Aparat unic în ţară pentru depistarea cancerului de piele. Unde va fi noul centru de excelenţă în dermatologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aparatul va diagnostica cancerul de piele, sursa: CJG
Aparatul va diagnostica cancerul de piele, sursa: CJG

Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi are singurul aparat din ţară de microscopie confocală in vivo, un echipament medical folosit pentru diagnosticarea precisă a cancerului de piele. La Galaţi, va fi înfiinţat un centru de excelenţă pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului de piele.

Galaţiul are singurul aparat din ţară de microscopie confocală in vivo, un echipament medical folosit pentru diagnosticarea precisă a cancerului de piele. Astfel de aparate medicale mai  există în doar trei ţări europene, fiind vorba de Germania, Franţa şi Olanda. Este o tehnică de ultimă oră, un aparat ultraperfomant, explică dr. Alin Tatu, medic dermatolog.

„Această procedură este utilă în depistarea precoce a cancerului cutanat. Este o metodă non-invazivă, nu presupune prelevarea de ţesut de la pacient, este o tehnică imagistică de înaltă performanţă şi, din cunoştinţele mele, acest echipament este unic în ţară. Este o tehnică nouă la nivel european şi în Statele Unite ale Americii. Trebuie să ne alegem un domeniu îngust pe care să-l facem cel mai bine, astfel încât să poată apela pacienţi din toată regiunea şi din alte regiuni.

Putem face diferenţe între boli autoimune, boli inflamatorii dermatologice, putem urmări eficienţa unor tratamente locale. De asemenea, aparatul ne arată în mod  real ce se întâmplă în piele. Practic scuteşte pacientul de a i se lua o bucată de piele pentru a putea pune in diagnostic. Este ceva unic în România. Este o tehnică de ultimă oră, un aparat ultraperfomant”, a declarat dermatologul Alin Tatu, medic la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi.

Cu noile echipamente vor fi realizate tratamente şi investigaţii complexe.

„Am reuşit să creăm la Galaţi una dintre cele mai moderne secţii de dermatologie din România. Acum, cu noile echipamente, se pot face tratamente şi investigaţii medicale noi, mult mai eficiente. De altfel, anul acesta, Galaţiul va fi gazda concursului naţional de obţinere a titulaturii de medic primar în domeniul dermatologiei, la care vor fi folosite şi unele dintre echipamentele achiziţionate”, a anunţat Costel Fotea.

aparat

sursa foto: CJG

Autorităţile judeţene vor să înfiinţeze la Galaţi un centru de excelenţă în domeniul dermatologiei.

„De asemenea, lucrăm deja pentru a deschide la Spitalul de Boli Infecţioase un centru de excelenţă în domeniul dermatologiei, pentru a putea realiza ample programe de cercetare în domeniu. Secţia de dermatologie funcţionează acum într-un spaţiu modern, în corpul nou de clădire construit la Spitalul de Boli Infecţioase”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

aparat

sursa foto: CJG

Echipamentele medicale au fost achiziţionate cu fonduri europene atrase de către Consiliul Judeţean Galaţi.

Vă recomandăm şi:

Primul heliport medical din Sud-Est, cu sistem de aterizare pe timp de noapte

FOTO Cum arată şi cât a costat prima parcare supraetajată din Galaţi. Clădirea tocmai a fost inaugurată

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite