Un sistem educaţional nu este bun sau prost în sine. Este bun atunci când răspunde nevoilor, cerinţelor şi provocărilor societăţii, la o etapă de evoluţia a acesteia.

Probabil sistemul educaţional comunist era bun pentru societatea comunistă, dar să-l menţii în aceeaşi paradigmă curriculară, instituţională, salarială, managerială, de formare a profesorilor, de evaluare, de finanţare, reprezintă un atentat la securitatea naţională, pentru că împiedica societatea să atingă nivelul de dezvoltare al ţărilor europene partenere din Uniunea Europeană.

Şcoala actuală nu răspunde contextului în care ne aflăm: economic, social, tehnologic, geopolitic, informaţional, şi nici provocărilor cărora trebuie să le facem faţă: globalizarea pieţelor, mobilitatea forţei de muncă, digitalizarea activităţilor, protecţia mediului, interctiunea zilnică cu tehnica înaltă, crizele economice şi financiare care se succed periodic etc.

O altă critică severă adusă şcolii româneşti de azi: nu oferă mai multe trasee educaţionale, din care  elevii cu părinţi, profesori şi consilieri şcolari să-l aleagă pe acela care corespunde personalităţii, resurselor, interesului, înclinaţiilor, talentelor elevilor.

În programele actuale predomină:

- conţinut mult şi fără rost, trădând dorinţa de a epata a autorilor;

- incoerentă şi inadecvare logică a conţinuturilor;

- frustrarea acută a multor părinţi, profesori, elevi şi sentimentul imposibilităţii de a redresa / corecta starea de fapt. 

După 26 de ani de încremenire a şcolii în tiparele comuniste, bilanţul este negru, în ciuda succeselor elevilor eminenţi, care s-au bucurat de sprijinul unor profesori eminenţi, a părinţilor şi a zestrei genetice:

1. Ultimele locuri la Testele PISA, TIMMS, PIRLS.

2. Abandon şcolar masiv şi în creştere.

3. 50% promovare la bacalaureat.

4. Piaţa muncii de slabă calitate, nu asigură o economie competitivă, un nivel de trai decent.

5. 760.000 de tineri au făcut liceul degeaba, în ultimii 10 ani. Tot atâtea destine frânte.

6. În 2003 aveam încă în şcoală profesională 275.000 de elevi. Acum abia 60.000. Investitorii nemţi de la Braşov şi-au facut propria şcoală profesională.

7. Învăţământul superior pe locul 24 în Europa (în urma noastră Bulgaria, Malta, Cipru, Letonia), cu acuza că elevii vin slab pregătiţi din liceu.

8. Calitatea profesorilor ridică mari probleme, datorită salarizării uniforme, nu după performanţe şi rezultatele muncii.

Cea mai gravă consecinţă: elevii fug de şcoală, pentru că nu le oferă competenţele cerute de angajatori în piaţa muncii. Se va diminua drastic şi numărul de norme didactice, aşa că este posibil să asistăm şi la şomaj în rândul profesorilor. În toamna trecută, a aparut pe site-ul ministerului un document care propunea desfiinţarea a 5.000 de posturi în şcoli.

În 2015, din 190.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, s-au înscris la repartiţia computerizată doar 130.000.

Există apoi un abandon ascuns, în cursul primilor ani de liceu. Deşi elevii abandonează scoala, ei sunt menţinuţi ilegal în cataloage, pentru a asigura normele profesorilor şi finanţarea per capita a şcolilor. N-am auzit de inspecţii tematice care să urmărească câţi elevi din clasele de liceu vin regulat la cursuri.

În anii trecuţi, statisticile ministerului menţionau milioane de absenţe in cataloage.

Dacă rămânem încremeniţi în tiparele şcolii comuniste, peste 10-15 ani bilanţul va fi acelaşi, poate şi mai negru. Nu văd cine poate contesta, cu argumente, bilanţul de mai sus.

Procentul de promovare la bacalaureat din 2015, de 68%, a fost calculat prin raportare la numărul elevilor înscrişi la examen, nu la numărul total de elevi aflaţi în clasele terminale ale liceului, o şmecherie. Dacă ne raportăm la acest număr total de elevi, procentul a fost de 55%. Ne minţim ca să ascundem gunoiul sub preş?

O parte a grupului de lucru înfiinţat de ministrul Curaj, pentru inovare curriculară, a propus o variantă de plan cadru care să răspundă cerinţelor României de azi, nu a celei de acum 30 de ani.

Iată principalele elemente de noutate din propunerea grupului de lucru:

  1. Un curriculum la decizia şcolii (CDS) de cel puţin 20%, care să permită şcolii şi profesorilor să particularizeze, adapteze, demersul didactic la specificul comunităţii şcolare pe care o deservesc. Nu să facem din şcoală un „Pat al lui Procust”, în care să înghesuim toţi elevii, indiferent de înclinaţii, talente, pasiuni, tipul de personalitate.

  2. Competenţele să fie generate integrat, nu secvenţial, pentru ca în viaţa reală vor fi obligaţi să le aplice simultan. Este cazul disciplinelor agregat, ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, educaţie pentru societate, propuse de grupul de lucru.

  3. Dimensiunea aplicativ practică trebuie să fie prezentă la toate disciplinele. La disciplina limba şi literatura română se propune diminuare componentei de istorie şi teorie literară, în favoare comunicării corecte scrise şi orale, a retoricii,  a înţelegerii textelor literare şi mai ales non-literare.

  4. Tot şcoala trebuie să formeze capacitatea de învăţare continuă. Suntem la acest capitol de 10 ori mai „slabi”, comparativ cu media europeană.

  5. Şcoala trebuie să fie atractivă, să dispară paradigma „magister dixit”, în favoarea dezvoltării curiozităţii, inventivităţii, creativităţii, gândirii logice, lucrului în echipă, toate cerinţe ale societăţii de azi.

  6. Disciplina istorie, care a generat valuri de comentarii, poate fi predată ca disciplină independentă, sau integrată în „educaţie pentru societate”, dar nu cu memorarea a mii de date, care se uită, ci cu „învăţare din istorie”: de la sisteme autocrate la sisteme democratice, istoria sistemelor economice, istoria războaielor, istoria migraţiilor, istoria artelor, istoria religiilor, etc. Doar în acest mod va trezi curiozitate şi va forma competenţe de înţelegerea umanităţii.

  7. Învăţarea limbii latine se poate face la profilul filologie, la CDS, sau în cadrul orelor de limba şi literatura română, cu acei elevi care doresc şi sunt pasionaţi de acest aspect al culturii umanităţii. A-i obliga pe toţi elevii  să parcurgă această disciplină, înseamnă întoarcerea la „Patul lui Procust” educaţional.

Decidenţii din educaţie trebuie să înţeleagă că lumea s-a schimbat dramatic, nu mai trăim în lumea în care s-au format ei.

În viitor vom asista la evoluţii spectaculoase, care să oblige tinerii de azi, maturii de mâine, să răspundă unor provocări pe care nici nu le bănuim.

De aici necesitate ca şcoala să ofere viitorilor absolvenţi competenţele necesare lumii viitoare, nu lumii trecute:

- Inventivitate, gândire logică, curiozitate, spiritul critic, competenţa de a lucra în echipă.

- Capacitatea de a învăţa continuu, de a-şi schimbe locul de muncă de câteva ori în cursul carierei.

- O scară de valori din care să nu lipsească curajul, integritatea patriotismul, onestitatea, profesionalismul.

- Comportamentul social, înţelegerea sintagmei „să trăim împreună” în respectul valorilor şi legii, al drepturilor şi obligaţiilor asumate.

Fiecare tânăr este o entitate distinctă, doar înţelegând-o şi respectând-o putem să realizăm instruirea şi evoluţia spre un matur apt să se integreze într-o lume în perpetuă schimbare.

Planul cadru curricular, ce va fi în curând adoptat, nu are nici una dintre aceste cerinţe asigurată.