Stadionul din Galaţi pe care a fost învinsă Juventus Torino, transformat în tabără pentru refugiaţii ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Primăria Galaţi
sursa: Primăria Galaţi

Tot mai mulţi refugiaţi ucraineni ajung în Galaţi, astfel că e nevoie de mai multe spaţii de cazare. Pentru a putea face faţă solicitărilor, autorităţile au decis să amenajeze pe stadioane tabere pentru refugiaţi.

Blocul pus la dispoziţie de Primăria Galaţi şi căminele universităţii sunt supraaglomerate cu refugiaţi ucraineni fugiţi din calea războiului, astfel că autorităţile au luat decizia să amenajeze tabere pe stadioanele din oraş. 

O astfel de tabără este în curs de amenajare şi pe stadionul „Dunărea”, care a găzduit în anul 1988 istoricul meci de fotbal Oţelul Galaţi - Juventus Torino, terminat cu scorul de 1-0. Este cel mai mare stadion din Galaţi, cu o capacitate de peste 30.000 de locuri.

„Primăria municipiului Galaţi continuă să ofere sprijin pentru cazarea refugiaţilor din Ucraina şi a pus la dispoziţie Baza Siderurgistul şi Stadionul Dunărea.

La Baza Siderurgistul au fost cazate în ultimele ore 27 de persoane în 9 camere, capacitatea totală fiind de 11 camere. În plus, şi sala de handbal este în curs de amenajare pentru cazarea refugiaţilor. La Stadionul Dunărea este în curs de amenajare o tabără pentru refugiaţi”, a informat Primăria Galaţi.

Aproape 140.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România

Potrivit Poliţiei de Frontieră, de la declanşarea acestei crize, până la data de 2 martie, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 139.050 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 87.676 cetăţeni ucraineni.

„În data de 2 martie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 78.318 de persoane, dintre care 25.924 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 8% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 11.171 cetăţeni ucraineni (creştere de 6,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 12.511 cetăţeni ucraineni (creştere de 8,5 %). Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 82.946 de persoane, dintre care 19.575 cetăţeni ucraineni (creştere de 10%)”, transmite Poliţia de Frontieră.

Vă mai recomandăm: 

Profesoară din Ucraina, fugită din calea războiului: „Am închis casa şi am lăsat tot în mâna Domnului” 

Bloc de locuinţe pentru cazarea refugiaţilor care ajung în Galaţi. Primar: „Ajutăm, suntem solidari!“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite