Încă două şcoli din Galaţi vor fi reabilitate cu bani europeni. Valoarea lucrărilor: aproape 4 milioane de euro

Încă două şcoli din Galaţi vor fi reabilitate cu bani europeni. Valoarea lucrărilor: aproape 4 milioane de euro

Primarul de la Galaţi şi reprezentanta ADR, la semnarea contractului de finanţare FOTO PMG

Contractul de finanţare a fost semnat, pe 29 noiembrie, la sediul Primăriei Galaţi. Unităţile şcolare vizate de amplele modernizări sunt Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” şi Colegiul Tehnic „Traian Vuia”.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud - Est,  Luminiţa Mihailov, au semnat, pe 29 noiembrie 2019, două contracte de finanţare europeană în valoare de aproape patru milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” şi a Colegiului Tehnic „Traian Vuia”. 

Proiectul pentru Şcoala Gimnazială ”Ştefan cel Mare” are o valoare de peste două milioane de euro şi vizează reabilitarea, modernizarea şi mansardarea clădirii unităţii de învăţământ. Astfel, noul etaj va avea suprafaţa construită de 767,56 mp şi va include următoarele spaţii: şapte săli de clasă, un laborator, cabinet laborator şi două grupuri sanitare pentru elevi. În plus, se vor reabilita terenurile de sport, precum şi gardul şcolii. 

De asemenea, se vor achiziţiona obiecte de mobilier şcolar şi echipamente IT pentru cinci săli de clasa, 1 cabinet medical, un cabinet psihologie, sala multimedia, laborator de informatică.

„Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” este necesară pentru a le crea celor peste 900 persoane (elevi şi personalul şcolii) un mediu educaţional care să ofere confort şi siguranţă şi care să permită desfăşurarea unui proces instructiv-educativ eficient”, a precizat Primăria Galaţi.

Şcoala Gimnazială „Stefan cel Mare”, situată în cartierul Ţiglina II din municipiul Galaţi, pe strada Constructorilor nr. 9, a fost construită în anul 1973, are regimul de înălţime S+P+2E  şi o suprafaţă desfăşurată de 893 mp.

Obiectivul general al proiectului vizează asigurarea accesului, calităţii şi a atractivităţii educaţiei în şcolile din municipiul Galaţi, în scopul creşterii ratei de participare la învăţământul obligatoriu şi reducerii abandonului şcolar, cu o rată mai mare de absolvire a învăţământului obligatoriu şi o creştere a ratei de tranziţie spre niveluri superioare de educaţie.

Perioada de implementare a proiectului este de 28 luni de la semnarea contractului de finanţare. Durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de 24 luni.

Proiectul pentru Colegiul Tehnic „Traian Vuia” va costa aproximativ 1,7 milioane de euro şi presupune realizarea de lucrări de reabilitare şi de consolidare, reabilitarea termică a elementelor de anvelopă, reabilitarea instalaţiilor sanitare şi electrice, înlocuirea tâmplăriei interioare, refacerea placajelor cu faianţă, zugrăveli lavabile la pereţi şi tavane, lucrări de sistematizare verticală, achiziţionare de mobilier şcolar (bănci, scaune, catedre) şi calculatoare.

Obiectivul proiectului Reabilitarea Colegiului Tehnic „Traian Vuia” vizează creşterea calităţii infrastructurii educaţionale pentru asigurarea unei pregătiri de specialitate într-un mediu corespunzător celor 598 elevi înscrişi în unitatea de învăţământ.

Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni de la semnarea contractului de finanţare, iar durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de 12 luni.

Colegiul Tehnic „Traian Vuia” este situat în municipiul Galaţi, pe strada Anghel Saligny nr. 117. Clădirea şcolii a fost construită în anul 1982, este formată din 2 tronsoane, regim de înălţime S+P+3etaje+Pod, suprafaţa desfăşurată fiind de 927 mp. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: