Fraudă cu fonduri europene. Sentinţă grea dată unui patron care s-a implicat în afaceri necurate

Fraudă cu fonduri europene. Sentinţă grea dată unui patron care s-a implicat în afaceri necurate

Condamnarea dispusă este definitivă FOTO Adevărul.ro

Afacerile necurate derulate de un patron din Neamţ, care s-a implicat în accesarea de fonduri europene pentru construirea unei pensiuni, i-au adus o condamnare de aproape 6 ani de închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bogdan Andrei Ungureanu, un patron din Piatra Neamţ, are de executat 5 ani şi 9 luni de detenţie, condamnarea definitivă fiind dispusă marţi, 24 mai 2022, de către Curtea de Apel Bacău. El a mai fost obligat şi la plata pagubei cauzată prin activităţile ilicite, fiind vorba de o sumă care depăşeşte 660.000 de lei. 
 
A fost trimis în judecată de procurorii DNA, acuzaţia fiind participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, aplicase o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni. 
 
Cum Bogdan Ungureanu mai avea o sentinţă definitivă într-un dosar în care fusese găsit vinovat de evaziune fiscală, cele două pedepse au fost contopite şi a rezultat sancţiunea de 5 ani şi 9 luni. În acelaşi dosar, pentru nereguli cu
fonduri europene, fusese inculpat şi Viorel Zabavschi, angajat al Inspectoratului în Construcţii Neamţ, dispunându-se 6 luni fără executare, pentru fals intelectual. 
 
„În perioada 2014 - 2016, în contextul execuţiei unui proiect intitulat «Desfiinţare anexe, construire pensiune turistică P plus 1E plus M şi reabilitare şi extindere clădire existentă prin Program FEADR, inculpatul Ungureanu Bogdan Andrei a pus la dispoziţia beneficiarului mai multe documente false (procese verbale de recepţie calitativă şi contracte de prestări servicii), pe care acesta din urmă, fără
vinovăţie, le-a depus la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Neamţ cu scopul obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar nerambursabil“, conform DNA. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările