Se va elibera autorizația de construire și pentru tronsonul 3 al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Va fi construit cel mai lung tunel rutier

0
Publicat:

Au fost finalizate cele două organizări de șantier de pe lotul 3 Cornetu - Tigveni din Autostrada Sibiu - Pitești (A1). În perioada următoare urmează să fie eliberată autorizația de construire pentru cea mai mare lucrare de autostradă din țară.

Secțiunea 3  autostrăzii SIbiu-Pitești Foto: CNAIR
Secțiunea 3 autostrăzii SIbiu-Pitești Foto: CNAIR

WEBUILD SpA, antreprenorul secțiunii 3 (Sibiu - Pitești) a A1 a anunțat finalizarea cele două organizări de șantier, de la Cepari și Racovița.

În fiecare dintre acestea au fost montate câte două stații de betoane, care sunt acum funcționale. La această dată pe șantier sunt mobilizate aproximativ 250 de persoane”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.

Constructorul a depus proiectul tehnic, iar după analiză și aprobare se va elibera autorizația de construire. Defrișarea arborilor de pe amplasamentul lucrării a fost finalizată, iar descărcarea siturilor arheologice identificate s-a încheiat.

Pe lotul de 37,5 km vor fi construite: cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din România (1700 m), două noduri rutiere, 55 de structuri”, susține DRDP Craiova.

Antreprenorul italian lucrează acum la descărcarea arheologică a siturilor identificate în urma diagnosticului intruziv. „Aceste activități nu au însă un impact negativ asupra derulării proiectului.”, mai informează DRDP Craiova.

Odată ce vor demara lucrările pe întreg tronsonul, mimimum 2.000 – 3.000 de muncitori, operatori și ingineri vor activa în cadrul acestui contract, a transmis, recent, constructorul.

Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești este cel mai lung tronson dintre cele cinci de pe această porțiune, având o lungime de 37,4 kilometri, și se întinde între Cornetu (Vâlcea) și Tigveni (Argeș).

Conform constructorului, vor fi realizate 4,5 milioane de metri cubi de săpătură, 3,5 milioane metri cubi de umplutură și peste 50 km de piloți forați.

Proiectul include și construcția unui tunel de 1,7 kilometri, la Poiana (Vâlcea), care va fi cel mai lung tunel de autostrada din România. Tunelul este o provocare din punct de vedere ingineresc, însă și structurile, având în vedere că vor fi viaducte de până la 40 de metri.

Lucrările la secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Pitești trebuie finalizate cel târziu în toamna anului 2027, valoarea lucrărilor fiind de 5,3 miliarde lei, fără TVA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite