UPDATE Şefii iau măsuri. Filiala de partid îşi cere public scuze. O consilieră judeţeană PSD Constanţa, despre protestatari: „Putorilor!“

UPDATE Şefii iau măsuri. Filiala de partid îşi cere public scuze. O consilieră judeţeană PSD Constanţa, despre protestatari: „Putorilor!“

Sabrina Maria Nedelcu, consilier judeţean PSD Constanţa Sursa foto Facebook Maria Nedelcu

Sabrina Maria Nedelcu, consilier judeţean din partea PSD Constanţa, a lansat un atac vulgar la adresa sutelor de mii de români care au protestat la adresa Guvernului PSD.

UPDATE ORA 14.40 În lipsa paginii titularei Sabrina Maria Nedelcu, internauţii postează mesaje pe pagina de Facebook a agenţiei Princess Travel, unde ea are funcţia de general manager. Revoltaţi sau ironici, oamenii comentează în termeni de turişti care îşi spun părerea despre serviciile agenţiei de turism, căreia îi acordă calificativul minim de 1 stea. 

George Bonea - „Cele mai proaste servicii de turism din lume. Credeam că o să am parte de ceva demn de secolul 21, dar m-am trezit în Evul Mediu. Pe cuvânt, sunt aşa revoltat că-mi vine să adun 150.000 de prieteni şi să ies în stradă!“

Alex Bogdan - „Am vrut să scriu un review pertinent, da' fix după ce am tastat primul cuvânt, mi-am dat seama că sunt o putoare. Aşa că va trebui să mă credeţi pe cuvânt că e de o stea. Şi o să tot stea aşa.“ 

Dan Ştefan - „Un sejur in Piaţa Victoriei, va rog. Dar să ştiţi că sunt putoare.“

Ionuţ Bunescu - „Cum adică de ce o stea? Sunt o putoare, altă întrebare?“

Radu Lupu - „Prea putoare ca sa dau 5 stele!“

Agenţia Princess Travel are o scurtă descriere pe Facebook, pe care o redăm: „Orice vis ai se poate indeplini. Cere orice iti trece prin minte cand vine vorba de vacanta ta!“

UPDATE ORA 14.00 PSD Constanţa a transmis de urgenţă un punct de vedere privind atitudinea consilierei judeţene Sabrina Maria Nedelcu.

„În urma declaraţiilor publice ale doamnei consilier judeţean Sabrina Maria Nedelcu, PSD Constanţa se delimitează ferm de afirmaţiile jignitoare la adresa cetăţenilor Constanţei care şi-au exercitat în mod paşnic un drept constituţional.

BPJ al PSD Constanţa se va reuni în cel mai scurt timp şi va decide ce măsuri se impun cu privire la această situaţie.

Ne cerem scuze pentru declaraţiile defăimătoare ale doamnei Sabrina Maria Nedelcu.“

Totodată, Consiliul Judeţean Constanţa a reacţionat şi el în urma postării consilierei PSD. Marius Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi membru PSD, a anunţat că el condamnă limbajul folosit de colega sa faţă de protestatari.

„Consider că este dreptul fiecăruia să îşi exprime opinia, însă nu pot să fiu de acord cu un limbaj vulgar, inadecvat şi jignitor. Declaraţiile doamnei Nedelcu, chiar şi pe pagina personală de pe o reţea de socializare sunt total nepotrivite. Voi solicita conducerii Partidului Social Democrat să ia măsurile care se impun în situaţia dată. De asemenea, îi cer doamnei Nedelcu să îşi ceară scuze, în mod public, pentru modul în care a ales să se exprime“, a declarat Marius Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

UPDATE ORA 13.00 Contul Sabrinei Maria Nedelcu a fost suspendat. 

Sabrina Maria Nedelcu a postat pe contul ei de Facebook următoarea cugetare:

„Practic România nu este de acord ca, atunci când furi, să fii graţiat şi să poţi returna banii.

România vrea să plătească 2000 ron pe lună pentru acela care fură 20000 ron.

Da tare deştepţi sunteţi sclipitorilor!

Şi poate îmi spuneţi şi mie care este munca voastră şi cu cotizaţi voi la stat de vă duceţi de la 09 dimineaţa la proteste? Putorilor!”

Consiliera a şters postarea, văzând reacţiile care n-au încetat să apară pe contul ei. 

Sursa foto Facebook Andrei Amza

Conform declaraţiei sale de avere, Sabrina Maria Nedelcu, din Năvodari, nu are niciun venit şi nicio proprietate, în afara unei moşteniri de la Teodora Niţu din Nuntaşi, judeţul Constanţa, care i-a lăsat 280.000 euro.
 
Pe contul consilierei apar numai fotografii din vacanţe luxoase şi exotice, însoţite de statusuri cum ar fi: „beautiful life“ (viaţă frumoasă), „i love my life“ (îmi iubesc viaţa), promovând intens agenţia de turism Princess Travel, a cărui imagine o are ca poză de fundal cu motto-ul „Stop dreaming, start living“. Pe contul ei se remarcă pozele de la reuniunile de partid, care îl aveau în prim-plan pe Tit Liviu Brăiloiu, senator PSD, cu care are o relaţie strânsă. 
 

Sabrina Maria Nedelcu, la microfonul CJC Sursa foto Ziua de Constanţa

Mai mulţi membri PSD din România au reacţionat în cursul zilei de joi, 2 februarie, pe tema protestelor-mamut înregistrate în toată ţară în cursul zilei de miercuri.

Liderul PSD Vaslui, baronul local Dumitru Buzatu, a avut o ieşire la fel de brutală, referindu-se la manifestanţi prin termenul "răgălii"

Pe de altă parte, Mihai Chirica, primarul PSD de Iaşi, vicepreşedinte la nivel naţional, l-a atacat pe Liviu Dragnea, despre care spune că „nu ştie să pună oameni competenţi în jurul său”.

O poziţie de revoltă împotriva liderilor PSD la nivel naţional a avut şi un consilier judeţean social-democrat din Ialomiţa, care şi-a anunţat demisia din partid.

La Bistriţa-Năsăud, sediul PSD a fost vandalizat cu mesajul "Ciuma roşie".

Şi secretarul general al PSD Reşiţa şi-a anunţat demisia din partid, spunând că-l încearcă o senzaţie de ruşine faţă de cele întâmplate în guvern.

Un alt politician membru al coaliţiei de la putere, preşedintele ALDE Sibiu, a anunţat că demisionează din partid: „Protestul la care participă în aceste zile românii este justificat, iar acum mă alătur şi eu lor“.

Controversata deputată Andreea Cosma, fiica baronului de Prahova, Mircea Cosma, a fost surprinsă făcându-şi un selfie în timpul acţiunilor de protest iniţiate de reprezentanţii USR în Parlament.

Mesajul uluitor al unui primar PSD: „Nişte aurolaci cumpăraţi, înguşti la minte“.

Pe aceeaşi temă: 

Cum scapă baronii PSD de Constanţa cu pedepse infime pentru şpăgi uriaşe după ordonanţa de urgenţă a Guvernului PSD

Peste 5.000 de constănţeni au protestat în faţa sediului PSD de la Trocadero: „PSD este Iuda poporului român“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: