De ce a fost condamnat un antrenor de tenis la 5 ani de închisoare pentru viol. Victima este o minoră de 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a ajuns la închisoare pentru 5 ani
Bărbatul a ajuns la închisoare pentru 5 ani

Curtea de Apel Alba Iulia a motivat hotărârea pronunţată joi, 17 decembrie, privind condamnarea la închisoare cu executare a unui bărbat de 54 de ani din Cugir, de profesie antrenor de tenis.

Fapta a avut loc în 2017, iar minora avea 11 ani. Păcura Ioan, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare şi la plata unor daune morale în valoare de 15.000 de euro către minora care acum are 14 ani. La instanţa de fond, bărbatul a primit 6 ani în regim de detenţie.

Potrivit hotărârii, la data de 22 aprilie 2017, la sfârşitul antrenamentului de tenis la care a participat minora, asupra acesteia au fost exercitate, în vestiarul arenei sportive, acte cu conotaţie sexuală, de către antrenorul acesteia, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

”Gradul de pericol social al faptei comise de inculpat constă în principal în efectele pe care aceasta le poate avea asupra dezvoltării sub toate aspectele a minorei, efecte care se pot manifesta pe termen lung sau chiar pe toată durata vieţii acesteia şi care pot afecta chiar ireversibil psihicul minorei, dar şi comportamentul şi atitudinea acesteia faţă de necesitatea adaptării ei la o viaţă normală şi la dezideratul comun de a-şi întemeia o familie”, se suţine în motivarea instanţei de judecată.

Curtea de Apel reţine că pericolul social ridicat al faptei comise constă în faptul că inculpatul a profitat atât de încrederea pe care i-a conferit-o calitatea pe care o avea, de antrenor recunoscut pe plan local al mai multor generaţii de copii, cât şi de notorietate de care acesta se bucura la nivel local (aşa cum rezultă şi din înscrisurile în circumstanţiere depuse de acesta la dosar).

”De asemenea, fapta inculpatului este cu atât mai gravă cu cât în considerarea relaţiei de amiciţie dintre acesta şi familia minorei, părinţii acesteia nu au avut nici cea mai mică suspiciune cu privire la comportamentul inculpatului faţă de minoră, motiv pentru care aceştia au avut încredere deplină în inculpat, lăsând-o pe minoră în grija inculpatului, fără nici o rezervă, atât pe perioada antrenamentelor cât şi în perioadele în care minora se deplasa, fără să fie însoţită de către părinţi, la turneele de tenis.

Considerăm că fapta inculpatului este cu atât mai gravă cu cât încrederea minorei şi a părinţilor acesteia în îngrijirea şi ocrotirea acesteia de, în vârstă de doar 11 ani, de către inculpat pe perioada antrenamentelor, era mai mare”, susţin magistraţii.

Instanţa apreciază că fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social şi raportat la rezultatul produs şi al consecinţelor pe care infracţiunea comisă a avut-o asupra victimei.

”Fără a minimiza trauma fizică suferită de către minoră ca urmare a faptei inculpatului, traumă care s-a concretizat prin leziunile produse într-o zonă extrem de sensibilă (excoriaţie pe peretele posterior al vestibulului vaginal) şi care în mod aproape cert se vor vindeca fără alte urmări pe termen lung, apreciem că minora a suferit o puternică traumă psihică ca urmare a faptei inculpatului, traumă care îşi va pune o puternică amprentă asupra dezvoltării şi formării minorei. Având în vedere natura faptei căreia minora i-a căzut victimă, există toate premisele ca aceasta să întâmpine în viitor serioase dificultăţi în dezvoltarea unor relaţii sociale specifice perioadei pubertăţii, perioadă deosebit de importantă şi de sensibilă din punct de vedere psihologic pentru conturarea personalităţii tinerilor”, se mai precizează în hotărârea definitivă.

În final, Curtea de Apel a considerat că o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 5 ani, aplicată lui Păcurar Ioan este în măsură să conducă la atingerea scopului preventiv dar şi coercitiv al pedepsei penale. Instanţa a aplicat legea în vigoare la data comiterii faptei, care prevedea pentru această faptă închisoarea de la 5 ani la 12 ani. Ulterior, limita inferioară a pedepsei pentru infracţiuniea de viol a fost majorată la 7 ani.

Vă mai recomandăm şi:

Revoluţia din Decembrie 1989, povestită de cei care au ieşit în stradă la Alba Iulia. Dramele din urmă cu 31 de ani VIDEO

Şeful Poliţiei Locale Alba, implicat într-un accident rutier. Poliţiştii nu i-au putut lua alcoolemia. La spital şi-a pierdut cunoştinţa

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite