesc oamenii.

Ce planuri mai ai?

Acum mă concentrez pe preselecţia naţională, după concurs voi vedea. În curând vom prezenta piesa în română pentru că, deocamdată, e doar în engleză. Versurile sunt foarte frumoase şi e păcat să nu fie cântată în limba noastră.

Ce faci în afară de muzică?

Sunt studentă în anul doi la Jurnalism. În plus, mă implic în organizaţia surorii mele care face acte de caritate pentru copii din familii social-vulnerabile. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: