FOTO Părintele Nicolae Picu se întoarce în Duminica Floriilor la Biserica Sfântul Mina. Preotul caterisit va fi în mijlocul enoriaşilor

FOTO Părintele Nicolae Picu se întoarce în Duminica Floriilor la Biserica Sfântul Mina. Preotul caterisit va fi în mijlocul enoriaşilor

Părintele Nicolae Picu, de Florii FOTO Asociaţia Sfântul Mina

Părintele Nicolae Picu se va întoarce în Duminica Floriilor, la biserica pe care a slujit-o. El vine doar ca să îşi îmbrăţişeze credincioşii şi să-i binecuvânteze. Susţinătorii săi plănuiesc un protest paşnic, cu flori, ca şi până acum. „Să-l întâmpinăm împreună pe Hristos în Ierusalimul sufletelor noastre!“ este mesajul preotului caterisit de Arhiepiscopia Tomisului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Părintele fondator al Bisericii Sfântul Mucenic Mina din pacul Tăbăcărie şi al asociaţiei omonime se întoarce în mijlocul enoriaşilor. El a fost plecat o bună perioadă din oraş, în Italia, unde slujeşte unul dintre fraţii săi, preot catolic la Vatican. În acest timp, enoriaşii săi au dat dovadă de o loialitate impresionantă.

„Asociaţia Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina vă mulţumeşte pentru dragostea şi susţinerea pentru biserica Sfântul Mina şi părintele ctitor şi duhovnic Nicolae Picu. În tot acest timp, deşi despărţit de credincioşi de forţe potrivnice, Părintele Picu a fost în rugăciune cu sufletul lângă turma sa: «Toate semnele extraordinare de ataşament ale fiilor mei duhovniceşti m-au mişcat adânc şi au fost o mare mângâiere», ne-a transmis părintele.

Vă aşteptăm la protestul nostru paşnic cu flori. Acesta va continua cu şi mai mare putere în duminica Floriilor. Aşa cum am făcut în fiecare duminică de la îndepărtarea cu totul nedreaptă a părintelui Picu de la altar, întâi prin suspendare şi mai apoi prin caterisire. Floarea pe care am avut-o în mână este semnul comuniunii cu părintele nostru. După îndemnul părintelui, vom participa împreună la Sfânta Liturghie, fiecare acolo unde sufletul îi este liniştit: o parte din noi au ales să asculte slujba afară (dacă părintele nostru a fost scos fără nici o vină din biserica, suntem şi noi cu el, înafara ei).

Sunt credincioşi care merg înainte la Liturghie la alte biserici sau care intră în biserica Sfântul Mina. Şi unii şi alţii ni se alătură pe pajiştea dintre biserică şi Centrul Arca, după slujbă. Ne sfătuim ce să mai facem pentru a ne aduce păstorul înapoi şi apoi ne rugăm cu toţii, împreună, pentru părintele şi pentru cei care l-au izgonit – ca Dumnezeu să-i întoarcă de pe calea pierzaniei pe care merg. Avem nădejde că puterea rugăciunii comune va lucra cu din ce în ce mai mare putere, pe măsură ce tot mai mulţi credincioşi ni se alătură.

Încă de la înfinţarea noastră în 1993, Aşezămintele au fost menite să aibă scop filantropic, de ajutor al celor în nevoie. Am promis Domnului un altar al Sfântului Mina în Dobrogea şi o instituţie pentru persoane cu handicap. Sfântul Mina a adunat pentru acestă lucrare minunată numeroşi credincioşi. Constănţeni dar şi credincioşi din ţară şi din străinătate au contribuit la acestă zidire. După terminarea bisercii, am pornit cu osteneala şi îndrumarea părintelui Picu la construirea Centrului Arca pentru persoane cu handicap. Au fost alături de noi şi fraţi creştini din Suedia.

Îndepărtarea părintelui Picu a avut ca scop şi oprirea ajutorului care venea din donaţiile credincioşilor de la biserica Sfântul Mina pentru programele sociale de la Centrul Arca. Acum toţi banii care se strâng de la credincioşi în biserică merg la Arhiepiscopie. În ciuda acestui fapt, datorită sprijinului credincioşilor prin donaţii în bani sau în natură, proiectele filantropice ale Aşezămintelor au continuat. Am împlinit astfel şi dorinţa părintelui care e foarte ataşat sufleteşte de tinerii îngrijiţi de Arca.

Dacă doriţi să contribuiţi, luaţi legătura cu noi fie direct la Centrul Arca, de luni până vineri între 10.00-16.00 (tel. 0241.550010) fie pe internet: email: acasa@asfmina.ro şi www.asfmina.ro

Dacă sunteţi salariat sau vi se opreşte impozit la pensie, puteţi să sprijiniţi activitatea noastră direcţionând 2% din impozit pentru Aşezăminte. E foarte simplu: până pe 25 mai completaţi cu datele personale un formular pe care vi-l putem da la Centrul Arca. Vom merge noi la Administraţia Financiară şi-l vom depune. Formularul e disponibil şi online la http://www.asfmina.ro/sprijin%C4%83_12.html.

Începând cu duminica trecută, după rugăciunea comună de pe pajişte, Centrul Arca e deschis credincioşilor. Vă aşteptăm la un ceai sau la o cafeluţă, ca să ne cunoaştem mai bine. Aşteptăm ideile, propunerile dumeavostră pentru viitoare proiecte duhovniceşti şi dezvoltarea lucrării misionar-filantropice a Aşezămintelor.

Suntem convinşi că împreună vom duce mai departe faptele minunate ale părintelui Picu şi a celor care au fost alături de dânsul, în toţi aceşti ani. Cu ajutorul Sfântului Mina, spre slava lui Dumnezeu.

Stăm de veghe şi nu ne îndepărtăm de biserică, ca această emblemă a Constanţei să nu fie pângărită. Cei care l-au caterisit pe părintele şi l-au despărţit de noi au ocupat acum abuziv biserica. Vă stăm la dispoziţie pentru orice informaţii privind aceste abuzuri.

Puteţi vizita blogul nostru www.asezamintelemareluimucenicmina.wordpress.com şi paginile de Facebook: „Sustin biserica Sf Mina si pe Parintele Picu Nicolae” https://www.facebook.com/pages/Sustin-biserica-Sf-Mina-si-pe-Parintele-Picu-Nicolae/463411733731818?fref=ts; „Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina – Constanţa ”https://www.facebook.com/asfmina.ro?fref=ts.

Dacă aţi simţit ajutorul Sfântului Mina prin lucrarea părintelui Picu, vă rugăm să ne povestiţi toate aceste întâmplări. Avem credinţa că un sens al acestei mari încercări prin care trecem este şi acela ca toate aceste minuni ale Sfântului Mina petrecute la biserica sa de pe malul lacului Tăbăcărie să fie cunoscute. Vrem să le strângem într-o carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre slava Sa.

Să arătăm ce a zidit duhul lui Dumnezeu în inimile noastre prin Părintele Picu! Să fim adevăraţi fii duhovniceşti! Să mărturisim cu demnitate dragostea, harul şi bunătatea părintelui Picu!

Vom fi pe pajiştea dintre biserica şi Centrul Arca, în duminica Floriilor după Sfânta Liturghie!  Părintele nostru drag ni se va alătura după slujbă, ca să fim în împreună-rugăciune şi în comuniune.

Vă iubim şi vă aşteptăm, părinte Nicolae!“

Parohul de la Sfântul Mina, părintele Nicolae Picu, fondator al asociaţiei care a construit biserica de lemn, a fost caterisit de Arhiepiscopia Tomisului pentru încălcarea legii BOR.

El a trecut în patrimoniul asociaţiei lăcaşul de cult şi aşezământul social, ceea ce contravine statutului Bisericii. Preotul a fost suspendat din funcţie în luna februarie.

Singura lui salvare este Patriarhul Daniel care ar putea decide rejudecarea lui în tribunalul bisericesc mitropolitan, superior celui de la arhiepiscopie.

După ce asociaţia a închis biserica, slujbele au fost ţinute timp de două zile în faţa lăcaşului de cult. Miercuri, 13 martie, în timpul pregătirilor slujbei de Sfântul Maslu, unul dintre preoţi, Remus Dumbravă, a suferit un atac cerebral care i-a fost fatal.

În tot acest timp, enoriaşii preotului Picu au continuat să se strângă la fiecare slujbă importantă pentru a transmite duhovnicului lor toată susţinerea. Acesta le-a transmis un mesaj pacifist: „Mergeţi acolo unde aveţi pace în suflet“

Bătrână venită la rugăciune FOTO Manuela Tavitian

Imagini din aceeasi galerie
  • Bătrână venită la rugăciune FOTO Manuela Tavitian
  • Slujba a fost ascultată în afara bisericii FOTO Manuela Tavitian
  • Enoriaşii de la Sfântul Mina, întristaţi de îndepărtarea duhovnicului lor FOTO Manuela Tavitian
  • Cu gândul la ceea ce îi apasă FOTO Manuela Tavitian
  • Mama şi pruncul FOTO Manuela Tavitian
  • Florile - simbolul susţinerii părintelui Nicolae Picu FOTO Manuela Tavitian
  • Rugăciune în afara bisericii FOTO Manuela Tavitian
  • Îndurând frigul de afară FOTO Manuela Tavitian
  • Enoriaşii au rămas în frig timp de două ore şi jumătate FOTO Manuela Tavitian
  • Mariana, enoriaşa în cârje FOTO Manuela Tavitian
  • Harry Tavitian, susţinătorul preotului Nicolae Picu FOTO Manuela Tavitian
  • Enoriaşii vor să se adune la fiecare slujbă de duminică FOTO Manuela Tavitian
  • Neclintiţi în faţa vitregiilor FOTO Manuela Tavitian
  • Portretul părintelui Arsenie Papacioc de la Centrul Arca al Bisericii Sfântul Mina FOTO Manuela Tavitian
  • Bianca, enoriaşa în cărucior cu rotile, nu-şi pierde încrederea FOTO Manuela Tavitian
  • Chipurile speranţei FOTO Manuela Tavitian
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările