Pavilioanele unuia dintre cele mai cunoscute spitale pentru bolnavi psihic în stare gravă intră în reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă
sursa: Arhivă

Vechiul spital de la Găneşti va fi reabilitat. Consiliul Judeţean Galaţi a anunţat ca a întocmit un proiect privind consolidarea celor trei pavilioane din cadrul unităţii medicale în care primesc tratament pacienţii cu boli psihice grave.

După ce în 2020 a fost inaugurat un spital nou la Găneşti, cu toate dotările necesare pentru pacienţii cu boli psihice grave care sunt îngrijiţi acolo, autorităţile judeţene lucrează la un nou proiect: vechile pavilioane ale unităţii medicale vor fi reabilitate şi transformate radical. 

 În spitalul de la Găneşti sunt îngrijiţi pacienţi din toată ţara, unii fiind internaţi de peste 40 de ani, abandonaţi de familiile lor. 

 „Vom moderniza vechile pavilioane ale acestui centru, în care zi de zi sunt îngrijiţi zeci de oameni cu boli psihice grave, mulţi fiind din păcate abandonaţi aici de familiilor lor. Astfel, vom eficientiza energetic şi vom consolida trei pavilioane din cadrul UMS Găneşti. Investiţia presupune ample lucrări de consolidare, reabilitare termică, de înlocuire a instalaţiilor degradate, de montare a unor sisteme moderne de climatizare şi de iluminat, precum şi de instalare a unor sisteme de producere a energiei verzi. Alături de angajaţii de la UMS Găneşti, facem tot ceea ce putem pentru a le face viaţa mai bună acestor pacienţi”, a anunţat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Investiţia se ridică la aproape 1,2 milioane de euro. 

Vă recomandăm şi:

Pentru prima dată în ultima jumătate de secol, unul dintre cele mai circulate drumuri din Galaţi a fost modernizat. Are piste de biciclete

Cum arată cea mai complexă şi scumpă construcţie realizată din 1989 încoace în zona de sud a Moldovei VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite