SUA: Ofensiva Rusiei în Donbas e doar la început

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Statele Unite consideră că actualele acţiuni militare ale Rusiei din estul Ucrainei sunt doar preludiul unei ofensive mai largi, a declarat un responsabil al Pentagonului.

Statele Unite au observat doar ''operaţiuni ofensive limitate'' desfăşurate de Rusia în sud-vestul provinciei Doneţk şi la sud de oraşul ucrainean Izium, care constau în ''mişcări de trupe terestre susţinute, desigur, de unele bombardamente de la distanţă, majoritatea cu artileria'', acţiuni care ar putea fi mai degrabă ''preludiu al unor operaţiuni ofensive mai extinse'', susţine oficialul american, citat de Agerpres

Potrivit acestuia, Rusia  a adus în Donbas, în ultimele 24 de ore, încă două grupuri tactice care numără până acum 78 de militari. Fiecare grup de acest fel este alcătuit din circa 800 de militari.

Pentru actuala ofensivă Rusia dispune de circa 75% din forţa de luptă disponibilă înaintea invaziei lansate pe 24 februarie, mai spune oficialul american. 

Oficiali ucraineni au declarat că Rusia a lansat deja ''Bătălia pentru Donbas'', începută în noaptea de luni spre marţi cu focuri masive de artilerie şi rachete trase asupra poziţiilor ucrainene pe toată lungimea liniei frontului din Est. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite