Exclusiv Cum ar putea fi penalizați părinții ai căror copii încalcă legea. Ce spune ministrul Justiției despre vârsta răspunderii penale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit luni, 2 noiembrie, la „Interviurile Adevărul”, despre modificarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor, combaterea violenței în școli, aplicarea legii femicidului și dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Oficialul a explicat și ce demersuri face ministerul pentru protejarea victimelor infracțiunilor, repatrierea Alinei Apostol, aflată în detenție în China, precum și despre folosirea inteligenței artificiale în sistemul judiciar și plata restanțelor către magistrați.
Ce vi se pare schimbat față de perioada în care erați ministru? Nu a trecut foarte mult timp, dar pare că s-au întâmplat o mulțime de lucruri între timp.
Radu Marinescu: Da, în societatea românească și, evident, și în justiție se întâmplă foarte multe lucruri. Vedeți că, în general, ritmul de evoluție socială este accelerat, astfel încât situații noi apar din ce în ce mai des.
Ceea ce s-a schimbat, în primul rând, este această perioadă de interimat, care a durat foarte mult. Limitele Guvernului interimar sunt foarte bine cunoscute. Nu s-au putut promova politici noi și nu s-au putut aborda chestiuni care intrau în această sferă de acțiune.
În momentul în care am revenit la Ministerul Justiției – și fac aici o paranteză –, experiența anterioară a fost foarte importantă, pentru că nu am avut nevoie de un timp de acomodare. Din prima zi de la preluarea mandatului, am putut să preiau toate acele chestiuni care trebuiau rezolvate rapid. Și am făcut acest lucru. Vă pot da un exemplu.
Am semnat un ordin pentru punerea în aplicare a legii femicidului, care fusese adoptată cu mai mult timp în urmă. Însă, în condițiile Guvernului interimar, chiar dacă colegii din minister au lucrat la acest document, ordinul respectiv nu putea fi promovat și, în acest fel, legea femicidului nu putea fi aplicată.
De asemenea, aveam două directive europene care trebuiau transpuse, dar proiectele de lege nu puteau fi promovate, pentru că Guvernul interimar nu putea face acest lucru.
M-am preocupat, în primul rând, să rezolv aceste chestiuni absolut urgente, dar, în egală măsură, am venit în minister cu un proiect foarte amplu, care cuprinde 79 de măsuri. Acestea sunt incluse în programul de guvernare și vizează, printre altele, aspectele pe care le-ați amintit ca fiind probleme ale justiției, dar și multe altele.
Să începem cu subiectul care este poate cel mai controversat în momentul de față: pedepsele pentru minori. Există mai multe propuneri. Vorbim despre vârste destul de mici de la care s-ar putea pune problema răspunderii penale și de aici s-a interpretat că minorii vor face pușcărie. Este adevărat sau nu? Haideți să lămurim lucrurile: de la ce vârstă se poate pune problema răspunderii penale pentru un tânăr care comite un act de violență în școală?
Din păcate, nu numai în școală. Evident, aici avem două coordonate. Le-ați amintit pe amândouă. Prima, mai generală, ține de comportamentul antisocial al tinerilor, iar aici vorbim despre tineri cu particularitatea că ne referim la minori.
În această privință, într-adevăr, s-a constatat că există tot mai multe fapte săvârșite de minori care nu răspund penal. În momentul de față, legea penală stabilește că până la 14 ani nu se răspunde penal. Ulterior, între 14 și 16 ani, răspunderea penală este condiționată de existența discernământului, iar după 16 ani aceasta intervine potrivit regulilor generale.
Noi ne propunem acum să evaluăm foarte atent această reglementare și să vedem dacă este necesar, în momentul de față, în România, să modificăm condițiile răspunderii penale a minorilor.
O direcție de analiză este în ce măsură ar fi justificat să scădem această vârstă a răspunderii penale, adică să o coborâm de la 14 ani la un prag inferior. O altă variantă ar fi ca, până la 14 ani, să existe posibilitatea angajării răspunderii penale, dar sub condiția certificării existenței discernământului prin instrumente științifice, printr-o expertiză.
Sunt mai multe variante care sunt analizate. Nu face acest lucru numai Ministerul Justiției. Există și inițiative parlamentare, dar eu cred că orice modificare trebuie făcută pe baza unei evaluări foarte atente, în urma unei consultări serioase a mediului academic, a societății civile și a specialiștilor. Aici vorbim despre psihologi și practicieni ai dreptului.
În egală măsură, este cert că o intervenție trebuie realizată.
A doua chestiune este cea legată de violența în școli, în mediul didactic. Vedem că, din păcate, și acolo apar din ce în ce mai multe fenomene de acest tip.
Și aici trebuie să ne gândim cum trebuie să acționăm pe coordonata penală. Putem interveni prin agravarea pedepselor pentru infracțiunile comise în mediul școlar, prin protejarea personalului didactic și prin protejarea elevilor.
O altă coordonată, însă, atât în privința răspunderii minorilor, cât și în privința infracționalității în școli, trebuie să fie prevenția. Pentru că dreptul penal, de care răspunde Ministerul Justiției, intervine atunci când, din păcate, un lucru rău s-a comis.
Marinescu: „Copiii trebuie să înțeleagă consecințele unui comportament antisocial”
Și cum se face această prevenție? Sună bine, dar cum o facem? Dacă nu avem bani, cum o aplicăm?
Trebuie să o facem. În momentul de față, Ministerul Justiției este implicat și va deveni și mai implicat pe coordonata de prevenție, prin instrumentul educației juridice.
În școli, copiii trebuie să fie educați cu privire la consecințele unui comportament antisocial. Trebuie să înțeleagă că există consecințe care le pot distruge viața sau le-o pot afecta semnificativ. Trebuie să înțeleagă că pot face rău celorlalți comportându-se în această manieră.
Această informație trebuie să le fie transmisă de persoane care cunosc foarte bine fenomenul infracțional și modul în care acesta este combătut.
Noi organizăm activități de educație juridică împreună cu partenerii noștri: CSM, reprezentanții avocaților și, bineînțeles, Ministerul Educației.
O altă coordonată este întărirea factorului didactic. Aici este rolul Ministerului Educației să asigure prevenția prin instrumentele pedagogice și didactice, distinct de această educație juridică în școli. Eu cred că acolo este cheia.
Credeți că o campanie de informare rezolvă problema? Adică niște oameni care vin în fața copiilor
Până la urmă, este vorba despre vocația fiecăruia de a transmite informația. Dacă știi să prezinți lucrurile, dacă reușești să captivezi auditoriul și să te faci înțeles de către copii, informația ajunge la ei și este înțeleasă.
Este o chestiune de adaptare la nivelul de înțelegere al copilului.
Sigur că, ulterior, trebuie să avem instrumente sociale, instrumente de sprijinire a familiilor. Uitați-vă ce se întâmplă, din păcate, în familii: acestea se destramă sau nu mai au autoritate și nu mai controlează evoluția copilului. În aceste condiții, copilul poate intra în tot felul de...
Dacă ar fi să ne gândim la un exemplu concret: un tânăr de 14 ani, pentru că este o vârstă-limită, la care legea nu stabilește exact răspunderea penală, un tânăr care intră cu maceta în școală și pune la cale un atac. Ar trebui acel tânăr să fie tras la răspundere ca o persoană adultă? Ar trebui să plătească părinții lui pentru această faptă? Cum ar trebui să abordăm problema într-o țară în care, iată, violența începe să devină ceva obișnuit?
În primul rând, trebuie să luăm acele măsuri care să ne asigure că protejăm școlile, cum ar fi, de exemplu, sisteme de monitorizare mult mai bune pentru unitățile de învățământ.
Acum trăim într-o epocă a tehnologiei, care progresează extraordinar. Putem folosi instrumentele de vârf ale tehnologiei pentru a identifica tiparele de risc pentru mediul școlar și pentru a preveni imediat eventualele situații periculoase.
Dacă, totuși, se întâmplă acest lucru și se comite o infracțiune, ajungem la discuția despre intervenția dreptului penal.
Există, așa cum v-am spus, această orientare potrivit căreia și copiii sub vârsta de 14 ani care au discernământ format ar putea răspunde penal, în urma unei evaluări a discernământului.
Aceasta ar răspunde la întrebarea dumneavoastră: o persoană care se află sub vârsta legală a răspunderii penale, dar care are discernământul format, să răspundă ca un adult. Aceasta este, în fine, formularea pe care ați folosit-o. Este o preocupare în ceea ce privește modificarea legislației penale.
Acum, sigur că trebuie să adaptăm în continuare formele de executare a pedepselor la standardele și specificul minorității, pentru că un copil, chiar dacă a săvârșit o infracțiune și răspunde penal, trebuie să aibă șansa reintegrării în societate și a educării.
Nu poți să îl introduci într-un mediu care mai degrabă îl orientează către rău decât îl conduce spre recuperare socială.
Trebuie să dezvoltăm și instrumentele, inclusiv centrele de detenție, de exemplu. Dacă se pune problema privării de libertate pentru cele mai grave fapte, trebuie să avem aceste centre. Acolo unde nu se pune problema privării de libertate, trebuie să avem instrumente de monitorizare atentă a comportamentului său și de reeducare.
Perspectiva, mai ales în cazul unui copil care a greșit, este să îl sancționezi, dar și să îl faci să nu mai greșească pe viitor și să îl recuperezi pentru societate.

Radu Marinescu vrea să reformeze sistemul penitenciar
Sunt complet de acord cu dumneavoastră. Dar cum s-ar pune în aplicare acest lucru? Ar fi vorba despre așa-numita școală de corecție, la care este trimis un copil, și despre centre de detenție strict pentru minori? Și cum se face acolo reintegrarea și educarea copilului? Nu sunt aceleași reguli ca în închisori, dar cazierul este același, nu?
Cazierul, componenta legată de istoricul faptelor săvârșite, este o chestiune importantă. Însă, pentru individ, pentru că noi discutăm în primul rând despre individ, important este cum reușim să îl reeducăm.
Acolo am pus și vom pune accentul pe specialiștii în reintegrare, care asigură educația și îi ajută pe acești tineri să își depășească problemele și să înțeleagă că ceea ce au făcut este greșit.
Așadar, dacă vorbim despre centre de detenție, avem nevoie de o infrastructură cât mai bună, de personal cât mai bine pregătit și de resurse pentru a-i reeduca pe acești tineri.
Le avem?
Avem și continuăm să consolidăm această coordonată.
Mi-am propus, în actualul mandat, o reformă a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Direcției Naționale de Probațiune, pentru a consolida capacitatea ambelor instituții, mai ales pe linia reintegrării sociale.
Pedeapsa are două funcții esențiale. Este vorba despre funcția sancționatorie: cineva care a greșit trebuie să suporte o pedeapsă proporțională, stabilită în raport cu gravitatea faptei.
Dar, în filosofia dreptului nostru, la fel de esențială este funcția recuperatorie, restaurativă. Pedeapsa trebuie să te conducă și către revenirea în societate. Acest lucru se realizează prin educație și prin transformarea acelei persoane.
În mandatul meu anterior, am reușit, de exemplu, să oferim posibilitatea unui număr cât mai mare de persoane private de libertate să muncească. Să meargă să muncească, pentru că și munca este un element care ajută la reintegrarea socială, pentru adulți. Pentru minori, esențial este să punem accentul pe educație.
De la ce vârstă s-ar pune problema schimbării regimului de detenție, din punctul dumneavoastră de vedere?
Nu avem un proiect finalizat. Încă suntem în discuții, pentru că a existat acest interval de șase luni de interimat, în care nu s-a putut construi definitiv această politică.
Ne propunem să finalizăm cât mai repede evaluările, care sunt, repet, pluridisciplinare, pentru a stabili exact care ar trebui să fie vârsta răspunderii penale, dacă până la atingerea acestei vârste răspunderea ar trebui stabilită pe baza unor evaluări și care ar trebui să fie abordările ulterioare. În funcție de aceste aspecte, vom definitiva un proiect și îl vom prezenta.
Deci, ar fi vorba despre situații speciale înainte de 14-15 ani, poate despre intervenția unor specialiști care să stabilească, așa cum spuneați și dumneavoastră. Să existe și un regim carceral în cazul acelor tineri sub 14 ani sau doar o modalitate de a-i reeduca?
În opinia mea, repet, nu vreau să fac afirmații categorice, pentru că, dincolo de opiniile personale, am și eu 30 de ani de activitate ca avocat de drept penal. Tocmai de aceea am niște opinii bine conturate, dar nu vorbesc în nume personal, ci este vorba despre o întreagă arhitectură instituțională care funcționează aici pentru a oferi soluții.
Nu ar fi corect să vorbesc doar despre opiniile mele.
Însă, dacă pot totuși să mă refer la acest subiect, cred că, la o vârstă încă mică, tânărul ar trebui mai degrabă orientat către educație și supraveghere și mai puțin către privarea de libertate într-un centru.
Cred că ar trebui să începem cu aceste măsuri, ținând cont de vârsta concretă, de gravitatea faptei și, evident, de capacitatea de înțelegere și de recuperare socială.
Deci, în cazul unei persoane cu vârsta de până în 18 ani, dar, să spunem, într-o limită de 15-16 ani, se poate pune problema privării de libertate în cazul unei fapte grave?
În legislație există deja situații în care tineri sunt introduși în centre de detenție, dar, repet, aici trebuie să veghem foarte atent la recuperarea lor pentru societate.
Ministrul Justiției vrea să responsabilizeze financiar părinții pentru faptele copiilor
Și aici este o altă chestiune foarte controversată: cum trebuie să răspundă părinții? Trebuie sau nu să răspundă și cum, în ce fel, pentru faptele copiilor?
În momentul de față, pentru faptele săvârșite de către copii, care intră în responsabilitatea părinților, există în dreptul civil o răspundere a părintelui pentru faptele pe care le săvârșește copilul.
Aici, sigur că trebuie să gândim o consolidare a acestui mecanism, din punctul meu de vedere, care să responsabilizeze și mai mult părinții în misiunea socială foarte importantă pe care o au, aceea de a-și educa copiii și de a-i feri de rele.
Pentru că trebuie să fim realiști: individul se formează în familie, iar învățămintele din familie, exemplele din familie și controlul familial sunt foarte importante.
Apoi, există școala, prin educația pe care o oferă sistemul public sau privat de învățământ. Aceștia sunt cei doi piloni care educă individul, îi construiesc sistemul de valori și apoi îl fac să fie util societății sau, dimpotrivă, să ajungă un pericol pentru societate.
Și aici ne gândim să responsabilizăm părinții, inclusiv prin această răspundere financiară, materială, astfel încât să aibă mare grijă de ceea ce fac copiii, pentru că, altfel, răspund pentru ei.
Deci, cumva, ca să dăm un exemplu și să înțeleagă toată lumea: în cazul în care am avea un caz cu un minor care se duce cu maceta la școală, provoacă și comite niște fapte grave – nici nu vreau să mă gândesc la un scenariu cumplit –, cum ar trebui să răspundă părintele acelui copil? Să răspundă pecuniar? Spuneți că ar trebui să răspundă?
Răspunde pecuniar și în măsura în care se identifică tipare de abuz sau de gravă neglijență în ceea ce privește copilul respectiv, atunci trebuie să existe și alte forme de răspundere. Și în momentul de față există astfel de forme de răspundere pentru situațiile grave, acolo unde copilul a fost grav neglijat sau a fost abuzat, iar aceste situații au generat ulterior comportamente deviante. Acolo părinții răspund și trebuie consolidată și această coordonată.
În cazul acelui copil cu maceta, s-a vorbit foarte mult despre bullying, despre faptul că era hărțuit de către colegi și că profesorii nu au făcut nimic. Credeți că și pe această parte ar trebui să se facă ceva?
Da, sigur că da. Și în ceea ce privește bullyingul, avem în momentul de față norme care intervin și un aparat instituțional care ar trebui să funcționeze. Da, cred și eu că nu este suficient. Nu se aplică. Aplicarea legii este foarte importantă. În foarte multe domenii avem norme, avem reguli, dar suferim, din păcate, la aplicarea lor.
Și asta este foarte adevărat. De aceea, eu cred că răspunsul nu poate să vină doar din partea unei entități administrative, doar de la Ministerul Justiției, doar de la Ministerul Educației sau doar de la Ministerul Muncii.
Efortul trebuie să fie comun, conjugat. Pentru asta trebuie să avem echipe mixte care să lucreze, să identifice politici unitare, uniforme și apoi să le și aplice. Trebuie să responsabilizăm structurile aflate în subordinea fiecărei entități administrative, astfel încât acestea să se implice mai mult.
Spuneți, așadar, că, în cazul minorilor care comit astfel de fapte, aceștia ar trebui trași la răspundere penală în funcție de gravitatea faptelor și de vârsta lor, bineînțeles, în funcție de gravitatea situației. Și, în cazul acesta, spuneați dumneavoastră că este nevoie de echipe multidisciplinare. Nu avem personal? Nu avem judecători, angajați? Să înțelegem asta?
Asta facem acum. Domnul prim-ministru a convocat, imediat după acele incidente grave din școli, un grup de lucru pluridisciplinar, interministerial. Ne-am pus de acord să alcătuim un răspuns adecvat, care să implice contribuția tuturor.
Pe de altă parte, ajungem la discuția despre personal. Așa este, avem nevoie de personal în justiție. Și aceasta este o realitate.
Vedeți, sistemul legislativ a fost construit în așa fel încât, având în vedere și volumul foarte mare de muncă, încărcătura din justiție, vârsta de pensionare să fie mai coborâtă, să spun așa.
Asta a însemnat că foarte mulți specialiști, oameni cu valoare profesională și experiență, au ieșit la pensie pentru că legea le permitea acest lucru la 50 de ani sau puțin peste 50 de ani, ceea ce, bineînțeles, a reprezentat și o pierdere de resurse pentru sistem.
Acest lucru s-a reglat anul trecut, printr-o lege care a crescut etapizat vârsta de pensionare. Însă noi trebuie să facem acum un efort pentru a echilibra schemele de personal din justiție, inclusiv în contextul acestor plecări la pensie.
Totuși, cel puțin în mandatul meu, raportul de țară pentru România arăta că schemele de personal sunt la cel mai bun nivel din istorie, atât la parchete, în special la DNA, unde se desfășoară lupta împotriva corupției, cât și la instanțele de judecată. Însă eforturile trebuie continuate.
Grefierii reprezintă o problemă. Într-adevăr, lipsesc din sistem. Este vorba despre un deficit semnificativ. Noi am promovat un memorandum pentru înființarea a încă 600 de posturi de grefieri. Nu s-a putut face acest lucru în timpul Guvernului interimar, pentru că era vorba despre o chestiune de politică nouă, până la urmă.
Sperăm să putem face acest lucru acum și să consolidăm această componentă de personal din sistem.
Ministrul Justiției vrea să reducă supraaglomerarea din penitenciare.
Dar și în acele centre de detenție pentru minori ar trebui să existe personal, pentru că, dacă spuneați că trebuie să se pună accentul pe reintegrarea minorilor.
Este nevoie de o politică de personal mult mai bine pusă la punct pentru ANP și pentru DNP, adică pentru Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția Națională de Probațiune.
În ceea ce privește grefierii, judecătorii și procurorii, sigur că acolo componenta de carieră ține de Consiliul Superior al Magistraturii, dar noi sprijinim prin legislație și prin resurse. Încadrările le fac dânșii prin Institutul Național al Magistraturii, respectiv, în cazul grefierilor, prin instituțiile de formare specifice.
În ceea ce privește penitenciarele, da, politica de personal ține de noi. Acolo, așa cum v-am spus, această reformă a ANP și a DNP, prin unirea forțelor, va genera personal suplimentar care să se ocupe de reeducare, inclusiv în aceste centre de detenție.
Când se va face această unire și ce va însemna ea? Pentru că oamenii poate se tem că vor rămâne fără locuri de muncă.
Nu se pune problema. Vom avea grijă ca personalul din ambele structuri să își păstreze drepturile și chiar să îi îmbunătățim statutul. Trebuie să existe un progres și pentru angajat, pentru că este firesc. Motivarea vine și dintr-o creștere a statutului profesional.
Însă, până la urmă, noi vorbim aici despre executarea pedepselor, iar executarea pedepselor, fie că sunt privative sau neprivative de libertate, ar trebui să fie gestionată într-un mod unitar, printr-o singură instituție.
Mai ales că ne propunem, la nivelul actualului Guvern, să realizăm și reforme instituționale acolo unde este cazul, să comasăm instituții și să mai reducem din aparatul administrativ stufos.
Este bine să facem acest lucru, dar exact cum ați spus dumneavoastră, fără să afectăm stabilitatea personalului, pentru că oricum avem deficit de personal și la probațiune.
Așadar, în niciun caz nu vom merge în direcția de a le afecta drepturile sau de a reduce numărul angajaților.
Păi, tocmai ei se plâng de salariile mici, se plâng de condițiile de muncă, se plâng de condițiile din penitenciare. Se câștigă în continuare procese la CEDO din cauza condițiilor din închisori. Aici ce aveți de gând să faceți în noul mandat?
În primul mandat, reușisem să aducem gradul de ocupare în unitățile de privare de libertate la 100%, ceea ce însemna că nu mai aveam supraaglomerare. De aici au rezultat și consecințe semnificative în ceea ce privește condamnările despre care ați amintit.
Este o realitate care poate fi verificată. În mandatul meu, prin eforturile de infrastructură pe care le-am făcut, am dat în folosință, cred, 1.500 de locuri noi de detenție în 2025 și în perioada din 2026 în care am fost în funcție. Ulterior, nu s-a mai dat în folosință niciunul.
Acum le-am cerut ca, până la sfârșitul anului, să dea în folosință cel puțin 500 de noi locuri, la standarde europene, respectiv patru metri pătrați pentru fiecare persoană privată de libertate.
Păi, au unde, dacă sunt deja supraaglomerate?
Se construiesc permanent facilități noi. Fie sunt renovate locuri vechi, fie se construiesc spații noi de detenție în cadrul unităților penitenciare, astfel încât să putem reduce din nou gradul de supraaglomerare, care a crescut. Aceasta este realitatea din ultimele luni.
Acum, în ceea ce privește condițiile de detenție, avem în vedere instruirea și specializarea personalului, utilizarea noilor tehnologii și o reformă pe care o vom face inclusiv în interiorul ANP.
Pe lângă această corelare a DNP cu ANP, vom lucra și în interiorul ANP pentru a echilibra mai bine utilizarea personalului.
Un număr de angajați vor pleca de la structura centrală a ANP și vor merge în teritoriu, pentru a consolida activitatea de acolo. Vom încerca să regionalizăm într-un fel activitatea penitenciarelor, pentru a utiliza mai bine resursele de personal și cele administrative.
Vom face niște mutări care să îi ajute foarte mult în activitate.
Deci vor fi angajări la Administrația Națională a Penitenciarelor?
Da, în momentul de față. Există școala de la Târgu Ocna pentru formarea personalului, iar noi încadrăm permanent personal și vom mai face angajări și în cazul grefierilor. Se caută și grefieri.
Pentru cei interesați de o carieră. Dar și aici vreau să subliniez o chestiune.
Noi trebuie să fim foarte realiști. În momentul de față, avem niște constrângeri economice care s-au accentuat, din păcate, în ultima perioadă, pentru că, ați văzut, ultima perioadă a fost caracterizată mai degrabă de ideea de a tăia cu orice preț, de oriunde, și mai puțin de a stimula motorul economic pentru a produce. Și am ajuns unde suntem în momentul de față.
Vom încerca, bineînțeles, să completăm schemele de personal, dar, în egală măsură, trebuie să găsim acele instrumente care să ne permită să facem acest lucru într-un mod realist.
Nu știu dacă vom mai putea aduce în orice sistem un număr mare de persoane, având în vedere și resursele existente, dar putem să utilizăm instrumente de tehnologie de vârf, cum ar fi inteligența artificială, de exemplu.
Am vorbit despre asta. Am proiecte în acest sens și vă spun că, dacă este utilizată responsabil, etic, fără să fie lăsată să controleze anumite situații, ci doar ca instrument ajutător, inteligența artificială poate să suplinească o anumită lipsă de personal uman.
Radu Marinescu se opune dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu
Voiam să vă mai întreb despre acel proiect foarte controversat, legat de dezincriminarea consumului propriu de droguri. Cum vi se pare? A stârnit foarte multe comentarii în rândul populației. Dumneavoastră cum o vedeți? Pentru că, în România, în ciuda tuturor măsurilor luate, consumul de droguri este în continuare în creștere, iar traficul de droguri este scăpat de sub control, spun foarte mulți.
Eu m-am numărat printre cei care au fost foarte fermi în susținerea combaterii drastice a infracțiunilor grave. Iar printre infracțiunile grave intră și cele legate de droguri.
Am văzut acest proiect și m-am exprimat public în sensul că nu îl consider oportun. Nu consider că în România există condițiile necesare pentru a relaxa sancționarea celor care dețin droguri în vederea consumului.
Este adevărat că au existat în practică situații interpretabile, poate chiar de exces. Este adevărat că pot exista ipoteze în care, să spunem, infracțiunea în sine are un grad minimal de pericol social...
A o scoate de sub incidența legii penale înseamnă, din punctul meu de vedere, în contextul în care ne găsim în România, să încurajăm consumul și să creăm un risc pentru combaterea fenomenelor mai grave, și anume traficul.
Pentru că, în practica penală, de foarte multe ori, consumatorii erau primii care ajutau ulterior la identificarea rețelelor de trafic și a celor care fac lucrurile cele mai vătămătoare pentru societate.
A nu mai răspunde penal, ci doar contravențional, ar însemna acum o relaxare și pentru consumator. Consumul în sine nu este incriminat, dar deținerea de droguri în vederea consumului este incriminată.
Or, a ști acum că nu mai răspunzi penal dacă deții droguri ar putea încuraja anumite persoane să dețină cantități mai mari și i-ar putea încuraja și pe traficanți.
Și dacă ar fi o soluție bună tocmai să nu îi băgăm în pușcărie, ci să le luăm banii? Dacă îi prindem cu o cantitate mare, chiar și pentru consum propriu, nu ar fi o idee mai bună? Asta spun unii dintre cei care susțin acest proiect.
Acum, sigur că amenda poate să fie mai mare sau mai mică, dar eu cred că legea penală are și un efect de descurajare, numit disuasiv în limbajul de specialitate.
Adică, dacă știi că există o sancțiune penală, ești mai atent în comportamentul tău. Din punctul meu de vedere...
Ei spun că, dimpotrivă, consumul a crescut.
Și credeți că ar scădea dacă am dezincrimina consumul, în condițiile în care constatăm că nici instrumentele penale existente, care, potrivit deciziei Curții Constituționale, reprezintă ultima ratio, adică ultimul instrument care poate interveni în protejarea societății, nu au reușit să oprească acest fenomen?
Dacă eliminăm această faptă din sfera penalului, în condițiile în care consumul a crescut totuși, nu credeți că ne vom confrunta cu un fenomen și mai intens de creștere?
Pentru că, până la urmă, o amendă mai mare sau mai mică poate determina o persoană să spună: „Da, o plătesc, dar nu risc o sancțiune penală”.
Când știi că riști o sancțiune penală, eu cred că orice persoană cât de cât rațională se gândește mai bine dacă să se expună acestui risc.
Însă legislația penală, în momentul de față, permite individualizarea sancțiunilor, astfel încât acestea să nu trimită automat în închisoare, în privare de libertate, o persoană care deține droguri în vederea consumului. Există și acum soluții prin care se pot aplica pedepse neprivative de libertate. Sigur că da. Adică am ajuns la persoană. Persoana nu ajunge la închisoare. Însă și aici ajungem la discuția noastră inițială: Cum aplicăm legea?
Adrian Cozma, la „Interviurile Adevărul”: „Marian Neacșu va fi premier, iar Luca Niculescu un purtător de cuvânt al lui”Uitați, eu sunt de acord, de exemplu, că putem să reevaluăm aceste norme, să păstrăm și deținerea în sfera penalului, dar să reevaluăm reglementările, astfel încât să folosim toate instrumentele pentru a atenua cât mai mult răspunderea acolo unde trebuie atenuată.
Dar responsabilitatea aplicării legii revine organelor judiciare. Ele trebuie să evalueze în concret dacă o persoană prezintă un pericol foarte mic și, în acest caz, sancțiunea să fie minimală, sau dacă pericolul este mai mare și, atunci, sancțiunea să fie mai mare.
În felul acesta, eu cred că, printr-o legislație atent calibrată, fără să scoatem fapta din sfera infracțiunilor și printr-o aplicare corectă de către organele judiciare specializate, putem să atingem rezultatul dorit.
Vă întreb acest lucru și pentru că, din exterior, cel puțin așa se vede situația. Cred că și pentru părinții îngrijorați de acest fenomen lucrurile se văd cam la fel. Din păcate, sunt găsiți destul de ușor tineri care au asupra lor o cantitate mică de droguri pentru consum propriu, dar nu se ajunge la peștii mari, așa cum sunt ei numiți. Și acolo ce facem?
Acest lucru nu ar fi, în sine, un argument pentru a scoate din sfera penalului deținerea de droguri în vederea consumului.
Mă repet: vorbim despre această faptă de deținere. Eu cred că, dacă o menținem în sfera incriminării penale, organele judiciare ar trebui să fie extrem de atente și să cântărească situațiile concrete.
Dacă, așa cum spuneți dumneavoastră, este vorba despre o situație de gravitate redusă, în care doi tineri au vrut să încerce o singură dată și au fost prinși cu o cantitate redusă, sancțiunea ar trebui să fie cea mai redusă posibilă. În niciun caz nu ar trebui să ajungem la o reprimare excesivă, care nu mai este proporțională.
Dar, dacă menținem deținerea în sfera penalului, putem căuta acele soluții prin care, de exemplu, să transferăm competența materială către alte parchete decât cele specializate, astfel încât să le lăsăm pe acestea din urmă să combată traficul de droguri.
O altă chestiune este să alocăm resursele astfel încât, chiar dacă fenomenul combaterii drogurilor rămâne în sfera unui parchet specializat, acesta să prioritizeze și să angajeze în principal resursele pentru formele cele mai grave.
Adică, spuneți, așadar să fie preluat de DIICOT, special?
Vă spun foarte, foarte concret: DIICOT este structura care, în momentul de față, investighează penal aceste infracțiuni. Când am făcut selecția pentru conducerea marilor parchete, inclusiv la DIICOT, am discutat foarte, foarte mult cu candidații despre prioritizare.
Adică, în cazul drogurilor, a ieșit în evidență deținerea în vederea consumului. Ai mai multe infracțiuni care sunt incriminate în Legea 143/2000, dar axează-te pe combaterea formelor grave, pe traficul de droguri de mare risc, în primul rând, pe rețelele cele mai mari de trafic.
Sunt forme de trafic mai reduse, să zicem, în ceea ce privește numărul de persoane și cantitățile, și sunt forme de trafic extrem de grave. Și atunci trebuie să existe o prioritizare. Aici se pune accentul în momentul de față: să prioritizăm, pentru că, exact cum spuneți dumneavoastră, trebuie să se ajungă la peștii cei mari, care fac cel mai mult rău.
Stăm și ne întrebăm, totuși, ce-i oprește să ajungă la peștii cei mari? Adică îi prindem pe puștii ăștia de pe lângă școală și ei vor da în gât, cum se spune, marea rețea. Aici e, poate asta am văzut în filme, dar nu prea se întâmplă în realitate.
Se întâmplă și în realitate. Există metode de investigare penală. Acum, vă dați seama că primul contact cu fenomenul infracțional este tot la nivelul cel mai mărunt, să zicem așa, pentru că primii peste care dai sunt consumatorii, cei care dețin. De la ei poți să ajungi, prin investigație penală, prin metode specifice și, dincolo de alte metode, să afli de rețele.
Însă clar trebuie prioritizate lucrurile, clar trebuie alocate altfel resursele. Nu mai putem merge numai pe indicatori statistici care să ne spună că avem zeci de mii de dosare, dar dintre ele, din 10.000, 9.000 sunt, eu știu, de deținere în vederea consumului și doar câteva... Da, corect. Aici aveți dreptate, aici și societatea are dreptate.
Când am selectat conducerea marilor parchete, am căutat să alegem acei oameni care au viziunea și înțelegerea lucrurilor, astfel încât să combată cu prioritate... Toate formele de infracționalitate trebuie combătute, dar prioritate trebuie să aibă cele grave. Normal că atunci se vor reduce și cele mai puțin grave.
Radu Marinescu: „Legea femicidului este o prioritate în aplicare pentru noi”
Pomeneați ceva mai devreme de legea femicidului. Să înțelegem că ea poate să fie pusă în aplicare? Pentru că a trecut un an de când a fost adoptată de Parlament și promulgată, dar nu putea să fie aplicată până în momentul acesta. Să înțelegem că poate să fie aplicată?
Da, legea femicidului a fost adoptată, iar Ministerul Justiției, când am fost în primul mandat, a avut un rol foarte important. Noi am propus și am pus în dezbatere publică, cu siguranță vă veți aduce aminte, am și discutat despre o formă de incriminare care presupunea o intervenție minimală asupra actualului Cod penal, păstrând filosofia și structura, dar agravând foarte clar răspunderea pentru astfel de fapte reprobabile, agresiuni împotriva femeilor.
A fost adoptată legea, numai că era nevoie de elementele infralegale, adică de acest ordin despre care am amintit. Este nevoie și de o hotărâre de Guvern care să operaționalizeze activitatea pe linia de culegere a datelor. Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute. Nu s-au putut face, pentru că Guvernul interimar nu a putut să adopte și să construiască aceste politici. Acum facem acest lucru.
Chiar cred că în a doua zi a mandatului am semnat acel ordin și l-am trimis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Afacerilor Interne.
Nu era prea târziu? Pentru că termenul, știu că pentru unele dintre ele, era 26 septembrie, iar dumneavoastră ați revenit la minister.
Bun, nu era prea târziu. Odată ce am revenit, am acționat. Acum înțeleg și situația anterioară, pentru că, atâta timp cât ești într-un Guvern interimar, vedeți, efectiv trăim exact cum ați spus: lucrurile apar, iar lucrurile noi apar cu atâta rapiditate. Și unde am mai întâlnit în România un interimat atât de lung? Interimatul, prin el însuși, este un termen care presupune un interval scurt, rapiditate, să treci către o formă consolidată.
Ori noi am stat în acest interimat aproape șase luni. Foarte multe lucruri nu s-au mai putut face în această perioadă. Trebuie să recuperăm. De acord cu dumneavoastră și asta și facem, cât putem de repede. Legea femicidului este o prioritate în aplicare pentru noi.
Deci se aplică 100% în momentul acesta, litera legii, legea femicidului?
În momentul de față, incriminările penale funcționează de la intrarea în vigoare a legii. Bineînțeles că se aplică definiția legală și toate elementele de incriminare și de sancționare specifice legii, însă există multe alte elemente pe care legea le aduce și care trebuie să fie operaționalizate prin aceste acte administrative.
Urmează adoptarea unei hotărâri de Guvern pe această coordonată. Ne vom preocupa să facem cât mai repede aceste lucruri.
Deci, înțeleg că, undeva până la sfârșitul anului, legea va putea să fie pusă în aplicare sub toate aspectele.
Da.
Această lege are două componente importante. Printre altele, evident, este vorba despre ordinele de restricție și despre brățările de monitorizare. Ce se întâmplă la acest capitol? Pentru că erau prea puține și pentru că, de foarte multe ori, ordinul de restricție era încălcat de către agresor.
Da, este adevărat. Partea aceasta nu este o componentă care să intre în sfera propriu-zisă de atribuții a Ministerului Justiției. Este, din păcate, o problemă recurentă. Însă este o problemă aici. Vedeți, ajungem tot la chestiunea resurselor pentru aplicarea fermă a legii, dar și la cea a educației și informării.
Și aici vreau să vă spun un lucru, pentru că am atins acest subiect. Ne propunem, la Ministerul Justiției, să realizăm un instrument instituțional nou și unic, și anume o agenție de protecție a victimelor infracțiunilor.
Așa cum stau lucrurile în momentul de față, în România, protecția victimelor este sectorială, este dispersată, nu este unitară, nu este uniformă. La Ministerul Afacerilor Interne avem o agenție pentru protejarea victimelor traficului de persoane, iar la Ministerul Muncii avem o componentă care se numește ANES – Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse – și care are și anumite competențe pentru protejarea victimelor violenței domestice, dar avem nevoie de un instrument unic pentru victimele tuturor infracțiunilor.
Adică va fi o agenție care va îngloba aceste structuri?
Va reuni aceste aspecte și competențele acestor entități instituționale care sunt dispersate și va realiza politici unice, va asigura o monitorizare unică și va oferi sprijin victimelor în mod unitar și uniformizat.
Pentru că foarte multe dintre ele sunt private, sunt ONG-uri care oferă adăpost pentru aceste femei. Statul se implică mai puțin.
Statul trebuie să se implice. ONG-urile au, cu siguranță, rolul lor, iar acest rol nu trebuie să fie înlăturat. Ele trebuie să fie parteneri serioși ai statului în astfel de activități.
Dar statul, în momentul de față, nu are o politică unică, nu are o viziune unică asupra problematicii victimelor în materie penală, a victimelor infracțiunilor. Dacă noi, statul, reușim să ne armonizăm viziunea și politicile, să standardizăm mijloacele de sprijinire și mijloacele de protecție, iar apoi să utilizăm și sprijinul ONG-urilor, eu cred că victimele infracțiunilor, inclusiv cele afectate de violența domestică despre care discutăm, vor fi mult mai bine protejate.
Deci spuneți că ar putea să fie o structură mamut care să le înglobeze și pe ANES, și toate celelalte instituții? Sau cum va funcționa?
În nicio formă nu va prelua competențele în totalitate, ci doar pe cele care vizează protejarea victimelor. Noi nu vrem să facem o astfel de structură care să însemne că se desființează ANES. Nu vrem să desființăm absolut nimic, dar vrem ca fiecare entitate să fie foarte limpede axată pe competențele sale, să nu amestecăm competențele și să nu le risipim în toată arhitectura instituțională din România.
Nu va fi o agenție mare. Va avea un număr de 125 de persoane. Vom prelua personal care se ocupă cu aceste chestiuni de protecție a victimelor de la alte entități administrative. Deci vom avea o structură flexibilă, cu o structură centrală și 15 structuri teritoriale pe lângă curțile de apel, care se vor ocupa specializat, concentrat doar pe problematica protejării victimelor.
Veți face angajări și din acest punct de vedere? Foarte multe?
Foarte mult personal va fi preluat, ca să nu împovărăm bugetul public. Deci vom face această structură cu cheltuieli bugetare minime, dar, în același timp, repet, este ceva absolut necesar pentru a proteja victimele.

Ministrul Justiției ia în calcul stabilirea unei vârste minime pentru accesul copiilor la rețelele sociale
Am urmărit conferința dumneavoastră de la preluarea mandatului. Ați vorbit despre o lege privind accesul minorilor la rețelele sociale. Este foarte multă nebunie pe aceste rețele sociale, foarte multă violență. Copiii sunt îndemnați la tot felul de acte de violență. Manosfera, despre care s-a vorbit, este, de asemenea, un pericol acolo. Din punctul dumneavoastră de vedere, cum ar trebui să arate această lege și ce ar trebui să prevadă?
Este, iarăși, un domeniu în care implicarea trebuie să fie pluridisciplinară. Nu este o zonă de reglementare exclusivă a Ministerului Justiției și a Ministerului Educației. De ce accentuez acest lucru? Pentru că trebuie să învățăm din ce în ce mai mult să lucrăm în echipă, să lucrăm articulat, să lucrăm împreună.
Ce trebuie făcut aici? Vedeți, am discutat despre răspunderea minorilor. Putem să reducem vârsta răspunderii penale, putem să modificăm sistemul în care îi sancționăm penal, dar problema rămâne, pentru că originea comportamentului infracțional este în altă parte decât în sfera penală și vine, exact cum discutam, din social media.
Și atunci ce faci? Pentru că, dacă un conținut nociv este accesat de către copil într-un mod necenzurat, fie că familia nu este suficient de atentă, fie că la școală poate nu există suficientă monitorizare, fie că, nu știu, în anturajele sale intră în contact cu acest comportament și cu acest conținut nociv, degeaba îi stabilești o răspundere penală, degeaba intervii ulterior. Fenomenul va crește. Deci trebuie cumva controlat și stopat.
Fie stabilim o vârstă minimă de acces...
Din punctul dumneavoastră de vedere, de la ce vârstă ar trebui să aibă voie minorii pe rețelele sociale?
Păi, răspunsul la această întrebare trebuie dat tot printr-o evaluare care să implice psihologi, specialiști în dreptul familiei și pe toți cei care lucrează și au contact cu copiii și cu zona aceasta de informație din social media. Și aici trebuie să ajungem la o concluzie: o vârstă minimă, anumite condiții de accesare, cu parole sau cu restricții pentru anumite tipuri de conținut.
Păi câteodată le fac părinții
Le fac și nu le fac. Copilul, sigur că se naște și crește într-o familie, iar familia este prima care este implicată în a-l forma, să zicem așa, atât psihologic și emoțional, cât și atitudinal. Și, sigur că da, rolul părintelui este esențial.
Dar dacă părintele nu are timp, dacă părintele este împovărat economic, dacă familiile sunt în momentul de față destrămate sau dezechilibrate, atunci, sigur că da, copilul respectiv rămâne fără un control mai atent și accesează [n.r. conținutul respectiv]. Ideea este că fie stabilim o vârstă minimă, fie găsim acele formule prin care să poată accesa numai anumite conținuturi care au un element pozitiv.
Dar aici ar trebui să fie reglementate aceste rețele, adică să intervină de acolo, prin orice filtru?
Orice fel de abordare, sigur că trebuie făcută. De asta v-am spus: nu poate fi făcută rapid și, eu știu, tăiată așa, abrupt, pentru că este necesară consultarea cu mediul, inclusiv cu cel profesional, cu cei care administrează aceste rețele.
Evident, nu putem să intervenim noi și să stabilim niște reguli care apoi să nu poată fi nici măcar puse în aplicare, pentru că interacționăm cu niște rețele sociale care sunt guvernate din afara țării, să zicem. Trebuie discutat și cu mediul de afaceri, și cu mediul profesional. Trebuie găsite formulele, inclusiv în acord cu reglementările de la nivel european.
Ce demersuri face Ministerul Justiției pentru repatrierea Alinei Apostol
S-a viralizat în ultima vreme această postare a lui Marius Balo, care a fost deținut în China. Statul a făcut niște eforturi susținute pentru a-l aduce în România, iar el spune așa: ieri s-au împlinit, de fapt, trei ani de când a fost făcută publică povestea Alinei Apostol. Este o femeie din România, întemnițată de aproape nouă ani în China, într-o stare foarte proastă.
Marius Balo a anunțat că va ține, de acum încolo, post negru până când nu se rezolvă problema acestei tinere și că a încercat să ia legătura cu dumneavoastră, dar că ați arătat indiferență totală. Ce face Ministerul Justiției în această privință? Nu vă acuz pe dumneavoastră acum, dar ce se poate face pentru această tânără, care este de foarte multă vreme deținută în condiții inumane?
Situația îmi este foarte cunoscută, foarte cunoscută, și m-am implicat personal în demersurile pentru a găsi o formulă pentru această persoană.
Și ce spune domnul Balo? Dânsul nu este un membru al familiei, nu are o împuternicire să vorbească în numele acestei persoane, dar a fost și dânsul într-o situație similară. A comis niște infracțiuni acolo, a răspuns pentru ele și îl înțeleg omenește. Sigur că vrea să fie de partea unui cetățean român aflat în dificultate, dar nu poate să spună că Ministerul Justiției nu s-a interesat, pentru că am făcut absolut tot ce depindea de Ministerul Justiției.
„Bolovanii” puși în cârca economiei. Soluțiile propuse de Gabriel Biriș pentru a opri dezastrul economicNe-am implicat efectiv, atent și insistent în a căuta căile prin care această persoană să poată să vină să execute [pedeapsa] în România. Să găsim... Există șanse de cooperare, există un dialog.
Chestiunea este că dumneaei a săvârșit acolo o infracțiune considerată gravă de către autoritățile din China. A fost întemnițată, trebuia să plătească și o sancțiune pecuniară, precum și niște despăgubiri.
Statul român nu poate să plătească despăgubiri pentru persoane, pentru cetățeni români care săvârșesc infracțiuni prin care produc prejudicii în străinătate. Cred că este un principiu corect acesta, că nu am putea să plătim noi pentru infracțiunile comise de cetățenii noștri în străinătate.
Dar noi am acordat sprijin, am fost și suntem în contact cu autoritățile din China. Am discutat căi prin care... În momentul de față, nu avem un tratat de cooperare judiciară cu statul chinez. Lucrăm la această chestiune și atunci am căutat, pe baza dreptului internațional, pe baza unor instrumente legale care ne sunt puse la dispoziție într-un cadru mai general, să găsim acele căi prin care cetățeanul nostru să vină să execute pedeapsa în România.
Dar există această problemă a achitării prejudiciului. Am negociat cu partea chineză să încercăm să reducem cumva, să reconfigurăm o hotărâre definitivă. Totuși, știți ce înseamnă o hotărâre definitivă? Este o hotărâre definitivă și a existat deschidere din partea... A existat.
Da, dar trebuie înțeles un lucru. Noi lucrăm în cooperare judiciară, dar nu putem impune unui stat terț o anumită soluție. Trebuie să facem ceea ce depinde de noi.
Și vă asigur că, de fiecare dată când familia Apostol a dorit să discute cu noi, membrii acesteia au fost primiți, li s-a explicat situația și au fost foarte bine informați despre pașii pe care i-am făcut. S-a implicat și Ministerul Afacerilor Externe, s-au implicat inclusiv reprezentanți ai statului român, parlamentari care au încercat și ei să deblocheze dialogul cu partea chineză. Deci chiar s-au făcut eforturi, dar, încă o dată, nu putem să impunem o anumită soluție unui alt stat.
Înțeleg foarte bine așteptările familiei, înțeleg omenește suferința, dar facem ceea ce putem să facem instituțional. În momentul de față, în limita convenită,
Măcar un dialog se poate păstra? Avem o speranță?
Vă repet, suntem în dialog, am fost în dialog cu partea chineză, se discută în continuare. Deci Ministerul Justiției nu a ignorat nici măcar o secundă această situație.
Radu Marinescu vrea să introducă inteligența artificială în activitatea instanțelor
Și dacă tot pomeneam de inteligența artificială, în ce mod poate fi folosită în instanță inteligența artificială? Și aici vă dau două exemple, să îmi spuneți dacă este posibil sau nu: pentru practica unitară judiciară, pentru a reuni modurile în care au fost soluționate anumite dosare și pentru a se ține cont de acestea, pentru că înțeleg că nu prea se întâmplă, și înlocuirea muncii grefierilor, reducerea, eventual, a sarcinilor pentru grefieri cu ajutorul inteligenței artificiale. Se pot face?
În primul rând, vreau să vă spun că inteligența artificială se folosește în momentul de față în sistemul de justiție. Și în mandatul anterior am lucrat la acest lucru, iar acum s-a și livrat un produs de inteligență artificială. Se numește speech-to-text și permite transformarea automată a exprimării verbale în conținut scris.
Și știți cum era înainte: în instanță se pierdea foarte mult timp. Nu se mai scrie de mult, dar o persoană era audiată, după care judecătorul trebuia să dicteze grefierului ceea ce a spus persoana respectivă. Și aici apăreau și probleme de acuratețe a transferului informației, pentru că știți că una este cum se exprimă o persoană și alta este cum se reproduce ulterior, prin intermediul altcuiva. Pot apărea distorsiuni, modificări și, în plus, se pierdea foarte mult timp.
Acest sistem speech-to-text a presupus un efort extraordinar și în ceea ce privește dotarea sălilor de ședință. Sunt microfoane performante care captează orice sunet, pentru a putea să facă apoi transferul.
Este un agent de inteligență artificială care face această transformare. Ei bine, în momentul de față avem acest lucru și este un progres.
Ce putem să facem mai mult decât atât? Putem să ajutăm foarte mult în activitatea grefierului, procurorului, judecătorului sau în interiorul Ministerului Justiției, de exemplu, în câteva coordonate de activitate foarte importante: avizarea actelor normative.
Când am plecat din Ministerul Justiției, în perioada în care am gestionat activitatea acolo, cred că au fost 10.000 de avize, puncte de vedere și evaluări pe legislație. Un volum imens de muncă, care se face cu o echipă de oameni.
Dar dacă le dai un instrument care este capabil să prelucreze o cantitate imensă de informații brute care se acumulează... Gândiți-vă, de exemplu, că dai un aviz pe un act normativ, iar actul normativ are corelații cu alte 100 de acte normative. La rândul lor, acele acte normative au corelații cu mii de hotărâri judecătorești, jurisprudență, doctrină...
Câți oameni pot să prelucreze informația respectivă și cât de repede? Dacă ai un astfel de instrument care poate agrega informația, o poate prelucra și îți poate da anumite evaluări pe care tu le verifici ulterior, fără a se substitui vreodată omului în sine, îl ajută foarte mult în activitatea sa.
Și atunci cum veți elabora aceste programe de inteligență artificială? Se lucrează, se lucrează la CSM?
Se lucrează și la Ministerul Justiției. Acum implementăm sistemul ECRIS 5, cel de monitorizare și de comunicare informatică pentru cauzele din justiție. Acesta are la bază niște resurse destul de puternice, inclusiv servere și centre de date, și, plecând de la această arhitectură, putem să introducem și elementele de inteligență artificială.
De exemplu, la CSM, pentru judecători, se poate realiza o sumarizare a informațiilor: apărările părților, susținerile, probele și așa mai departe. Dacă acestea sunt sintetizate și puse pe masa judecătorului, îl ajută foarte mult. Pentru procuror, la fel.
Iar în minister, v-am explicat, la avizare și la elaborare. Vă dau un exemplu: vrei să construiești un act normativ, uite, legat de minori, despre care am discutat. Câtă informație îți trebuie acolo! Trebuie să vezi practica altor state.
Deci acestea sunt niște instrumente care pot suplini anumite activități. Repet, nu vreau să înlocuiască oamenii, să se înțeleagă foarte clar acest lucru. Locurile de muncă sunt protejate, iar resursa umană trebuie să rămână cea care interpretează și aplică rezultatele inteligenței artificiale. Dar această inteligență artificială poate să ajute în activitate. Deci nu vor dispărea...
Grefierii nu vor fi înlocuiți cu inteligența artificială, să înțelegem?
Nu. O vor utiliza responsabil în sprijinirea activităților.
Care este părerea dumneavoastră despre avocații care folosesc ChatGPT în instanță?
Nu poți opri accesul la aceste instrumente. Uitați-vă, aș vrea să vă dau un exemplu despre cum este văzută această chestiune. Am discutat în primul mandat cu omologi, la întâlnirile europene, și am constatat că sunt țări în care mediul judiciar a ajuns să solicite ministerelor să îl ajute cu instrumente de inteligență artificială, pentru că mediul profesional independent, cum ar fi avocații, le folosește la un nivel din ce în ce mai înalt.
Există astfel de agenți de inteligență artificială care, dacă sunt educați, dacă sunt dezvoltați și alimentați cu informații, ajung să fie extrem de performanți. Sigur că nu poți să oprești piața liberă. Profesionistul utilizează astfel de instrumente. Aici discuția este alta: să le folosești etic.
Să o faci atent, pentru că anumite instrumente de inteligență artificială riscă să creeze situații care nu au corespondență în realitate. Și atunci trebuie să fii extrem de atent și de responsabil.
Din punctul meu de vedere, dacă am vorbit despre un avocat — și eu sunt avocat —, există niște reguli deontologice foarte stricte, iar prezentarea unor astfel de informații false, de natură să inducă în eroare, este o chestiune care ține de deontologie și poate să aibă consecințe asupra persoanei respective.
Dar, vă repet, cursul societății este către utilizarea transformării tehnologice în aproape orice domeniu al vieții și atunci și justiția va trebui să se adapteze. Nu poate rămâne în urmă. Depinde numai de noi să le folosim înțelept și etic.
Cum vrea ministrul Justiției să rezolve datoriile către magistrați
Ultima întrebare: ce se întâmplă cu datoriile către magistrați?
Este și aceasta o chestiune care nu revine Ministerului Justiției, pentru că, în prezent, arhitectura aceasta a ordonatorilor de credite face ca ordonatorul principal să fie Înalta Curte de Casație și Justiție, iar bugetul să fie acolo.
Dar, sigur că da, nu ne putem preface că problema nu există și trebuie să o rezolvăm și să o gestionăm.
Cum s-a ajuns aici? S-a ajuns aici, pe de o parte, în urma unor interpretări ale legislației care poate au fost puțin forțate, și asta o spune și decizia CEDO. Pe de altă parte, a existat componenta legislativă, care a fost adesea în transformare, în schimbare. Nu am avut o stabilitate legislativă, iar eu am pledat întotdeauna și pledez pentru stabilitate: lege bună, lege clară, lege simplă, lege stabilă.
În timp, legislația s-a modificat, au apărut litigii. Cert este că avem pe masă acum o notă de plată foarte mare, care crește cu fiecare zi, în urma unei hotărâri a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Care este soluția, din punctul meu de vedere? Negocierea, discutarea, eșalonarea, posibil eșalonarea, pentru că, în momentul de față, eu nu sunt Ministerul Finanțelor și, cel mai corect, colegul de la Ministerul Finanțelor ne poate prezenta situația. Dar resurse... Da, pe resurse nu sunt, nu...
Aveți de unde să dați banii?
Sincer, în momentul de față, încă o dată, nu vreau să fac această afirmație, pentru că eu sunt Ministerul Justiției, nu este în patrimoniul meu această chestiune, iar resursele sunt, până la urmă, la Ministerul Finanțelor. Dar perspectiva economică este destul de clară. Nu am preluat un buget bogat. Pe de altă parte, și asta vreau să accentuez: dacă vrem să rămânem stat de drept, atunci trebuie să admitem că ceea ce se stabilește definitiv printr-o hotărâre judecătorească este obligatoriu.
Putem să discutăm, putem să comentăm, putem să analizăm, dar trebuie să respectăm hotărârile judecătorești.
Nu avem de unde să le dăm. Și atunci, probabil, eșalonat?
În dialog cu acești creditori și, posibil, prin eșalonare, prin găsirea unei formule în care dreptul să nu fie lipsit de substanță, dar să nu poată fi realizat imediat.
Beneficiarii vor fi chemați, așadar, la niște discuții în perioada următoare, adică judecătorii?
Nu este o decizie pe care să o adopt eu. Trebuie luată la nivel guvernamental, dar, din perspectiva mea, dialogul este cea mai bună soluție.
Anul acesta se rezolvă?
Depinde ce înțelegem prin „rezolvat”. Găsirea unei soluții, pentru că achitarea întregii sume cred că reprezintă o povară însemnată pentru bugetul de stat și nu știu dacă este realist să vorbim despre o astfel de soluție. Încă o dată accentuez: datele trebuie să vină de la cei care le dețin. O discuție și găsirea unei soluții care să nu afecteze foarte serios bugetul e calea de urmat.




















































