Revoluţia din Decembrie 1989, povestită de cei care au ieşit în stradă la Alba Iulia. Dramele din urmă cu 31 de ani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţimea adunată în faţa sediului fostului consiliu judeţean al PCR
Mulţimea adunată în faţa sediului fostului consiliu judeţean al PCR

Revoluţia de la 1989, din judeţul Alba, este subiectul unui documentar video realizat de istorici de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Instituţia este singura de acest fel din ţară care a realizat un documentar despre evenimentele şi faptele dintr-un judeţ care au dus la căderea comunismului.

A fost nevoie de sute de ore de documentare, muncă în teren, peste 50 de ore de montaj, toate pentru a aduce la lumină faptele istorice de la 1989 din judeţul Alba. În documentarul realizat apar figuri importante ale revoluţiei din judeţ, lideri din stradă, dar mai ales istorici, precum Liviu Zgârciu, cercetător CNSAS şi specialist în perioada comunistă.

Liviu Zgârciu este şi managerul proiectului care a realizat documentarul profesionist despre revoluţia din 1989 la nivelul judeţului Alba. Documentarul a fost realizat cu imagini video şi fotografii din arhiva personală a lui Mihai Babiţchi – liderul mişcării revoluţionare din Alba Iulia, Emil Pojar, Nicu Murgăşanu şi Asociaţia ”21 decembrie 1989” Cugir.

Idee de documentar aparţine istoricului Liviu Zgârciu. Imaginea a fost realizată de Lucian Craiu, Răzvan Rus şi Alexandru Lucan. Montaj Răzvan Rus, colorizare Lucian Craiu. Voice over ( vocea de pe fundal): Liviu Zgărciu şi Andreea Bogdan. Sunet: Radu Pop. Documentarul este realizat de Muzeul Unirii din Alba Iulia alături de Consiliul Judeţean Alba.

Revoluţia din decembrie 1989 a avut o desfăşurare ”sângeroasă” şi în Alba. Psihoza teroriştilor a cuprins Alba Iulia, câteva persoane fiind ucise pentru că au fost confundate de către soldaţi cu terorişti.

Prea puţini dintre vinovaţii crimelor de la Alba Iulia şi Cugir au fost descoperiţi. Au fost arestaţi la vremea respectivă conducătorii Securităţii, dar nu au fost condamnaţi. Este vorba, printre alţii, de maiorul Gheorghe Lupeş, fost şef al Securităţii din Alba în decembrie 1989 şi de locotenent-colonelul Florian Brihac. 

La Cugir, trei bărbaţi au fost condamnaţi la pedepse între 10 şi 13 ani de închisoare pentru linşarea comandantului Miliţiei Cugir, Valentin Pop şi a subofiţerului Ilie Staicu, dar dramele care conturează peisajul sângeros din Decembrie 1989 nu pot fi şterse din conştiinţa românilor nici printr-o viaţă de detenţie. Tot în legătură cu o crimă de la Cugir, un major de securitate din Sibiu a fost condamnat la 16 ani de închisoare. 

Rămân, însă, nerezolvate multe situaţii în care soldaţii au deschis focul pentru că au crezut că în maşini aflate în trafic sau care nu au oprit la semnal se aflau terorişti. Psihoza declanşată la televizor a cuprins şi Alba Iulia, iar zvonurile false au dus la moartea unor oameni nevinovaţi. În total, un număr de 23 de persoane din Alba au decedat la Revoluţie, alte 111 fiind rănite.

Vă mai recomandăm şi:

Cartelul imobiliar de la Alba Iulia. Cum se construiesc blocuri pe terenuri aflate între case cu complicitatea angajaţilor Primăriei

     

Dacia 1300 veche de 44 de ani, transformată într-o bijuterie: „Am făcut-o în memoria bunicului meu” FOTO

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite