Trei lucruri puţin cunoscute despre Hitler. Legăturile dictatorului cu drogurile şi veganismul

Trei lucruri puţin cunoscute despre Hitler. Legăturile dictatorului cu drogurile şi veganismul

Adolf Hitler FOTO G4media.ro

De Adolf Hitler a auzit toată lumea. S-ar putea spune că se ştie aproape totul despre dictatorul german. Cu toate acestea, mereu ies la iveală lucruri inedite despre viaţa şi obiceiurile lui Hitler. Inclusiv faptul că nu se numea de fapt Hitler, că era vegetarian sau că făcea abuz de droguri.

Adolf Hitler este unul dintre cei mai cunoscuţi dictatori ai secolului XX.A fost unul dintre oamenii care au aruncat lumea în cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind responsabil, printre altele, de exterminarea a peste trei milioane de oameni în lagărele de concentrare. 

Deşi există numeroase biografii dedicate lui Hitler, mereu apar la iveală lucruri inedite despre viaţa, preocupărilor şi obiceiurile liderului nazist.  

Pe Hitler nu-l chema de fapt Hitler

 
Unul dintre lucrurile puţin cunoscute este că, de fapt, Adolf Hitler se numea Schicklgruber. Tatăl lui Hitler, Alois a fost născut de Maria Anna Schicklgruber, o tânără austriacă provenită dintr-o familie săracă de fermieri. Alois a venit pe lume fără ca Maria Anna să fie căsătorită. Pe scurt, era copil din flori. În acest context, tatăl lui Hitler s-a numit Alois Schicklgruber. Mai târziu, şi-a schimbat numele după cel al tatălui său vitreg şi s-a numit Alois Hiedler. Cum s-a ajuns la Hitler nu se ştie nici astăzi. 
 

Hitler era vegetarian?

 
Există o teorie susţinută de mărturii ale contemporanilor care arată că Hitler nu consuma carne şi prefera dieta vegetariană. Margot Woelk, o femeie care a fost degustător pentru Hitler a mărturisit pentru bussinesinsider.com că Hitler era un vegetarian dedicat, mâncând doar fructe şi legume.
 
„Era complet vegetarian şi mânca cele mai delicioase legume şi bunătăţi proaspete, de la sparanghel şi până la ardei şi mazăre, servite cu orez şi salate. Totul era aranjat pe un singur platou. Nu era nicio bucăţică de carne, nu-mi amintesc nici măcar peşte să fi fost”, declara pentru aceeaşi publicaţie Margot Woelk. 
 
Se spune că totuşi Hitler ar fi mâncat brânză şi lactate, dar nu şi carne. Totul ar fi pornit de la o iubirea lui Hitler pentru animale. În mod paradoxal, liderii nazişti care au trimis atâţia oameni la moarte, aveau o afecţiune şi un sentiment aparte de milă faţă de animalele sacrificate. 
 
Naziştii au dat şi legi dure împotriva celor care maltratau animalele. De exemplu, dacă un german era prins că a chinuit un animal făcea doi ani de puşcărie. Era interzisă producţia de „foie gras”, dar şi scurtarea cozilor şi urechilor câinilor fără anestezie. 
 
Mai mult decât atât, erau interzise experimentele pe animale. Culmea, erau permise cele pe oameni. Este deja de pomină discuţia lui Himmler cu un medic nazist care practica vânătoarea. „Cum poţi să găseşti plăcerea în uciderea pe la spate a bietelor creaturi care trăiesc în pădure?”, l-ar fi întrebat Himmler.  
 

Hitler consuma droguri

 
S-a descoperit faptul că Adolf Hitler era un consumator pătimaş de stupefiante. Scriitorul german Norman Ohler în cartea sa ”Blitzed” detaliază legătura pe care Hitler o avea cu drogurile. Mai precis, folosea un amestec de cocaină şi opiacee, de care devenise dependent. 
 
Totul ar fi început cu cantităţi prea concentrate de vitamine care îi erau injectate în anii 30 pentru a-i susţine efortul în timpul discursurilor şi pentru a-i contura carisma. Apoi din 1941 a început să folosească injecţii cu hormoni şi opiacee. În ultima sa fază, din 1943 a început să folosească cantităţi mari de opiacee. 
 
Abuzurile au început de fapt din 1936, atunci când l-a cunoscut pe medicul Theo Morell. Acesta i-a prescris acele doze concentrate de vitamine, injectate direct în venă. Acelaşi medic, i-a prescris în 1941 şi primele opiacee. Mai precis, în timp ce armatele sale avansau în Rusia, Hitler s-a simţit rău şi nu a putut participa pentru prima dată la o şedinţă de Stat Major. 
 
Pentru a nu lipsi şi a nu da impresia de slăbiciune, Morrel i-a dat o injecţie cu hormoni şi nişte opiacee. Hitler, deşi avea febră, s-a simţit mult mai bine şi a putut să-şi ducă până la capăt activităţile zilnice. A continuat să folosească droguri până a ajuns dependent. Când a realizat, l-a dat afară pe Morell, însă prea târziu, în 1945. Se spune că în ultima perioadă a vieţii sale, Hitler a suferit puternic din cauza sevrajului.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările