Călin Georgescu, acuzat că a încercat să găsească microfoanele procurorilor din casa lui și să distrugă sistemele de supraveghere | adevarul.ro

Călin Georgescu, acuzat că a încercat să găsească microfoanele procurorilor din casa lui și să distrugă sistemele de supraveghere

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

La cinci zile după ce DIICOT a făcut percheziții la locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia și a instituit măsuri de supraveghere tehnică, un bărbat ar fi verificat casa, la solicitarea acestuia, pentru a identifica dispozitivele de înregistrare ale anchetatorilor și a compromite sistemele de supraveghere, susțin procurorii. Tentativa nu ar fi avut rezultatul urmărit. Procurorii au deschis un nou dosar penal și au descins miercuri, 21 octombrie, la două adrese din București.

Percheziții DIICOT într-un dosar legat de Călin Georgescu.
Percheziții DIICOT într-un dosar legat de Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Potrivit DIICOT, Călin Georgescu, în vârstă de 64 de ani, este inculpat într-un alt dosar instrumentat de structura centrală a instituției. Noile suspiciuni vizează fapte care ar fi avut loc după o percheziție efectuată de procurori la locuința sa din Mogoșoaia.

Anchetatorii susțin că, pe 26 septembrie 2026, un bărbat de 35 de ani ar fi verificat imobilul la solicitarea lui Georgescu, pentru a identifica dispozitivele de înregistrare audio-video folosite de organele judiciare. Totodată, acesta ar fi urmărit să modifice date informatice sau să perturbe funcționarea sistemelor utilizate pentru supravegherea tehnică.

Potrivit procurorilor, demersul ar fi avut loc la cinci zile după ce, pe 21 septembrie, DIICOT efectuase o percheziție la aceeași adresă și pusese în aplicare măsuri de supraveghere tehnică. Anchetatorii afirmă că ambii bărbați cunoșteau aceste împrejurări.

Cu toate acestea, rezultatul urmărit, respectiv modificarea datelor informatice și perturbarea sau deteriorarea echipamentelor folosite de organele judiciare, nu s-a produs, din motive independente de voința celor implicați.

În cadrul anchetei, procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în București.

Cercetările vizează infracțiuni de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, în formele autoratului și instigării, precum și tentativa la alterarea integrității datelor informatice și la perturbarea funcționării sistemelor informatice.

Amintim că pe 13 octombrie Tribunalul București a decis arest la domiciliu pentru Călin Georgescu în dosarul în care este acuzat de o fraudă estimată la peste 1,1 milioane de euro.

Anterior, pe 29 septembrie, în acest dosar Curtea de Apel București a admis solicitarea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen.

În motivarea hotărârii, judecătorii au reținut că există suspiciuni rezonabile privind implicarea lui Georgescu în constituirea unui grup infracțional organizat și în comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Instanța a indicat și existența unor indicii potrivit cărora acesta s-ar fi pregătit să părăsească țara.

Top articole

Partenerii noștri