„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Bulgaria este apreciată pentru stațiunile de la țărmul Mării Negre, pentru ospitalitatea localnicilor și pentru asemănările pe care românii le observă între România și vecina sa de la sud de Dunăre. Unii au povestit că aici au senzația ciudată că s-ar afla tot în România: „aceeași țară, altă limbă”. Un bulgar a vrut să afle părerea sinceră a românilor despre țara sa, iar întrebarea lui a primit sute de răspunsuri.

Alături de întrebare, autorul acesteia a prezentat câteva dintre percepțiile pe care bulgarii le-ar avea despre România.
„Ce cred românii despre Bulgaria și despre bulgari? Dacă ați fost în Bulgaria, care sunt impresiile voastre? Din perspectiva unui bulgar asupra României: România este, în general, mai bogată și mai dezvoltată decât Bulgaria; Transilvania este grozavă și foarte frumoasă; plajele și zonele de coastă sunt slab dezvoltate sau mai puțin dezvoltate; Sofia este văzută ca fiind mult mai bună decât Bucureștiul; România are drumuri mult mai bune; România este mult mai descentralizată decât Bulgaria, cu orașe mai mici, frumoase și dezvoltate; Bulgaria are un procent mult mai mare de absolvenți de studii universitare – peste 45%, față de peste 31% în România –, și totuși este mai săracă”, a scris acesta pe platforma Reddit.
Bulgaria, asemănată cu România
Cele câteva sute de răspunsuri transmise de români arată că mulți dintre aceștia sunt familiarizați cu țara de la sud de Dunăre.

Deși trecutul comun a fost marcat și de conflicte, în ultimele decenii România și Bulgaria s-au apropiat tot mai mult și din punct de vedere politic, aderând în același timp la NATO, Uniunea Europeană și, mai recent, la spațiul Schengen. În privința economiei, însă, ambele mai au de recuperat față de statele occidentale, consideră un comentator.
„Fraților, în toate statisticile UE suntem mereu împreună. Sper că nu aveți de gând să ne lăsați singuri la coada clasamentului”, a scris acesta.
Mulți utilizatori au apreciat asemănările dintre cele două țări, dar și legăturile de simpatie dintre popoare.
„Sunt ca niște veri îndepărtați. Personal, îi simpatizez pe bulgari, deși, sincer, nu am cunoscut niciunul și nici nu am fost vreodată în Bulgaria”, a subliniat un internauț.
O altă opinie a scos în evidență asemănările culinare evidente dintre cele două popoare, în timp ce un alt utilizator a adăugat că, atunci când ajunge la sud de Dunăre, are impresia că se află într-o versiune mai liniștită a României. El a remarcat și atmosfera aparte din interiorul țării.
„Când vizitez Bulgaria, am senzația ciudată că aș fi în România. Pentru mine, litoralul pare o țară complet diferită față de restul Bulgariei, mult mai vibrant și mai dezvoltat. În schimb, atunci când traversez Bulgaria spre Grecia, pe ruta Ruse–Makaza, mi se pare o țară boemă, melancolică și pustie. E ca amintirea cuiva despre o țară. Îmi plac foarte mult oamenii din Bulgaria. Sunt calzi, primitori și mai blânzi, nu la fel de exuberanți ca noi, românii. Bulgaria mi se pare o țară mai liniștită, în timp ce România este insuportabil de zgomotoasă”, a detaliat acesta.
Arhitectura rurală a atras, de asemenea, atenția comunității.
„Îmi place mai mult patrimoniul arhitectural al satelor bulgărești. Este mai unitar și arată mai bine atunci când privești un sat de la distanță. Oamenii mi se par la fel de prietenoși ca românii”, se arată într-un alt mesaj.
Bulgarii, apreciați pentru ospitalitate
O româncă stabilită în străinătate a relatat impresiile familiei sale după mai multe călătorii în țara vecină. Mama sa a considerat Bulgaria fermecătoare și a fost surprinsă de ospitalitatea localnicilor.
„I s-a părut că sunteți mai prietenoși decât majoritatea românilor. Mătușii și unchiului meu le-au plăcut și lor, deși au spus că Bulgaria pare mult mai săracă decât România. Tuturor le-a plăcut că ospătarii știau câteva cuvinte în română și vorbeau destul de bine engleza”, a explicat ea.
Aceeași autoare a remarcat că, în Statele Unite, găsește mai ușor produse bulgărești decât românești.
„Unele magazine americane obișnuite au chiar iaurt bulgăresc bio, iar magazinele internaționale au feta bulgărească, dulcețuri și conserve de fructe, ceaiuri și varianta bulgărească de zacuscă, lutenitsa. Este foarte greu, dacă nu imposibil, să găsești produse românești, chiar și în cele două mici magazine românești de aici”, a adăugat ea.
Bulgaria a fost lăudată și pentru felul în care își pune în valoare atracțiile turistice.
„Are stațiuni frumoase, gestionează mai bine atât litoralul, cât și turismul de iarnă și își protejează mai bine monumentele istorice. Bulgaria a obținut mai mult din resurse mai puține decât România. Este ceva inspirațional și este foarte bine că avem un astfel de vecin”, a concluzionat un alt român.
Motivele pentru care Bulgaria devine atractivă: „Imaginează-ți Serbia, dar cu un litoral frumos și integrare europeană”Altul și-a rezumat părerea într-un ton ironic.
„Româna lor este mai bună decât bulgara noastră”, a notat acesta.
Litoralul bulgăresc, lăudat de români
Litoralul bulgăresc a adus cele mai multe laude țării vecine, fiind comparat frecvent cu cel românesc.
„Sunt mândru de voi și, în același timp, puțin invidios că aveți graniță cu Grecia și că ați adoptat euro. Litoralul vostru este cu 100 de ani înaintea celui românesc”, a comentat un român.
Altul a remarcat diferența puternică dintre coasta Mării Negre și restul țării
„Pentru mine, litoralul pare o țară complet diferită față de restul Bulgariei, mult mai vibrant și mai dezvoltat”, a scris acesta.
O româncă a relatat că și familia sa a fost impresionată de serviciile turistice.
„Le-a plăcut faptul că ospătarii știau câteva cuvinte în română și vorbeau destul de bine engleza. Ei cred, de asemenea, că hotelurile voastre de la Marea Neagră sunt de o calitate mai bună decât cele din România, în principal pentru că vă pricepeți mai bine la serviciile oferite clienților”, a povestit aceasta.
Un român a spus că Bulgaria se descurcă mai bine decât România mai ales la turismul pe litoral.
Bulgarul i-a răspuns însă că, în țara sa, percepția este aproape opusă: litoralul este criticat pentru prețurile ridicate și calitatea serviciilor, iar mulți bulgari preferă Grecia sau Italia.
„Doamne, este aproape identic cu ceea ce spunem noi despre litoralul românesc”, a scris un român.
„Ar trebui să veniți să vedeți litoralul românesc și apoi să fiți mândri de al vostru. Crede-mă”, a completat altcineva.
Sofia, surpriza plăcută pentru mulți români
Sofia a primit numeroase aprecieri din partea românilor, inclusiv a celor care au ajuns în capitala Bulgariei cu așteptări modeste.
„Prima dată am ajuns acolo cu multe idei preconcepute, crezând că este cumva inferioară Bucureștiului în privința calității urbane, dar cu cât am petrecut mai mult timp acolo, cu atât mi-a plăcut mai mult”, a scris un român care vizitase de câteva ori capitala Bulgariei.
În schimb, traficul i s-a părut foarte haotic și nesigur, la fel cum îl percepuse și în București.
Un alt român, care spune că a cunoscut mai mulți bulgari în ultimii ani, i-a descris drept oameni minunați, distractivi, dar, în același timp, cu picioarele pe pământ.
„Centrul Sofiei și zonele din jurul centrului sunt extraordinare. Dacă ar trebui să plec din România, cu siguranță aș alege Sofia. Mai departe de centru însă mai este destul de mult de lucru. Și mâncarea este extraordinară”, a adăugat acesta.
Unii români au observat însă că unele zone din Bulgaria și chiar din capitală par surprinzător de puțin animate.
„De fiecare dată când merg de la București la Sofia observ același lucru: unde sunt toți oamenii? Pare pustiu. Unele blocuri par chiar mai sovietice decât ale noastre. În schimb, centura Sofiei este foarte bună”, a scris un participant la discuție.
Mai mulți români s-au arătat surprinși de cât de puțin animată pare Sofia în comparație cu orașe românești mai mici. Bulgarii le-au explicat însă că, în august și până spre jumătatea lunii septembrie, capitala se golește, deoarece mulți studenți și locuitori pleacă în orașele natale sau la mare.
Drumurile Bulgariei au împărțit părerile românilor
Românii s-au arătat mai puțin mulțumiți de starea șoselelor din Bulgaria. Unii au remarcat însă disciplina din trafic și numărul mare de radare.
„Am traversat Bulgaria chiar săptămâna trecută, de la Ruse la Keramoti. Drumurile sunt într-o stare mult mai proastă decât în România, cu mult mai proastă. Satele și orașele mici arată destul de rău, neîngrijite. În schimb, combustibilul este ieftin, iar Veliko Târnovo a fost o surpriză foarte plăcută”, a scris un român.
„Miami Beach al României” versus „Riviera Roșie” a Bulgariei. Bătălia pentru turiștii vestici în anii ’70–’80 pe litoralul Mării NegreUn român a descris o mare parte din Bulgaria ca părând pustie, dar a apreciat litoralul, istoria bogată și asemănările culturale cu România și Serbia.
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce este impresionant”, a adăugat acesta.
Alți români au avut însă o impresie mai bună despre siguranța rutieră.
„Sunt oameni inteligenți și muncitori, cu o istorie și o cultură bogate. Bulgarii au progresat enorm. Drumurile sunt mai sigure, iar oamenii chiar respectă limitele de viteză, pentru că există multe radare pe șoselele principale. Țara este frumoasă, dar orașele ei poartă cicatricile comunismului, la fel ca orașele românești”, a scris un participant la discuție.
Un alt român, care spune că merge de două ori pe lună spre aeroportul din Varna, a remarcat mai ales lipsa aglomerației.
„Casele par locuite și cât de cât îngrijite, dar văd foarte rar oameni, în afară de polițiști, controalele pentru vinietă și vânzătorii de fructe și legume”, a adăugat acesta.
Altcineva a atras atenția asupra diferențelor regionale din Bulgaria și asupra faptului că nordul țării pare să fi rămas în urmă față de sud.
„Nordul și mai ales nord-vestul Bulgariei sunt, din păcate, înghețate în timp și foarte neglijate. Cele mai multe proiecte de infrastructură se desfășoară la sud de Munții Balcani”, a scris acesta.
Un alt român a avut o impresie mai bună despre infrastructura din Bulgaria și despre Sofia, dar a remarcat că zonele rurale i s-au părut mai sărace decât cele din România.
„Sofia este mai modernă decât Bucureștiul. Judecând după felul în care conduc oamenii, par mai educați. Zona rurală este însă mai săracă decât a noastră”, a adăugat acesta.





















































