Satul din Apuseni unde jumătate din locuitori au fost deportaţi de comunişti. Mărturia unei femei care a trăit calvarul
0Săgagea este un sătuc cu aproximativ 200 de locuitori amplasat în Apuseni, la poalele Muntelui Mare. În urmă cu aproape 60 de ani, în acest cătun a avut loc o veritabilă tragedie. Jumătate dintre locuitori au fost deportaţi în Bărăgan de securitatea comunistă pe motiv că i-ar fi ajutat pe membrii grupării de partizani conduse de Leon Şuşman.
La Săgagea se ajunge relativ uşor pe drumul naţional nr. 75 care strabate Apuseni pe lângă cursul râului Arieş. La câţiva kilometri de la limita cu judeţul Cluj se află comuna Poşaga. Pentru a ajunge la Săgagea trebuie traversată comuna pe un drum asfaltat parţial, spre nord pe o distanţă de aproape 20 de kilometri. Cătunul este amplasat pe drumul ce urcă spre Ştiolne şi Zăpodie, zonele în care locuitorii din Poşaga şi Ocoliş îşi urcă animalele vara la munte. Tot de aici se poate merge relativ uşor până în staţiunea Muntele Băişorii şi, mai departe, spre Muntele Mare (1826 m), al doilea vârf ca altitudine din Apuseni.
În urmă cu 60 de ani, zona era un foarte bun ”protector” pentru partizanii care se opuneau regimului comunist. Zeci de membrii ai grupărilor care a au acţionat în Apuseni se ascundea în grotele şi pădurile din zona satului Săgagea. Inevitabil, aceştia interferau cu localnicii care îi ajutau cu mâncare, îmbrăcăminte şi alte necesităţi ale acestora. Unii dintre locuitorii satului au aderat la una dintre aceste grupări şi s-au implicat direct în lupta împotriva securităţii comuniste. Timp de mai mulţi ani au fost vânaţi, cei mai mulţi sfârşind împuşcaţi în bătăliile de pe munte sau executaţi după ce au fost condamnaţi la moarte. Alţii au executat ani grei de închisoare pentru simplul motiv că au fost rude cu cei care i-au sprijinit pe partizani.
Grupul partizanilor de la Săgagea
În zona Săgagea a acţionat gruparea condusă de Leon Şuşman. Acesta a fost între 1949-1950 lider al unui grup de rezistenţă în zona Măhăceni-Aiud, iar între anii 1950-1957 liderul grupului de rezistenţă din zona Poşaga, împreună cu preotul Simion Roşa din Săgagea.
În zona comunei Poşaga, mai mulţi opozanţi ai regimului comunist intraseră în clandestinitate în anii 1948-1950, încercând să supravieţuiască până la o sperată schimbare a regimului comunist. Iniţial nu foarte important în ochii autorităţilor, treptat acest grup a ajuns să atragă atenţia Securităţii, pentru depistarea şi anihilarea sa fiind recrutaţi numeroşi agenţi. La 18 iulie 1957, în cursul unei operaţiunii a Securităţii a fost împuşcat mortal preotul Simion Roşa, iar Leon Şuşman a fost rănit grav, murind la scurt timp. În schimbul de focuri a murit şi şeful echipei de Securitate. Gheorghe Şuşman, fratele lui Leon, şi Vasile Crişan au fost prinşi vii. Ulterior au fost executaţi după ce au fost condamnaţi la moarte.
Grupul Leon Şuşman după ce a fost capturat de către securitatea comunistă
În perioada următoare au fost arestaţi zeci de susţinători din zonă ai grupului Şuşman-Roşa. Cei reţinuţi au avut parte de anchetele specifice epocii, au fost judecaţi în mai multe loturi de către Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Cluj, în anul 1958, acordându-li-se pedepse grele, inclusiv la moarte, cum a fost cazul cu Gheorghe Şuşman şi Vasile Crişan. În afară de cei trimişi în puşcării, numeroase familii (de la sugari până la bătrâni) au fost deportate în Bărăgan, averea lor fiind confiscată de stat. S-a întâmplat în 1959, într-o noapte rece de decembrie. Familii întregi au fost ridicate şi transportate în vagoane de animale până în Bărăgan, unde au fost abandonaţi în bordeie părăsite.
Povestea unei supravieţuitoare din infernul Bărăganului
Printre cei care au trăit tragedia deportărilor este şi Sabina Şdeorna, acum în vârstă de 67 de ani. Avea doar 8 ani când ”militarii” au venit în casă şi le-au spus să îşi ia lucrurile de care au nevoie pentru că trebuie să plece. ”Ne-au spus să ne pregătim că ne vor duce la Câmpia Bărăganului. Aveam un car, tras de două juninci în care au pus părinţii ce aveam pe acasă. Tăiasem porcul şi aşa am avut noroc în iarna aia. Au mai pus grâu şi ceva haine. Ne-au dus până la gura văii şi apoi în gară la Câmpia Turzii, unde ne-au urcat în vagoane de marfă”, povesteşte femeia din Săgagea. Aceasta îşi aminteşte perfect şi drumul spre satul din Bărăgan unde avea să îşi petreacă cinci ani din viaţă. ”Trenul mergea doar noaptea, iar dimineaţa se oprea şi stătea pe loc până seara. Ne dădeau de mâncare conserve şi lapte. Eram trataţi ca nişte bandiţi care am furat nu ştiu ce. Era în 14 decembrie şi era frig tare rău. Am mers două sau 3 nopţi, nu mai ţin minte exact”, spune femeia.
Şapte familii din Săgagea au fost coborâte în gara Cioara din localitatea Valea Călmăţuiului, în prezent un sat component al oraşului Însurăţei, judeţul Brăila. ”În gară au venit maşinile şi ne-au dus în satul nou, ne-a dat preşedintele casele în primire. Erau bordeie din chirpici, făcute în anul 1950 de bănăţeni. Nu aveau geamuri şi uşi, era vai de noi. Până la urmă ne-au dat geamuri şi uşi, dar nu aveam sobă cu ce să ne încălzim. Părinţii mei nu aveau voie să meargă mai mult de 15 kilometri distanţă de sat. Tatăl meu a cerut voie să meargă în altă comună ca să cumpere o sobă şi astfel am reuşit să avem căldură. Făceam foc numai cu tulei de cucuruz. Aceştia erau lemnele pentru noi. Până să avem sobă am dormit pe la vecini, pe unde am putut”, ne mărturiseşte tanti Sabina.
Cinci ani şi 4 luni a stat în satul din Bărăgan. Părinţii acesteia avea D.O. pe buletin (domiciliu obligatoriu) şi lucrau cu ziua la Gostat şi câştigau 15 – 20 de lei. A avut, totuşi, posibilitatea să meargă la şcoală. Când au plecat din Bărăgan, în anul 1964, era în clasa a VIII-a. În primăvara anului 1964, autorităţile comuniste au decis să îi elibereze pe deportaţi. De pe buletine au fost şterse literele D.O şi, astfel, oamenii au avut posibilitatea să revină acasă. Sabina şi părinţii ei au revenit la Săgagea doar în toamna acelui an, în luna octombrie. ”Am găsit, când ne-am întors, totul vandalizat. Casa era fără geamuri şi fără uşi, era devastat şi furat tot. După ce am venit, nu aveam voie să vorbim nimic despre locul unde am fost deportaţi. Se ştia, însă, în sat unde suntem pentru că fraţi de-ai tatălui meu au putut să vină la noi să ne viziteze”, mai afirmă Sabina Şdeorna. Aceasta îşi trăieşte acum bătrâneţile tot la Săgagea, fericită, alături de copii şi nepoţi.
La fel de impresionantă este şi povestea unei persoane care s-a născut acolo în Bărăgan: ”Primul a fost arestat unchiul meu pentru că îl ajutase pe prietenul din copilărie care devenise avocat şi se împotrivea reginului comunist. Apoi a fost arestat bunicul meu împreună cu familia. Au venit noaptea, miliţieni însoţiţi de soldaţi, le-au spus să-şi ia cu ei un sac de mălai şi unul de grâu, cei care aveau porcul tăiat l-au pus într-un sac şi l-au luat. Era săptămâna înaintea Crăciunului. I-au urcat în căruţe până la gară unde au fost urcaţi în vagoane de marfă, precum animalele. Mama mea povestea că atunci când a văzut cum un soldat a luat boii de jug şi i-a scos pe poartă a strigat din toate puterile şi a căzut în genunchi, credea că o să i se crape inimă în două! Au ajuns în Bărăgan unde li s-a dat câte-o casă fără uşi, fără geamuri din chirpici. Toate nopţile erau treziţi pentru a le face prezenţa. Acestea sunt poveştile copilăriei noastre a celor care ne-am născut acolo sau a celor care erau copiii la aceea vreme”.
Se încarcă comentariile...
