Cum a reușit contabila unui liceu să fure peste 90.000 de euro din fonduri Erasmus. A făcut 85 de operațiuni bancare neautorizate
0Contabila unui colegiu din Reșița este cercetată sub control judiciar, după ce a sustras din conturile instituției de învățământ peste 90.000 de euro din fonduri UE destinate programului Erasmus.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 21 mai 2025, față de inculpata Cristiana Vasile, contabil în cadrul Colegiului Tehnic Reșița, jud. Caraș-Severin. Ea este cercetată pentru „infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată”.
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: în perioada 07 martie 2023 – 16 aprilie 2025, inculpata Vasile Cristiana, în calitate de persoană responsabilă financiar în cadrul a trei contracte de finanțare europeană prin programul ERASMUS+ ale Colegiului Tehnic Reșița, ar fi efectuat un număr de 85 de operațiuni bancare neautorizate și fără respectarea prevederilor legale, prin care ar fi transferat din conturile Colegiului Tehnic Reșița destinate realizării celor trei proiecte, în conturile sale personale, suma totală de 456.002 lei (aproximativ 91.200,4 euro), schimbând astfel destinația acestor fonduri în mod nelegal”, a transmis DNA.
Fraudă cu bani din programul Erasmus
Potrivit anchetatorilor, Colegiul Tehnic Reșița a încheiat în anul 2022 un contract de finanțare program Erasmus+ cu un partener din Croația. De asemenea, în anul 2024 a încheiate alte două contracte de finanțare program Erasmus+ cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, valoarea totală a sumelor virate în conturile colegiului pentru derularea celor trei contracte fiind de aproximativ 164.000 de euro.
Obiectivul general al celor trei programe Erasmus+ este de a sprijini dezvoltarea educațională, personală și profesională a persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniile educație, formare, tineret și sport.
„În timpul derulării celor trei programe europene, la diferite intervale de timp, inculpata Vasile Cristiana și-ar fi însușit în mod nelegal din conturile bancare ale Colegiului Tehnic Reșița sume de bani cuprinse între 1.100 lei și 9.100 lei, pe care le-ar fi transferat în conturile personale”, au arătat anchetatorii.
Ce obligații trebuie să respecte
Pe perioada cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu desfășoare activitatea de contabil în cadrul Colegiului Tehnic Reșița, județul Caras-Severin, în exercitarea căreia a comis infracțiunea.
„Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, a mai precizat DNA.
Miercuri, 21 mai 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații, reprezentând sediul unei instituții publice și domiciliul unei persoane fizice.