Anti-terorism, aranjamente în spaima de revirimentul ISIS şi Al-Qaeda

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
isis al qaida

Încep să se grăbească foarte tare lucrurile în spaţiul asiatic, rezultat al exploziilor succesive ale arhitecturii de securitate din Afganistan, Siria şi Irak, după pierderea jocului de către forţele americane şi ale NATO.

Conform promisiunilor pentru care s-au alocat sute şi sute de miliarde de dolari şi în numele cărora au fost trimişi să moară atâţia soldaţi, ar fi trebuit - după două decenii de ocupaţie militară - să distrugă sau măcar să zguduie puternic marile struturi-umbrelă ale mişcării islamiste extremiste, Al-Qaeda şi ISIS. 

Rezultatul însă este dezastruos şi determină acum ridicarea nivelului de alarmă în cadrul serviciilor de informaţii occidentale care transmit că reţelele islamiste radicale revin rapid la viaţă, cu o extraordinar de puternică recrudescenţă a centrelor de comandă şi control ale ISIS şi Al Qaeda din Africa, Orientul Apropiat şi Asia, reapărute de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, cu garnituri noi de comandanţi şi  unităţi pregătite în taberele care n-au încetat să funcţioneze, cu deosebire în Afganistan.  

Alerta s-a dat în Europa, aţi putut consulta ieri raportul TE-SAT 2021 al celor de la EUROPOL despre situaţia luptei anti-teroriste. Dar ce fac ţările din zona asiatică, spaţiul unde există acum organizaţii teroriste foarte bine structurate, atât naţionale, cât şi trans-naţionale, acţionând sub radarul de atenţie al opiniei publice internaţionale, concentrate îndeosebi doar pe consecinţele politice în Europa şi SUA ale revenirii terorismului prin prezenţa "luptătorilor străini" întorşi acasă. 

Acesta este contextul în care atrage atenţia reuniunea din 28-29 iulie a experţilor din cadrul BRICS Counter-Terrorism Working Group care au finalizat un plan de cooperare pentru combaterea terorismului, radicalizării şi finanţării reţelelor teroriste care urmează să fie adoptat la reuniunea din august a consilierilor naţionali de securitate din ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sus).  

isis al qaida

    

Sub preşedinţia Indiei, grupul de acţiune anti-teroristă (foto din reununea în spaţiu virtual) preconizează un plan de acţiuni care să răspundă urgenţelor momentului şi în care se pune accent pe cooperare internaţională la nivelul bazelor de date privind terorismul şi principalii săi actori, interzicerea folosirii internetului de către membrii organizaţiilor teroriste sau simpatizanţii lor, scăderea posibilităţilor de călătorie între diferite zone unde se ştie că există tabere de pregătire sau în care se asigură refugiu pentru terorişti. 

Important, deoarece este astfel anunţată o exensie fără precedent a cooperării în domeniu în sensul anunţat de oficialul indian, adică de creare a unui spaţiu comun în care să fie consolidată o legislaţie relevantă în domeniu, "punând accentul pe un mai puternic multilateralism şi anagajament comun în lupta anti-teroristă"

Iar asta nu este deloc numai teorie deoarece fiecare dintre ţările membre este confruntată cu activitatea unor grupări teroriste, radicalizate, intrate demult în conexiune cu Al Qaeda sau cu cei din ISIS, dar în sistemul lor specific de acceptare a ierarhiei care, în realitate, le dă o libertate deosebită de mişcare.

Deocamdată, în sensul evenimentelor din Asia, devine prioritară acţiunea islamiştilor extremişti care au acţionat cu baze puternice în Afganistan şi Irak şi revin acum în forţă, pe teritorii incredibil de vaste şi beneficiind de diverse simpatii externe. 

Iată, spre exemplu, China nu încetează să fie preocupată de potenţialul unei mişcări foarte cunoscute în spaţiul asiatic, East Turkistan Islamist Movement, stabilit în 1990 în Afganistan, militanţii uiguri beneficiind de multiple stagii de antrenament în zonele controlate de talibani. 

În 2003, un raid al forţelor speciale pakistaneze îl elimină pe liderul mişcării Abu-Muhammad al-Turkistani, dar după câţiva ani apare o nouă organizaţie, Turkish Islamic Party, cu puncte forte identificate în Afganistan, Pakistan şi mai apoi în întregul orient Mijlociu. Are legături deschise şi confirmate cu Al-Qaeda, iar în 2009, spre exemplu, un lider din Al Qaeda, Abu Yahya al Libi cerea uigurilor să se pregătească pntru o ofensivă împotriva Chinei, iar organizaţia Al Quaeda în Magrebul islamic a ameninţat cu repercursiuni împotriva muncitorilor chinezi în Alegria.  

Aveţi aici o prezentare exhaustivă a problemei, dar aş dori să va reţin atenţia asupra uneia dintre cele mai interesante organizaţii care şi-au expimat sprijinul pentru cauza uigurilor: mesajul de solidaritate transmis de de Malhama Tactical, o unitate prezentată în unele medii drept echivalentul jihadist al celor din Blackwater, care operează şi în Siria, cu luptători uiguri în rândurile sale, alături de militari proveniţi din toate republicile ruse musulmane şi din fost republici sovietice.

isis al qaida

FOTO evrensel.net 

Iată exact de ce se tem şi ruşii, adică de internaţionalizarea pieţei de mercecenari islamişti, oricând posibil să se transforme în "luptători străini" care să se întoarce, sub contract sau nu, în ţările lor de baştină, adică Cecenia, Daghestan, Tatarsta, dar şi în Uzbekistan sau Belarus (detalii foarte interesante aveţi aici)   

De ce este un subiect special de îngrijorare? Deoarece acest grup se prezintă ca furnozor de consilieri speciali pentru pregătirea jihadiştilor în diferite domenii, oferind manuale de luptă (majoritatea în rusă) şi lucând cu un mare număr dintre organizaţiile teroriste existente: Hayat Tahrir al-Sham, Ahrar al-Sham, Ajnad al_Kavkaz, grupul condus de ceceni  care a luptat în regiunea Latakia din Siria sau Ansorul Jihad, foarte temuta unitate militară central-asiatică. Este atestat şi faptul că nucleul central de consilieri s-a mărit odată cu sosirea unor experţi din diferite ţări arabe, din Turcia, din Maldive şi din China.  

La rândul său, India are probleme cu reţelele jihadiste, în speţă cu organizaţia fundamentalistă Hizb-Ut-Tahrir, organizaţie internaţională pan-islamistă şi fundamentalistă prezentă în tot sud-estul asiatic, unii dintre membrii săi fiind condamnaţi chiar în această săptămână pentru propagandă în favoarea Statului Islamic şi incitare la revoltă armată împotriva statului indian.  

Să vedem până la ce nivel se doreşte ridicarea cooperării între India-Rusia-China în acest domeniu atât de sensibil, înainte ca reţelele terorist să reia controlul deplin pe terotorii care merg din Xinjiang în China până în Maghreb, toate subordonate idealului Califatului Islamic, acum în plus că au învins armatele cele mai performante din lume, exact aşa cum profeţise bin Laden. 

Poate, ca aşa ceva totuşi să nu se întâmple, să sperăm ca măcar cei din BRICS să poată face ceva cobcret şi, în partea lor de lume, să deschidă sezonul de vânătoare anti-fundamentalişti islamici. Ar avea şi cu cea , deaorece protocolul de constituire al BRICS prevede şi unităţi militare şi de securitate comune (de atunci antrenate în multiple aplicaţii comune) tocmai pentru a acţiona împreună în cazuri în care apar ameninţări la adresa securităţii naţionale.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite