Aşadar, nostalgicii, apucaţii, înapoiaţii şi alţi corăbieri ai speranţei neghioabe caută în zadar: nu există viaţă în afara Uniunii Europene! Oricine îşi face socoteala că se poate rupe de mal şi oricine pune mîna streaşină la ochi în căutarea vreunei Americii neştiute va afla că n-a plecat şi că nu poate pleca nicăieri.
Aici,
la LARICS, am lansat o
dezbatere publică pe margine documentului excepţional şi programatic care a
fost discursul Adjunctului Secretarului de Stat al
SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, la Atlantic Council, din 18
octombrie 2018.
Şi ceea
ce urma să se întâmple, s-a întâmplat: Guvernul britanic a trecut o formulă de
acord plină de ambiguităţi, amânări şi lipse de înţelegeri concrete şi
specifice, pierzând şi 5 membri ai guvernului după votul „pentru”, obţinut fără
pic de entuziam.
Când îţi cumperi bilet la un concert sau la un spectacol de operă trebuie să te decizi repede asupra locurilor. Fie că eşti la casa de bilete sau în mijlocul unei achiziţii online, timpul te presează şi nu de puţine ori te întrebi dacă ai fost inspirat cu alegerea locurilor. De unde se aude cel mai bine? De unde ai cea mai bună vedere spre scenă?
Trei mituri foarte
răspândite în lumea contemporană – care sunt străine cu totul străine de perspectiva creştină.
Soluţie
posibilă.
Să
vedem şi cât de probabilă în condiţiile în care, pe faţă, în România s-a
deschis sezolnul de vânătoare şi situaţia devine presantă, cu uşoare accente
incontrolabile.
Pe data de 1 decembrie, atunci când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, unioniştii se vor afla la Alba Iulia, aşa cum au făcut în fiecare an.
„Cauzele relelor care ne apasă sânt mai multe“ a spus la 1870 Mihail Anagnoste. La începutul secolului XX, Nicolae Filipescu a descris procesul politic prin care se vor naşte “baronii locali” şi ce vor fi ei de fapt. Autorul începe prin a defini “egalitatea politică” care reprezintă “dreptul tuturora de a participa la suveranitatea naţională.
Cu cîteva
luni bune în urmă, preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, a inventat o ocazie solemnă. Prilej ca cele
două Camere reunite ale Parlamentului să
producă o declaraţie comună al cărei rost era acela de a reafirma onoarea şi
demnitatea forurilor legiuitoare.
Am avut privilegiul de a studia muzica clasică indiană în timpul doctoratului chiar în patria Gangelui în modul tradiţional în care această ştiinţă se transmite de milenii în casa unui Guru. Maestrul meu a fost Leela Omchery, Profesor Universitar Doctor, premiată cu distincţia Padma Shri. În casa ei din Ashok Vihar, Delhi, am învăţat tainele ragasurulor din stilul Carnatic. La ultima noastră întâlnire mi-a oferit acest interviu.
Numai în pielea Theresei May
să nu fi fost în această săptămână. Cinci miniştri au demisionat din
guvernul său, după anunţarea Acordului cu UE privind Brexit. Au urmat
trei ore în Camera Comunelor sub tirul tuturor taberelor politice. Unul din
liderii partidului prim-ministrului, Conservator, a iniţiat procedura moţiunii
de cenzură. Miza este răsturnarea cabinetului înaintea votului din Parlament, în decembrie, privind Acordul cu UE.
În
spaţiul a câteva ore, în presa românească au fost difuzate două mesaje de
prietenie şi sprijin total pentru România.
În plan intern, regimul oligarhic a pus în scenă “afacerea Kozlovska” care are rolul de a fragmenta tot mai mult eşichierul partidelor de centru-dreapta şi implicit de a lovi în tandemul Andrei Năstase-Maia Sandu.
Evoluţia doamnei Andronescu, de la un critic
sever al regimului Dragnea-Dăncilă la numirea în funcţia de ministru al Educaţiei,
ridică mari semne de întrebare. Există puţine informaţii referitoare la vizita
la Washington a doamnei Ecaterina Andronescu. Doar cele furnizate de Dan Tăpălagă
pentru G4Media, un ziarist de obicei foarte bine informat. Punând cap la cap
toate datele existente, rezultă multe întrebări care aşteaptă răspunsuri.
“Criza libertăţii
de exprimare în campusurile universitare este mai rea decât crede lumea”, titrează
o analiză de pe Quilette.
Aş dori să
încep comentariul meu de astăzi reamintindu-vă o scenă, cred că dintre cele mai
savuroase, din piesa lui Mihail Sebastian, „Ultima
oră”.
Klaus Iohannis a tot aşteptat ca PSD să-şi rupă capul şi el
să câştige un nou mandat prin lipsa unei alternative. Aşa a ajuns el însuşi o
non-alternativă.
Când, în 1991, a revenit în România, dupǎ o absenţǎ de 32 de ani, Alexander Hausveter a produs un scandal colosal, fiindcǎ spectacolul sǎu de la Teatrul Odeon, pe textul lui Fernando Arrabal, “Au pus cǎtuşe florilor”, a lovit în plex pudibonderia româneascǎ.
Se adună norii. Se pregăteşte furtuna. Decembrie va fi o lună de
intensă activitate protestatară de stradă în România. Vântul rece al
nemulţumirii populaţiei va duce la demisia guvernului Dăncilă şi la
adăugarea a încă unui cui în coşciugul politic al liderului PSD, Liviu
Dragnea.
Pe măsură ce ne apropiem de 1 decembrie, nu trebuie să fii geniu să îţi
dai seama că nu suntem unde ne aşteptam sau unde trebuia să fim. Dacă ne
întreba cineva la 1 ianuarie 2007 cum va arăta România politică în
2018, în an centenar, e puţin probabil ca imaginaţia noastră să fi fost
atât de creativă.
Prin expresia „Pas cu pas“, Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a
definit una dintre cele trei direcţii strategice ale evoluţiei ţării
noastre, în viitor. Dar, expresia „Pas cu pas“ nu îi aparţine „sasului“,
sau „neamţului“ Klaus Iohannis - cum a fost etichetat de către adversari -, ci îi aparţine poporului român.
Festivalul de jazz de la Gărâna a început. Dacă nu vă aflaţi deja acolo şi nici nu aveţi cum să ajungeţi în acest weekend, aş vrea să-mi acordaţi vreo patru minute pentru a vă convinge că anul viitor trebuie neapărat să fiţi prezenţi.
