
Duminică, 13 august, o barcă în care se aflau mai mulţi migranţi irakieni a fost descoperită de Poliţia de Frontieră. Ei vor fi duşi la Mangalia.
O ambarcaţiune aflată sub pavilion turcesc a fost interceptată astăzi, în jurul orei 7.00, de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă. Aceştia au detectat la aproximativ 10 mile marine est de localitatea Mangalia ambarcaţiunea care avea la bord 69 de migranţi din Irak şi doi facilitatori. Nava se îndrepta spre ţărmul României.
Conform Gărzii de Coastă, ” s-a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia pentru identificarea ambarcaţiunii suspecte. Nava şi-a continuat drumul şi s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de migranţi. Drept urmare, nava Gărzii de Coastă a intervenit şi escortat ambarcaţiunea spre sediul Grupului de Nave Mangalia”.
Cele două persoane care conduceau nava au fost identificate, unul fiind cetăţean bulgar, iar celălalt cipriot. Dintre cei 69 de migranţi, 29 sunt minori, 10 femei şi 30 sunt bărbaţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră continuă cercetările.
Cazul de astăzi nu este unul singular, în 2015, 68 de migranţi din Siria, Irak, printre care şapte copii, dintre care un bebeluş de cinci luni, au ajuns în apele teritoriale româneşti pe un sicriu plutitor. Nava tip pescador, având o lungime de 20 de metri, fusese observată în apropierea Capului Tuzla. Imediat, în ajutorul ei au plecat două nave ale Poliţiei de Frontieră.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: