Cum s-a spulberat cel mai costisitor vis al lui Ceauşescu. Coloşii industriali care au împânzit România

Cum s-a spulberat cel mai costisitor vis al lui Ceauşescu. Coloşii industriali care au împânzit România

Combiantul siderurgic în anii 70, văzut de pe meterezele Castelului Corvinilor. Foto: Fortepan.hu

Resurse uriaşe au fost folosite pentru unul dintre cele mai costisitoare planuri ale regimului Ceauşescu, construcţia marilor centre industriale din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Planurile de industrializare accelerată a României au dus la apariţia în mai multe zone ale României a unor coloşi industriali, care însă au avut o viaţă scurtă, in ciuda eforturilor şi resurselor cheltuite de statul român şi a sacrificiilor impuse românilor pentru a face posibilă construcţia şi funcţionarea lor îndelungată.

Eşecul industrializării satelor din munţii Hunedoarei. Regimul comunist le-a vrut colonii de muncitori VIDEO

Revoltele cumplite din anii colectivizării. Cum s-au răzbunat ţăranii rămaşi fără pământ şi recolte

Un sat pitoresc din Munţii Metaliferi a rămas complet pustiu. În trecut avea 300 de locuitori VIDEO

La începutul anilor ´70, regimul comunist se putea mândri cu cea mai mare creştere a producţiei industriale, înregistrată în România după Al Doilea Război Mondial.

Din acea epocă a primelor decenii de comunism datează unele dintre marile complexe industriale ale României, construite de la zero sau extinse peste fundaţiile unor uzine cu tradiţie.

În numai câţiva ani, fenomenul industrializării accelerate, dictate de Partidul Comunist Român, a avut un recul devastator în multe centre industriale.

Hunedoara, cel mai industrializat judeţ

Printre zonele cele mai afectate de acest declin s-a numărat Hunedoara, unul dintre cele mai industrializate judeţe din România anilor ´60 - ´70. Situaţia Hunedoarei din urmă cu jumătate de secol era prezentată de autorităţile comuniste drept un exemplu de urmat pentru alte zone ale ţării.


Hunedoara, ilustrată din anii 70, când suprafaţa combinatului o depăşea pe cea a oraşului. Ilustrată circulată

„Judeţul Hunedoara a ocupat, din primele momente ale declanşării marii epopei a industrializării ţării, un post înaintat în transpunerea în viaţă a îndrăzneţelor planuri economice elaborate de partid. Masivele investiţii alocate de stat au permis amplificarea lucrărilor de prospectare şi punere în valoare a noi resurse de substanţe minerale utile, identificarea unor mari rezerve de materii prime. Concomitent, au fost construite şi date în funcţiune capacităţi noi de producţie în diferitele centre ale judeţului, au fost reutilate şi modernizate toate unităţile vechi. Numai în cincinalul 1971-1975 judeţul şi-a completat zestrea tehnică cu încă 31 noi capacităţi industriale — un furnal de mare capacitate şi un laminor de sârmă la Combinatul siderurgic Hunedoara, Uzina cocsochimică şi turnătoria de cilindri de la întreprinderea Victoria (Călan), Fabrica de ipsos din Călan, Ţesătoria de mătase din Deva, Fabrica de bere Haţeg etc.”, informa „Revista economică”, în 1975.

Termocentralele Mintia (Deva) şi Paroşeni (Valea Jiului), care foloseau cărbune la producţia energiei, s-au numărat printre complexele energetice cu care autorităţile judeţului se mândreau în anii ´70, completate în deceniul următor, de amenajările hidroenergetice din Retezat şi din Ţara Haţegului.

Potrivit „Revistei economice” (1975), la începutul anilor ´70, uzinele din judeţ livrau 40 la sută din oţelul produs în România (3,5 milioane de tone), peste o treime din produsele laminate fabricate în România, un sfert din producţia de cărbune, 13,4 la sută din energia electrică, aproape 60 la sută din minereul de fier, 7,5 la sută din minereul complex şi 13,5 la sută din minereul cuprifer.
 

Resursele naturale, marele avantaj al industriei

Programul de industrializare coordonat de Partidul Comunist Român s-a putut sprijini pe bogatele resurse naturale de care dispunea România, respectiv pe unele dintre cele mai extinse rezerve de petrol şi gaze din Europa de Est, cărbune, minereuri metalice şi alte minerale şi lemn, arătau autorii volumului „România, un studiu de ţară”, publicat în 1991 de Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii.

Apele României au facilitat dezvoltarea comerţului, a irigaţiilor şi producerea de energie electrică, iar forţa de muncă uşor de folosit, concesiile comerciale occidentale şi creditele obţinute de statul român au contribuit şi ele până la începutul anilor ´70 la creşterea producţiei industriale.

„Producţia industrială până la sfârşitul anilor ´70 era de peste 100 de ori mai mare decât în 1945. Cea mai notabilă creştere a avut loc în industria grea de bază, în special în sectoarele chimic, energetic, construcţii de maşini şi metalurgie. România devenise unul dintre cei mai importanţi producători şi exportatori mondiali de oţel, produse petroliere rafinate, maşini-unelte, locomotive şi material rulant, echipamente pentru câmpuri petroliere, instalaţii de foraj offshore, avioane şi alte manufacturi sofisticate”, arătau autorii volumului „România, un studiu de ţară”.
 

România vlăguită

Industrializarea implementată pe tot cuprinsul ţării, după modelul economic stalinist, nu s-a reflectat în creşterea standardelor de viaţă ale românilor, arătau autorii occidentali, iar la sfârşitul anilor ´70, după trei decenii de creştere impresionantă, economia României a început să se clatine.

„Toate rezervele de forţă de muncă fuseseră exploatate, lipsa bunurilor de larg consum a vlăguit entuziasmul muncitorilor; iar productivitatea redusă a forţei de muncă a redus eficienţa instalaţiilor industriale relativ moderne. După decenii de creştere, producţia de petrol a început să scadă, recesiunea a forţat România să importe petrol la preţuri prea mari pentru a permite noilor sale uzine petrochimice să funcţioneze profitabil. Cărbunele, producţia de energie electrică şi de gaze naturale nu au îndeplinit, de asemenea, obiectivele planificate, creând haos în întreaga economie. Un cutremur devastator, seceta, ratele dobânzilor mondiale mai mari, cererea externă slabă pentru mărfurile româneşti şi preţurile mai mari la importurile de petrol au împins România într-o criză a balanţei de plăţi”, arătau autorii volumului „România, un studiu de ţară”, coordonat de Ronald D. Bachman.


În ciuda avantajelor naturale ale ţării, economia a fost afectată de o penurie severă de materii prime şi energie, deoarece o mare parte din cele mai accesibile rezerve se apropia de epuizare, arătau cercetătorii americani.

„Toate sectoarele economiei au suferit din cauza moralului şi productivităţii muncii scăzute şi a unei nemulţumiri tot mai mari faţă de condiţiile de muncă, salarii, beneficii şi standardul general de trai. Această nemulţumire începuse chiar să iasă la suprafaţă în greve, demonstraţii şi alte acte de sfidare fără precedent”, scriau autorii studiului de ţară.

Primele manifestări ale nemulţumirii populaţiei au venit din bazinul carbonifer al Văii Jiului. La începutul lunii august în 1977, pentru câteva zile, mii de mineri au intrat într-o grevă prelungită, nemulţumiţi de deteriorarea nivelului de trai şi de condiţiile de muncă grele şi periculoase.
 

Românii, obligaţi la sacrificii

Situaţia României a continuat să se înrăutăţească la începutul anilor ´80. Atunci, dornic să achite cât mai repede datoria externă acumulată în deceniul precedent şi să reafirme astfel autonomia politică şi economică a ţării, Nicolae Ceauşescu a cerut un sacrificiu enorm din partea cetăţenilor de rând, arătau cercetătorii americani.

Guvernul a redus importurile, a redus consumul intern de electricitate, a aplicat sancţiuni severe împotriva tezaurizării şi şi-a stors fermele, fabricile şi rafinăriile pentru export. Exporturile de produse alimentare au dus la lipsuri severe de pâine, carne, fructe şi legume, iar Ceauşescu a promovat chiar o dietă „ştiinţifică” de care să beneficieze populaţia prin reducerea consumului de carne.

„Raţionarea alimentelor a fost impusă în 1981 pentru prima dată de la începutul anilor 1950, în timp ce guvernul a continuat să exporte cantităţi mari de alimente pentru a câştiga valută. Consumatorii s-au confruntat, de asemenea, cu lipsuri cronice de benzină, electricitate şi căldură. Bunurile de folosinţă îndelungată, cum ar fi aparatele de uz casnic şi automobile, erau exorbitant de scumpe, iar utilizarea lor a fost descurajată de autorităţi”, arătau autorii volumului „România, un studiu de ţară”, coordonat de Ronald D. Bachman.

Autorităţile au limitat familiilor să aibă un bec de patruzeci de waţi per apartament, au stabilit restricţii de temperatură pentru locuinţe şi au impus controale pentru respectarea acestora, arătau autorii cercetării. La începutul anului 1989, Ceauşescu a anunţat că România nu mai avea datorii externe însă preţul plătit de români fusese prea mare, potrivit studiului.

În ce priveşte coloşii industriali cu care regimul comunist se mândrea la începutul anilor ´70, mulţi au avut o durată scurtă de viaţă.

În Hunedoara, cele mai multe dintre minele din Valea Jiului, unde lucrau peste 30.000 de oameni în urmă cu cinci decenii, au fost închise, împreună cu uzinele şi preparaţiile care le deserveau. Mai puţin de 700 de oameni mai lucrează în combinatul siderurgic al Hunedoarei, faţă de cei circa 20.000 de angajaţi în 1970, iar combinatul de fontă din Călan a dispărut complet, împreună cu minele de fier din Munţii Poiana Ruscă şi cu exploatările miniere din Munţii Metaliferi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Goana după aur şi cărbune a lăsat locul goanei după turişti. Cum s-au schimbat fostele centre miniere VIDEO

Blestemul minelor de uraniu. Cum au trăit românii în coloniile miniere secrete controlate de sovietici VIDEO

Prăbuşirea celui mai mic oraş din Hunedoara. Sunt 15 ani de la închiderea minei de cărbune vechi din 1880 VIDEO

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Iadul negru al Petroşaniului, descris de Nicolae Iorga: "mulţimea lucrează chinuită în pământ, la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed"

Minele „mortale“ de cărbune în România comunistă. Cum munceau românii în cele mai riscante exploatări

Priveliştea sumbră a fostelor mine de fier de la Teliuc. Coloşii de beton în ruină de lângă Hunedoara VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările