Video Fostul combinat din Oțelu Roșu, readus la viață. Uzina lui Umbrărescu schimbă fața orașului monoindustrial
0Orașul Oțelu Roșu a rămas fără cea mai mare parte a industriei siderurgice după mai mult de două secole de la înființarea primelor sale topitorii, însă reconstrucția fostului combinat le dă din nou speranțe localnicilor.
Fostul combinat siderurgic Oțelu Roșu, din județul Caraș-Severin, trece prin transformări ample, după ce, la sfârșitul anului 2024, a fost preluat de grupul UMB Steel, patronat de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut pentru construirea mai multor autostrăzi.
Combinatul, în șantier
Înfățișarea platformei siderurgice a orașului din Banatul Montan s-a schimbat în ultimul an, de la începerea lucrărilor de repunere în funcțiune a acesteia.
Zona industrială de pe malul Bistrei a fost îngrădită, defrișată și ecologizată, spațiile sale sunt renovate, iar construcții noi au apărut treptat în perimetrul ei. O stație de betoane este amenajată în fostul combinat, iar vechea instalație de desprăfuire este reclădită. Cele mai ample lucrări au loc pentru punerea în funcțiune a noului laminor, comandat de la grupul german SMS. Acesta va avea o capacitate de circa 700.000 de tone pe an și va fi integrat în complexul siderurgic existent.
„UMB Steel din România a contractat compania SMS pentru furnizarea unui laminor de tip Continuous Mill Technology (CMT) 700, care va permite producția a 700.000 de tone pe an de bare, colaci compacți și sârmă laminată, într-un proces continuu, fără întreruperi”, informa recent platforma Eurometal, a federației europene care reprezintă distribuitorii și comercianții de oțel, țevi și metale.
Noul laminor va permite producția continuă de produse lungi din fier vechi, prin alimentarea sa cu produse turnate direct din oțelărie.
„UMB Steel urmărește să răspundă cererii tot mai mari de materiale de construcții sustenabile, sprijinind în principal activitățile de construcție de autostrăzi ale grupului UMB. SMS va livra instalația la cheie, asigurând sistemele mecanice, electrice și de automatizare necesare integrării noii instalații de turnare și a laminorului în complexul siderurgic existent din Oțelu Roșu”, nota Eurometal.
Laminorul bazat pe cuptor electric cu arc (EAF) din Oțelu Roșu a fost oprit în 2012, când funcționa sub denumirea Mechel Ductil Steel Oțelu Roșu, aflat atunci în proprietatea fostului grup rus Mechel, informa platforma.
Calea ferată reactivată între Oțelu Roșu și Caransebeș
Tot în 2012 a fost închis și ultimul segment al căii ferate Caransebeș – Hațeg, de 80 de kilometri, între localitățile Caransebeș și Bouțari, prin Oțelu Roșu. După 14 ani de la închiderea circulației, calea ferată dintre Oțelu Roșu și Caransebeș, cu o lungime de aproximativ 20 de kilometri, va fi reactivată.
Angajați ai Regionalei SRCF Timișoara au defrișat și ecologizat traseul, iar compania achiziționează componente pentru repararea liniei ferate, care va putea fi folosită atât pentru transportul de marfă, cât și pentru cel de călători.
„Pentru deschiderea liniei 215 Caransebeș – Bouțari între stațiile Caransebeș Țiglărie – Oțelu Roșu este necesară consolidarea acesteia prin recondiționarea traverselor de beton existente în cale. Pentru execuția acestor lucrări este necesară achiziția de tirfoane”, arată unul dintre anunțurile publicate recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) de SRCF Timișoara.
Tronsonul feroviar ar putea redeveni funcțional în 2026, după finalizarea reparațiilor și consolidărilor, susține directorul SRCF Timișoara, Gheorghe Lupșan, potrivit platformei Club Feroviar.
Circulația pe vechea cale ferată de pe Valea Bistrei, construită în primii ani ai secolului XX, este condiționată și de finalizarea lucrărilor din stația Caransebeș, parte a magistralei Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș, aflată în șantier de modernizare. Între timp, pe platforma de la Oțelu Roșu, legată de calea ferată Hațeg – Caransebeș printr-o linie secundară, au fost reconstruite mai multe linii ferate, iar traseul spre calea ferată principală este refăcut.
Speranțe pentru comunitate
Unii localnici din Oțelu Roșu, oraș cu mai puțin de 9.000 de locuitori, privesc cu speranță repornirea uzinei de pe malul drept al Bistrei.
Hunedoara și Oțelu Roșu, „înfrățite” prin oțel. Destinul fostelor centre metalurgice din sud-vestul României„Am lucrat și eu, și soția mea la vechiul combinat. În perioada sa de vârf, din anii ’80, aici lucrau aproape 5.000 de oameni. Au urmat privatizarea și restructurările și, treptat, cele mai multe dintre secții au fost închise, iar unele au ajuns în ruină. A fost o lovitură pentru mulți localnici, pentru că nu au mai găsit de lucru. Fiica mea, spre exemplu, este plecată de 25 de ani în afara țării. Nu ar mai fi avut ce face în Oțelu Roșu”, povestește Ion, un localnic din fostul oraș monoindustrial.
Alți localnici spun că au început să meargă la porțile societății pentru a-și depune CV-uri în speranța angajării.
Oțelu Roșu, orașul înființat în jurul uzinei
Râul Bistra desparte de peste două secole vechea platformă siderurgică de cartierele orașului Oțelu Roșu.
Primele topitorii au fost înființate aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea de coloniști germani, în perioada de început a dezvoltării industriale a Banatului Montan. Atunci, pe locul actualului oraș Oțelu Roșu funcționau câteva ateliere metalurgice, sub numele Ferdinandsberg, aflate la marginea satului Ohaba-Bistra, de la poalele Munților Poiana Ruscă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în regiune existau patru centre metalurgice importante: Hunedoara, Reșița, Oțelu Roșu, numit atunci Ferdinandsberg, și Călan. Dezvoltarea lor a fost influențată de tradițiile industriale germane și austro-ungare, de extinderea rețelei de căi ferate și, mai ales, de existența unor rezerve importante de minereuri de fier în Munții Poiana Ruscă și de cărbune în Munții Banatului și în Valea Jiului.
Regimul comunist a investit masiv în vechea uzină din vremea habsburgilor, iar din 1948, când satul Ferdinand, întemeiat de coloniști germani, s-a unit cu satul românesc Ohaba-Bistra, noul oraș monoindustrial Oțelu Roșu avea să continue tradiția siderurgică din zonă.
Avea aproape 5.000 de angajați
Combinatul Oțelu Roșu producea foi de tablă și era singura uzină din România care livra bare de oțel, circa 4.000 de tone anual, și fier laminat la rece, circa 1.200 de tone anual.
O oțelărie electrică a intrat în funcțiune în anii ’70, iar în componența noului combinat se mai aflau laminoarele, o fabrică de oxigen, o fabrică de var și dolomită, o turnătorie și ateliere mecanice.
În anii ’80, combinatul cuprindea aproape 100 de hectare pe malul drept al Bistrei, în timp ce, pe malul stâng, orașul muncitoresc avea să găzduiască peste 13.000 de oameni. Peste 5.500 de oameni munceau în industrie, majoritatea în secțiile combinatului.
„Am venit la Oțelu Roșu în 1956, la vârsta de 16 ani, din localitatea Corabia. Am lucrat în combinat 32 de ani, până la sfârșitul anilor ’80, deci numai pe vremea comuniștilor. De atunci sunt la pensie. Aș vrea ca tineretul să își mai găsească de lucru la combinat, așa cum nici noi nu am avut grija locului de muncă aici”, spune Ion Ciucu, un alt fost muncitor la Oțelu Roșu.
Declinul fostului combinat
După 1990, combinatul a fost privatizat sub denumirea Socomet, iar investițiile în îmbunătățirea tehnologiei de laminare l-au ținut în activitate, cu peste 3.000 de salariați la sfârșitul anilor ’90. În 1999, peste două treimi din acțiunile uzinelor au fost cumpărate de un investitor italian, care a schimbat numele Socomet în Gavazzi Steel.
Gările uitate ale fostei căi ferate cu cremalieră. Ce s-a ales de linia care lega regiunile istorice Ardeal și Banat
Acesta s-a angajat să plătească datoriile și să investească 20 de milioane de dolari. Obligațiile contractuale asumate nu au mai fost respectate, iar combinatul a trecut prin restructurări majore la începutul anilor 2000, rămânând cu mai puțin de 600 de salariați.
La mijlocul anilor 2000, vechea platformă siderurgică de la Oțelu Roșu a trecut printr-o nouă etapă de restructurări. Producția de oțel a fost relansată pentru câțiva ani, după redeschiderea laminorului, iar numărul salariaților a crescut la circa 900 la sfârșitul anilor 2000. Unele societăți de pe platforma industrială și-au continuat activitatea, însă cele mai multe dintre fostele secții au fost dezafectate.
După privatizările și restructurările din anii 2000, laminorul a mai funcționat o perioadă sub administrarea Ductil Steel și, ulterior, a Mechel Ductil Steel Oțelu Roșu. În 2012, grupul Mechel a anunțat suspendarea activității la combinat, pe fondul scăderii cererii de oțel și al numărului redus de comenzi. Producția de la Oțelu Roșu a fost reluată pentru scurt timp, în urma unor lucrări de modernizare începute în 2010, însă revenirea nu a fost durabilă.
În 2013, Ductil Steel Buzău și punctul de lucru Oțelu Roșu au intrat în insolvență, iar salariații au fost trimiși în șomaj tehnic ori disponibilizați. Ulterior, platforma a intrat în reorganizare judiciară și a fost scoasă la vânzare, fără ca vechiul laminor să mai revină la o activitate industrială stabilă.
Între timp, mulți dintre foștii salariați au părăsit Oțelu Roșu, iar declinul economic al orașului a devenit vizibil. Multe dintre fostele cămine muncitorești au rămas ocupate de familii nevoiașe, fără locuri de muncă, în timp ce populația orașului a scăzut cu mai mult de o treime în ultimele trei decenii.
Se încarcă comentariile...
