Anatomia unui triumf care a schimbat lumea. Cum a ajuns o sectă scoasă în afara legii cea mai puternică religie de pe Glob

În mai puțin de șapte decenii, o religie persecutată a devenit credința oficială a celui mai mare imperiu al Antichității. Este vorba despre creștinism, religia care a reușit să schimbe lumea și totodată să salveze cultura romană.

Semnul apărut pe cer lui Constantin cel Mare Foto: kyleorton.com

Creștinismul este cea mai răspândită religie din lume, cu peste 2,4 miliarde de adepți, adică în jur de 32% din populația Globului. Privind această statistică, dar și informațiile privind începuturile creștinismului, ne dăm seama că acest cult este un miracol în sine. În șapte decenii a evoluat de la o sectă persecutată la statutul de religie oficială a celui mai mare imperiu din Antichitate. Este vorba, bineînțeles, de Imperiul Roman. În plus, în trei secole, creștinismul s-a transformat dintr-o credință cel mult regională într-un fenomen religios global extins pe trei continente, cu un impact politic și social incredibil. Practic, decizia ultimului mare împărat roman de a transforma creștinismul în religia oficială a imperiului a schimbat definitiv istoria lumii.

După trei secole de masacre, creștinismul ajunge religie oficială a imperiului

În anul 313 d.Hr., odată cu Edictul de la Milano, dat de împărații Constantin cel Mare și Licinius, a fost oprită pentru totdeauna persecuția creștinilor în Imperiul Roman. Practic, se încheia o perioadă de aproape trei secole de prigoană acerbă a celor care urmau învățăturile lui Hristos, un cult izvorât din zona Iudeei și adus în Europa de-a lungul drumurilor romane, dar și în urma exodului israelit din primul secol al erei creștine. Persecuțiile împotriva creștinilor au început în anul 64 d.Hr., în timpul împăratului Nero. Au urmat apoi alte și alte valuri în timpul unor împărați precum Decius sau Valerian. Cei care credeau în Hristos și aderau la acest cult, inclusiv ofițeri din armata romană sau oameni din aristocrație, erau alungați sau omorâți. Cea mai mare persecuție a avut loc în timpul lui Dioclețian și a durat nu mai puțin de 10 ani. Creștinii au fost exilați sau masacrați. Culmea, în mai puțin de un an, după trei secole de prigoană, creștinii primesc dreptul de a-și practica în siguranță credința. Toată lumea știe povestea prin care Constantin cel Mare a ales semnul crucii și a hotărât să confere creștinismului statut de religie tolerată. El însuși se va creștina, dar abia pe patul morții. În schimb, a încurajat organizarea bisericească și a sprijinit primul Conciliu de la Niceea.

Propriu-zis, aproape peste noapte, creștinii devin din persoane indezirabile ale imperiului un cult religios oficial și înfloritor, care a început să câștige un număr însemnat de adepți în rândul aristocrației și militarilor romani. Mai mult decât atât, în doar șapte decenii, creștinii s-au organizat atât de bine și au reușit să facă atât de mulți prozeliți la nivel înalt, încât creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman. Incredibil, dar adevărat. În timp ce la începutul aceluiași secol creștinii sfârșeau în bălți de sânge, la finele veacului au reușit să rămână singura religie acceptată a imperiului. Mai precis, Teodosie I cel Mare, ultimul mare împărat roman, a ales să facă din creștinismul niceean religia oficială a Imperiului Roman prin Edictul de la Tesalonic din 27 februarie 380. Teodosie a impus ortodoxia trinitară ca singura credință legitimă.

Teodosie cel Mare Foto: wikipedia

„Este dorința noastră ca toate popoarele aflate sub autoritatea Bunăvoinței și Îngăduinței Noastre să continue să mărturisească acea religie care a fost transmisă romanilor de către divinul apostol Petru, așa cum a fost păstrată prin tradiția credincioasă și este mărturisită în prezent de pontiful Damasus și de Petru, episcopul Alexandriei, un bărbat de sfințenie apostolică. Potrivit învățăturii apostolice și doctrinei Evangheliei, să credem în unica divinitate a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, în egală măreție și în Sfânta Treime. Îi autorizăm pe adepții acestei credințe să poarte numele de creștini catolici. În ceea ce-i privește pe ceilalți, întrucât, în judecata Noastră, sunt nebuni lipsiți de înțelepciune, hotărâm ca aceștia să fie însemnați cu numele infamant de eretici și să nu îndrăznească să-și numească adunările lăcașuri de cult sau biserici. Mai întâi, aceștia vor suferi pedeapsa condamnării divine, iar apoi și pedeapsa autorității Noastre, pe care vom hotărî să o aplicăm în conformitate cu voința Cerului”, se arată în acel edict. La rândul său, Teodosie cel Mare era un creștin fervent.

„Cezar și Hristos s-au întâlnit în arenă, iar Hristos a învins”

La prima vedere, pare bizar faptul cum o religie persecutată de împărați a ajuns să fie cultul oficial al Imperiului Roman. Și nu oricum, ci singurul, într-un timp record de numai șapte decenii. După trei secole de persecuții violente, creștinii au ieșit victorioși și au reușit să obțină inclusiv interzicerea tuturor celorlalte culte.

„Cezar și Hristos s-au întâlnit în arenă, iar Hristos a învins. Dar victoria a avut prețul ei: triumfând asupra Romei, creștinismul a absorbit o parte din structura administrativă, spiritul juridic și chiar fastul imperial al acesteia”, preciza filosoful Will Durant. Există însă numeroase explicații științifice, iar specialiștii consideră că a fost de fapt un proces previzibil, ușor de înțeles. Așadar, cum a reușit o sectă radicală, apărută la marginile îndepărtate ale Imperiului Roman, nu doar să supraviețuiască persecuțiilor, ci și să înlocuiască, în cele din urmă, tradițiile păgâne, devenind cea mai răspândită religie din lume?

Creștini martirizați Foto: wikipedia

În mare parte, a fost un proces care a pornit de la bază, din rândul oamenilor obișnuiți, și se leagă de mesajul principal al primilor creștini. Era o religie foarte inclusivă, invita pe toată lumea, toți erau primiți deopotrivă. Nici măcar păcătoșii nu erau lăsați la o parte. Din contră, erau chemați pentru a se vindeca de patimi, cu mesajul „Toți deopotrivă suntem fiii lui Dumnezeu”. Ei, și aici era de asemenea un mesaj mai mult decât atrăgător. Potrivit acestei credințe, toți erau egali în ochii lui Dumnezeu, indiferent dacă erau sclavi sau oameni eliberați din sclavie, bogați sau săraci, bărbați sau femei. Toți erau considerați egali și aveau aceeași poziție în cadrul comunității religioase. Această concepție contrasta direct cu societatea romană, strict ierarhizată și patriarhală.

Credința în egalitatea oamenilor a atras păturile cele mai de jos ale lumii romane: sclavii, săracii și femeile, care au îmbrățișat noua religie. În plus, nu era nevoie de sacrificii, care presupuneau cheltuieli și nu erau întotdeauna accesibile celor mai săraci. Era suficientă o simplă masă luată în comun sau chiar o rugăciune rostită în tăcere. Acest lucru a făcut ca noua religie să fie nu doar atrăgătoare, ci și accesibilă. Ceea ce conta era credința și convingerea, nu statutul material. Accentul pus de creștinism pe caritate și pe ajutorarea celor nevoiași a contribuit, de asemenea, la consolidarea reputației sale în rândul celor mai defavorizați.

„Biserica creștină timpurie a creat un spațiu unic în lumea romană, un spațiu în care sclavul, femeia și aristocratul stăteau la aceeași masă și împărtășeau același statut spiritual. Într-o societate obsedată de ranguri, ierarhii și prestigiu social, acest mesaj al egalității absolute în fața lui Dumnezeu a avut o forță de atracție irezistibilă pentru masele dezavantajate”, preciza Peter Brown, un renumit istoric al Antichității Târzii. În plus, creștinii au impresionat populația de rând printr-un model de umanitate și sacrificiu.

Episcop creștin ucis Foto: wikipedia

„Creștinismul nu a crescut doar prin minuni sau promisiuni abstracte, ci pentru că creștinii formau comunități extrem de unite, capabile să ofere îngrijire și protecție în perioade de criză. În timpul marilor epidemii din imperiu, când păgânii își abandonau chiar și rudele bolnave pentru a fugi de contagiune, creștinii rămâneau să îi îngrijească pe suferinzi, asigurându-le hrană și apă. Acest devotament a redus masiv mortalitatea în rândul lor și a atras admirația și convertirea supraviețuitorilor”, preciza Rodney Stark, sociolog al religiilor, în lucrarea „The Rise of Christianity”.

La rândul său, Tertulian, un autor latin din secolul al II-lea d.Hr., remarca modul în care creștinii înfruntau moartea cu seninătate, fără a se dezice de credința lor, aspect care făcea noi prozeliți: „Sângele martirilor este sămânța creștinilor”. Primii creștini au desfășurat și o activitate misionară intensă, propovăduind noua credință tuturor celor dispuși să-i asculte. Mulți cercetători contemporani atribuie răspândirea rapidă a acestei credințe și așa-numitelor „piramide de convertire”, comparate cu schemele piramidale timpurii. Ulterior, femeile din aristocrația romană au fost primele care au adoptat creștinismul în număr mare și l-au adus în lumea elitelor.

Oficializarea creștinismului, o chestiune politică de mare importanță

Dacă ar fi să privim lucrurile cât mai pragmatic, creștinismul a fost tolerat și ulterior transformat în religie oficială mai degrabă din rațiuni politice și sociale. De exemplu, împăratul Teodosie cel Mare a ales să facă din creștinismul niceean religia oficială a Imperiului Roman în primul rând pentru a asigura unitatea politică și stabilitatea unui imperiu profund divizat.

Imperiul Roman se confrunta cu amenințări externe masive și fragmentare internă. Invaziile triburilor germanice, în special, erau devastatoare. Teodosie a văzut în ortodoxia creștină un liant capabil să ofere coeziune socială și o singură identitate tuturor supușilor săi. În plus, el însuși un creștin fervent, devenea în consecință stăpânul de drept divin al unui imperiu unificat.

„Sub Teodosie, calitatea de membru în biserica niceeană a devenit o cerință pentru serviciul public. Templele păgâne au fost închise, clerul arian a fost exilat, iar non-conformiștii au fost persecutați. Teodosie a devenit astfel unicul împărat al unui Imperiu Roman oficial creștin”, preciza profesorul Chris Craun în lucrarea „Early Church History”.

Edictul de la Tesalonic era îndreptat și împotriva facțiunilor creștine dizidente, care riscau să fragmenteze creștinismul. Era vorba mai ales despre arianism, iar Teodosie dorea o doctrină unică și clară. Mentalitatea vremii dicta că supraviețuirea statului depindea de bunăvoința divinității. O credință fragmentată sau „greșită” (eretică) putea atrage mânia lui Dumnezeu asupra imperiului. În plus, spre deosebire de Constantin cel Mare, care s-a botezat doar pe patul de moarte, Teodosie s-a botezat în anul 380, în urma unei boli severe, conducând imperiul ca membru deplin și dedicat al Bisericii.

Edictul care a schimbat lumea

Creștinismul nu a reușit să salveze Imperiul Roman ca entitate politică. Era prea fisurat. Doar personalitatea și zelul lui Teodosie cel Mare l-au ținut unit. La moartea sa, în 395 d.Hr., imperiul a fost împărțit definitiv între cei doi fii ai săi: Arcadius a preluat Imperiul Roman de Răsărit, iar Honorius Imperiul Roman de Apus. Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit definitiv în 476 d.Hr. A supraviețuit Imperiul Roman de Răsărit, ca imperiu creștin. În schimb, creștinismul a schimbat definitiv istoria lumii. Ca religie organizată, a preluat modelul administrativ, cultura și limba romanilor. Mai exact, Imperiul Roman a supraviețuit o vreme prin Biserica creștină vest-europeană. Papa devenise un soi de „împărat” al creștinătății, iar latina, limba oficială a creștinismului apusean.

Primul Conciliu de la Niceea Foto: wikipedia

„Prin declararea creștinismului niceean ca singura religie legitimă a imperiului, Teodosie nu doar că a schimbat cursul credinței religioase, dar a pus și bazele autoritarismului religios european, legând destinele statului de cele ale doctrinei ortodoxe(...) Statul și Biserica s-au unit într-un mod care a definit Europa pentru următorul mileniu”, preciza Charles Freeman, autorul cărții „AD 381: Heresy, Orthodox Christianity and the Roman Empire”.

Practic, instituționalizarea creștinismului a dus la nașterea unei noi epoci, a Evului Mediu, a cruciadelor și ulterior a tuturor evenimentelor importante care au modelat lumea până astăzi. „Triumful creștinismului în Imperiul Roman nu a însemnat doar dispariția treptată a cultelor păgâne, ci și o reorientare totală a culturii. Timpul și spațiul au fost sacralizate din nou, de data aceasta în jurul figurii lui Hristos, generând o nouă paradigmă istorică din care s-a născut Europa medievală”, preciza Mircea Eliade. 

Culmea, creștinismul a reușit să salveze cultura greco-romană, care ar fi dispărut definitiv într-o lume barbară. „Alianța dintre Imperiul Roman și Biserica Creștină a salvat elementele esențiale ale culturii clasice. Fără această oficializare, prăbușirea Romei în fața barbarilor ar fi putut șterge complet moștenirea greco-romană”, scria  Christopher Dawson în „Religia și nașterea culturii occidentale”.