N-a fost nici răceală, nici furuncul! S-a aflat ce boală teribilă l-a măcinat pe Mircea Lucescu și i-a produs sfârșitul
0Încercat de boală încă de acum două luni, Mircea Lucescu (80 de ani) s-a stins pe patul de spital în București, marți seară, la ora 20:30.

S-a spus inițial că internările repetate la Universitar se datorează unei răceli. Apoi, FRF a venit cu versiunea unui furuncul. Meciul cu Turcia bătea la ușă, iar „Il Luce” avea probleme grave de sănătate.
La Digi Sport, prezentatorul Radu Naum a transmis că Mircea Lucescu fusese diagnosticat cu leucemie, un cancer al sângelui, din luna ianuarie, dar s-a pus în mișcare o mașinărie specială pentru a ascunde boala. Informația a fost cunoscută în mai multe redacții, dar a fost ținută la secret.
„Mircea Lucescu nu a murit dintr-odată, din tot ce știm. El a fost diagnosticat. Va trebui la un moment dat să spunem adevărul.
Știm cu toții ce diagnostic a avut. În ianuarie știm noi că a fost diagnosticat cu o formă de leucemie, care a fost ascunsă permanent, inclusiv de presă.
Eu cred că la un moment dat merită făcută o discuție, dacă vrem să fim sinceri. Dacă vrem să rămânem doar în zona asta strălucitoare și nu tratăm niciodată umbrele care sunt în mijlocul nostru, s-ar putea să repetăm umbrele astea.
A fost o operațiune de acoperire colosală, și cu voia lui, trebuie să o spunem, a stării extrem de complicate a lui”, a spus Radu Naum, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
„A fost un risc pe care și l-a asumat”
Ziaristul Ovidiu Ioanițoaia (81 de ani), prieten cu antrenorul, a recunoscut public problema medicală:
„Acum două luni, două luni și jumătate, nu avea absolut nimic. A apărut leucemia care a complicat totul. De fapt, de la leucemie i s-a tras. Am tot încercat noi să camuflăm diagnosticul, am zis că e o chestiune personală, dar leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul.
El a fost un luptător, pentru el nicio cauză nu a fost dinainte pierdută. Inițial nu a vrut să creadă. La un moment dat părea că știe, dar că maschează.
În orice caz, pentru el fotbalul a fost totul. Dacă i s-ar fi interzis să meargă la meciul de la Istanbul, ar fi fost probabil și mai rău din punct de vedere sufletesc. A fost destinul lui, a trăit în viteză toată viața și, din păcate, a și murit în viteză, foarte repede. Viața lui a fost fotbalul.
Eu am avut o discuție cu el cu o săptămână, două, înaintea meciului de la Istanbul și i-am spus, pentru că doctorii au evitat să-i declare adevărul și eu eram un fel de intermediar.
I-am zis «Mircea, vezi că e groasă, asta spun doctorii». Și a zis «n-am ce să fac, așa am început, dacă e cazul, așa termin». A fost un risc pe care și l-a asumat.
Inițial n-a crezut, după aia s-a lămurit că boala este fără recurs, dar n-a mai putut să iasă din joc. Și-a asumat un risc care până la urmă s-a dovedit fatal”, a spus Ovidiu Ioanițoaia, la Prima Sport 1.























































