Referendumul pentru familie din perspectiva unui tânăr de 26 ani, care a avut oportunitatea să ia contact atât cu comunităţi estice, conservatoare, dar şi cu cele vestice, progresiste. Este bine, este rău? Practic este vorba despre bine şi rău? Eu cred mai degrabă că toată situaţia este strict legată de experienţe personale şi viziune.
Nu este necesar să fii nici istoric, nici observator sau
analist politic, nu este deloc nevoie să ai studii universitare în domeniul
Psihologiei ori Sociologiei ca să bagi de seamă că una dintre cele mai
îngrijorătoare caracteristici ale României, aşa cum se prezintă ea la 100 de
ani de la Mare Unire, este puternica divizare a populaţiei.
Dacă mai era nevoie
de o dovadă că guvernul nu are de gând să
dea vreo OUG în privinţa amnistiei şi graţierii, a legilor din justiţie în
general, această dovadă s-a produs aseară.
Ministrul Tudorel Toader a infirmat categoric că la Ministerul Justiţiei s-ar
afla în lucru, în studiu, o astfel de OUG. Ministrul Toader a pasat parlamentului, ca şi în trecut, sarcina aceasta
delicată.
A mai fost nevoie şi în 2016, când
eram secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei sociale
şi Persoanelor Vârstnice, să decid dacă susţin sau nu referendumul
pentru redefinirea familiei şi să propun Guvernului din care făceam
parte să dea aviz negativ sau pozitiv iniţiativei. Aşa că m-am gândit
mult şi bine înainte şi m-am uitat peste cifre şi realitatea familiilor
din România.
Momente
tensionate în plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii
dedicate situaţiei din Ungaria. Deputaţii europeni au discutat la
Strasbourg raportul Sargentini privind respectarea statului de drept,
a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în Ungaria sub
guvernarea lui Viktor Orban.
Acum 90 de ani, Tudor Arghezi publica, în „Bilete de papagal”, una dintre cele mai interesante scrieri ale sale. Un text cu parfum urmuzian, ce prevestea piesele absurdului ionescian de mai târziu.
Şeful grupului parlamentar al PPE din Parlamentul European, germanul Manfred Weber, avertizează Ungaria că respectarea drepturilor europene de bază este obligatorie. El critică dur şi guvernul de la Bucureşti.
Totul
se joacă în zilele şi lunile ce urmează: libertatea, democraţia, apartenenţa
noastră la modelul şi valorile occidentale. A devenit limpede că actuala
formulă de guvernare distruge în fiecare zi o muncă de aproape trei decenii
care a însemnat (re)întoarcerea României la Occident. Ei trebuie opriţi cât mai
urgent şi cu orice preţ, înainte ca România să piardă totul. Singura soluţie este o dreaptă unită - acum.
Aproape că aş fi înţeles gestul celor mai bine de 30 de „persoane,
unele chiar personalităţi“ (distincţia aceasta de mare rafinament hermeneutic
îi aparţine d-lui Alexandru Arşinel, altminteri mare expert în travestiuri şi
cumpărare peste rând de organe vitale) de a semna o scrisoare deschisă în
favoarea d-nei Gabriela Firea, în cazul în care primarul general al Capitalei
s-ar afla în pericol iminent de a-şi pierde funcţia.
Cu două zile înainte de scrutin, Jimmie Åkesson,
liderul Democraţilor suedezi, a primit o scrisoare cu antetul Daesh, în care
era ameninţat că va fi decapitat dacă nu se retrage din alegeri. Nu s-a retras,
iar partidul său a obţinut 17,6%, rămânând a treia forţă politică a ţării.
Dragii mei concetăţeni, mă adresez vouă tuturor, oriunde vă aflaţi. Am
fost împreună în PMAN din Chişinău în zilele când dorinţa de libertate
ne-a unit sub steagul unei mari victorii istorice – Independenţa
Republicii Moldova.
Domnule Ungureanu, din respect pentru luările de poziţie împotriva PSD-ului, nu o să vă răspund aşa cum se cuvine, adică să vă persiflez. O să mă lansez într-o polemică, totuşi, cu domnia voastră pe această temă. Ca să vă fie clar, noi am rezistat la ger, domnule!
Porcii inocenţi, dar contaminaţi cu pesta africană din pricina
incompetenţei ministrului agriculturii şi autorităţilor, sunt îngropaţi,
vai, de vii! În răstimp, alte omnivore, care îngroapă de vie
democraţia, exultă.
Printre priorităţile de securitate naţională ale tuturor ţărilor, una
dintre cele mai importante, poate chiar cea mai importantă, este
asigurarea securităţii alimentare. Ceea ce se întâmplă acum în România,
ţară membră avertizată încă de acum trei ani de UE, să ia măsuri de
prevenţie împotriva pestei porcine, seamănă nu cu un genocid al
porcilor, ci cu un atentat asupra siguranţei naţionale.
Nu ştiu ce e mai grav, o ţară care nu ştie cîte infecţii intraspitaliceşti are, şi dacă o firmă de acoperiţi le tratează cu apă chioară pentru că are pile şi se ştie acoperită pe veci, sau o ţară unde toţi judecătorii din înaltele curţi trebuie să dea sentinţe cum vrea SRI, pentru că toţi au fost ascultaţi de SRI de ani de zile şi se tem.
Transformat de unii comentatori în efigie statuară, pe temeiul ecoului
public al vieţii şi scrisului său, contestat de alţii pentru neaderenţa
sa la reformele poetice contemporane menite să decredibilizeze
paradigmele tradiţionale de expresie, Grigore Vieru s-a aşezat,
temeinic, undeva la intersecţia celor două tabere, cu seninătate
olimpiană şi mizând, până la capăt, pe comunicarea directă şi netrucată,
precum şi mărturiseşte:
Cine acceptă postura de gazetar acceptă un soi de prizonierat. Eşti
condamnat la „actualitate“, adică la ghiveciul conjunctural al ştirilor
de ultimă oră. M-am plîns şi mă tot plîng de această nemiloasă soartă.
Să ai 70 de ani şi să fii „arestat“ în politichia de doi bani a unor
personaje despre care, în condiţii normale, n-ai fi ştiut că există.
În noaptea în care au venit ursitoarele, maică-mea a
visat un tren acoperit de zăpadă, care tot trecea la nesfârşit printr-o gară.
Era un tren CFR din viitor, care mă ducea probabil, intuise mama, spre un fel
de nord, aşa cum de fapt nici măcar nu mi s-a întâmplat până acum.
Câteva observaţii
empirice legate de teza useriştilor că cele trei milioane de semnături ale CpF ar
trebui să fie false, pornind de la experienţa strângerii de semnături pentru iniţiativa
#farapenali.
Ieri seară, când am aflat că faimosul fost procuror şi primar al New-York-ului, Rudolph Giuliani, a recunoscut că a primit bani pentru semnarea scrisorii în care, indirect, lua apărarea lui Liviu Dragnea şi găştii lui de penali aflaţi în luptă cu „statul paralel“ din România, din cauza căruia PSD+ALDE nu pot pune, chipurile, în aplicare fantezistul lor program de guvernare, această opinie era redactată aproape în întregime.
Festivităţile
legate de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri ar putea marca şi sfârşitul
statului pe care generaţia de acum o sută de ani l-a creat cu sacrificiu, curaj
şi inteligenţă. Instituţiile şi funcţionarea statului sunt pe cale să se
prăbuşească sub loviturile unei „elite“ conducătoare minate de corupţie,
incompetenţă şi lăcomie fără margini.
Festivalul de jazz de la Gărâna a început. Dacă nu vă aflaţi deja acolo şi nici nu aveţi cum să ajungeţi în acest weekend, aş vrea să-mi acordaţi vreo patru minute pentru a vă convinge că anul viitor trebuie neapărat să fiţi prezenţi.
