Directorul cu diplomă falsă de la Drumuri şi Poduri Craiova, trimis în judecată. Prejudiciu: un milion de lei

Directorul cu diplomă falsă de la Drumuri şi Poduri Craiova, trimis în judecată. Prejudiciu: un milion de lei

Bogdan Bratu FOTO Arhiva Adevărul

Fostul director al DRDP Craiova, Bogdan Bratu, acuzat că a prezentat acte de studii falsificate, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pentru infracţiunea continuă de înşelăciune. El ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de lei CNAIR, încasând salariul în mod necuvenit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Bogdan-Laurenţiu Bratu, fostul director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune.

„În urma administrării materialului probator, în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că, în perioada mai 2014 - prezent ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licenţă emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, document de studii obţinut fraudulos", au transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, reprezentanţii PICCJ.

Diploma de licenţă a fost desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în 16 martie 2016, prin sentinţa penală nr. 727 dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015.

Conform sursei citate, actele adiţionale încheiate au produs efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu sumele reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. s-a constituit parte civilă în dosar, cu suma de 1.037.057 de lei, reprezentând prejudiciul suferit. În cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile deţinute în coproprietate de către inculpat.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru soluţionare.

Vă reamintim că pe data de 23 aprilie 2021, Bratu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a propus Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti arestarea preventivă a acestuia. Ulterior, instanţa a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.

Vă recomandăm şi:

Podul spectaculos de pe râul Mureş care se va intersecta cu podul pe care trenurile trec de peste 150 de ani VIDEO

Lăutarii care au cântat pe coarda falsă. Cum au ajuns în vizorul Poliţiei zeci de „muzicanţi”. Tehnica răspândită: „Le-a fost greu în pandemie” VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările