Percheziții la Primăria și Spitalul din Oravița. Suspiciuni de fraudă cu fonduri europene de aproape două milioane de euro
0Procurorii Parchetului European au descins la Primăria și Spitalul Orășenesc din Oravița, într-o anchetă privind o posibilă fraudă cu fonduri europene destinate modernizării unității medicale.

Miercuri, procurorii Parchetului European au efectuat percheziții la Primăria Oravița și la Spitalul Orășenesc Oravița, în județul Caraș-Severin. Acțiunea are legătură cu un proiect european în valoare de aproape 2 milioane de euro, ce viza modernizarea și dotarea spitalului cu echipamente medicale.
Conform unor surse apropiate anchetei, autoritățile verifică modul în care a fost implementat proiectul finanțat din fonduri europene.
Lucrări decontate, dar nerealizate
Potrivit acelorași surse, Primăria Oravița, care este beneficiarul direct al proiectului, ar fi decontat lucrări care în realitate nu au fost efectuate. Deși proiectul trebuia să fie finalizat în anul 2024, termenul a fost prelungit până în 2025.
Firma s-a retras, banii au fost încasați
Problemele s-au accentuat după ce firma desemnată să execute lucrările de modernizare și să achiziționeze echipamentele s-a retras de pe șantier. Aceasta încasase deja aproximativ 85% din valoarea totală a proiectului, însă realizarea lucrărilor era, potrivit anchetatorilor, într-un stadiu foarte mic, relatează Pro TV.
Documente ridicate de anchetatori
În urma perchezițiilor, procurorii Parchetului European au ridicat mai multe documente relevante pentru anchetă. Investigațiile continuă pentru a stabili întreaga amploare a presupusei fraude.