Analiză România rămâne fără energie fix când are nevoie de ea. Soluțiile în care au investit Grecia și Bulgaria

În timp ce Grecia a devenit un mare producător și exportator de energie regenerabilă, iar Bulgaria și-a construit rapid o „plasă de siguranță” din baterii, România se confruntă cu lipsa exact a ceea ce îi trebuie seara: energie disponibilă atunci când soarele nu mai produce. Vecinii transformă surplusul de energie de la prânz într-un avantaj pentru orele de vârf, în timp ce România ajunge să importe energie într-un moment în care, cu câteva ore înainte, exporta. Expertul Dumitru Chisăliță avertizează că, fără stocare și capacități flexibile, tranziția energetică riscă să rămână „doar o afacere de prânz”.

La prânz, România exportă energie electrică, dar seara are nevoie de importuri. Foto arhivă

Datele Transelectrica arată că, la prânz, România poate avea un excedent de peste 1.000 MW, în timp ce capacitatea de stocare disponibilă este foarte mică. În același timp, țările vecine își dezvoltă rapid propriile capacități de stocare și de producție flexibilă.

România are energie la prânz, dar nu suficientă pentru seară

Datele publicate de Transelectrica pentru 17 august, ora 11:31, arăta un sistem energetic cu o producție de 5.701 MW și un consum de 4.661 MW.

Diferența, de aproximativ 1.039 MW, era exportată.

La prânz, energia fotovoltaică reprezenta principala sursă de producție. Panourile solare furnizau 3.066 MW, adică mai mult de jumătate din producția națională.

Situația producției era următoarea:

• fotovoltaic: 3.066 MW
• hidrocarburi: 1.203 MW
• cărbune: 714 MW
• hidro: 600 MW
• eolian: 53 MW
• biomasă: 53 MW
• nuclear: 0 MW
• instalații de stocare: 9 MW

Consumul era de 4.661 MW, iar producția de 5.701 MW. Soldul era de -1.039 MW, ceea ce înseamnă export.

Datele arată astfel o situație în care România are energie în exces în intervalul în care producția solară este ridicată, însă dispune de o capacitate foarte redusă de stocare pentru a muta această energie către orele de seară.

Problema apare după ce apune soarele

Producția fotovoltaică are o caracteristică esențială: este concentrată în timpul zilei. În orele de prânz, când radiația solară este puternică, panourile pot furniza mii de megawați în sistem.

După-amiaza, producția începe să scadă, iar după apus energia solară nu mai contribuie la producția de electricitate.

Consumul, însă, continuă. În orele de seară, când oamenii ajung acasă, folosesc iluminatul, aparatura electrocasnică și sistemele de climatizare, iar activitatea economică continuă, sistemul trebuie să găsească alte surse pentru energia care nu mai vine de la panourile fotovoltaice.

În lipsa unor capacități suficiente de stocare și a unei producții flexibile suficiente, diferența poate fi acoperită prin importuri.

Astfel, România poate exporta energie în intervalul în care producția solară este foarte ridicată și poate ajunge să importe câteva ore mai târziu, când producția fotovoltaică dispare.

Grecia produce, Bulgaria stochează

În această vară, Grecia a ajuns la exporturi-record. Într-o singură zi, țara a trimis în afara granițelor 54 GWh de energie, dintre care 25 GWh către Bulgaria.

Grecia a investit masiv în regenerabile. Numai capacitatea eoliană a depășit în acest an 6.000 MW, iar în primele cinci luni producția din surse regenerabile a crescut cu peste 20%.

Energia produsă în sudul Balcanilor poate circula apoi, prin piața europeană interconectată, către Bulgaria și mai departe spre nordul Europei, inclusiv către România, Ungaria și Austria.

Bulgaria are însă un avantaj pe care România nu îl are încă la aceeași scară: stocarea.

Capacitatea de baterii instalată în Bulgaria este estimată la aproximativ 14-15 GWh, față de mai puțin de 2 GWh în România.

Mecanismul este simplu: energia disponibilă în timpul zilei, inclusiv energia solară ieftină produsă în România, poate fi cumpărată și stocată. Seara, când panourile nu mai produc și prețurile cresc, energia poate fi utilizată sau vândută înapoi în sistem.

Astfel, bateriile transformă energia produsă într-un anumit moment într-o resursă disponibilă câteva ore mai târziu.

„Fără stocare, tranziția energetică rămâne doar o afacere de prânz”

Dumitru Chisăliță atrage atenția asupra acestei probleme și spune că dezvoltarea energiei regenerabile trebuie însoțită de dezvoltarea unor capacități de stocare și flexibilitate.

„Fără stocare, tranziția energetică rămâne doar o afacere de prânz”, a declarat expertul în energie Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

El consideră că sistemul energetic nu poate depinde de o singură tehnologie de stocare, ci are nevoie de soluții diferite pentru perioade diferite.

Bateriile prosumatorilor pot muta energia produsă la prânz spre seară, pentru perioade de 2-6 ore. Bateriile industriale pot asigura reglaj rapid, echilibrare și acoperirea vârfului de consum.

Hidrocentralele cu lac de acumulare pot furniza energie controlabilă pe ore, zile sau săptămâni, în timp ce centralele cu acumulare prin pompaj pot asigura stocare la scară mare și refacerea rezervelor.

Printre soluțiile indicate de Chisăliță se mai află consumul flexibil industrial, vehiculele electrice cu încărcare inteligentă și stocarea termică.

Centralele pe gaze nu reprezintă stocare, însă oferă flexibilitate și putere de rezervă. Hidrogenul ar putea asigura, în perspectivă, stocare sezonieră, chiar dacă randamentul total este redus.

Interconexiunile dintre țări contribuie la echilibrarea sistemului, însă acestea nu reprezintă stocare și nu garantează că energia va fi disponibilă în cazul unei crize regionale.

„Întrebarea este dacă ați auzit pe cineva să vorbească de un astfel de sistem. Am auzit doar că trebuie să cumpărăm baterii”, afirmă Chisăliță.

Când producția crește, trebuie să existe și unde să meargă energia

Potrivit lui Chisăliță, fiecare nouă capacitate de producție ar trebui analizată simultan prin prisma sursei, a rețelei și a consumului.

Pentru sursă trebuie stabilit când și cât produce în mod realist. Pentru rețea trebuie verificat dacă energia poate fi transportată din locul în care este produsă și în intervalul respectiv. Iar pentru consum trebuie analizat dacă există consum local sau regional care să preia energia.

Dacă una dintre aceste componente lipsește, costurile sunt transferate către sistem prin întărirea rețelei, congestii, limitarea producției, necesarul de rezervă, exporturi ieftine la prânz, importuri scumpe seara și tarife mai mari suportate de consumatori.

Cernavodă adaugă presiune asupra sistemului

Problema stocării se suprapune în această vară peste o situație dificilă a producției interne.

Ambele reactoare de la Cernavodă, fiecare cu o putere de aproximativ 706 MW, sunt oprite din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării.

În mod normal, centrala nucleară asigură aproape 20% din electricitatea României. Lipsa acestei producții pune presiune asupra celorlalte capacități disponibile și crește necesarul de energie din alte surse.

România a fost nevoită să crească producția pe cărbune și să se bazeze mai mult pe importuri.

„Nu poți opri un reactor nuclear și să pui în loc aceeași putere în panouri”

Dumitru Chisăliță spune că problema nu este dezvoltarea energiei regenerabile, ci lipsa unui sistem construit simultan în jurul noilor capacități de producție.

„România nu a făcut tranziție energetică. A făcut, în prea multe etape, o acumulare de instalații fără construcția simultană a sistemului care să le susțină”, afirmă acesta.

Chisăliță critică modul în care au fost dezvoltate unele dintre schemele de sprijin și investițiile din energie.

„Am plătit certificate verzi pentru a produce indiferent de oră. Am plătit Casa Verde pentru a injecta la prânz. Am lăsat centralele flexibile să se închidă sau să întârzie. Am blocat investițiile hidro între documentații neactualizate, protecția mediului și improvizații legislative. Am scos profitul companiilor de stat sub formă de dividende. Apoi am încercat să obligăm cetățenii să cumpere baterii pentru a repara o problemă creată de stat”, a adăugat expertul în energie.

În aceste condiții, spune el, sistemul trebuie să facă față unei realități care nu poate fi schimbată prin politici sau scheme de sprijin.

„Acum descoperim realitatea pe care fizica nu a încetat niciodată să ne-o spună: nu poți opri un reactor nuclear, un grup hidro sau o centrală pe gaz și să pui în loc aceeași putere în panouri, deoarece panourile produc când există soare, nu când SEN are nevoie de energie”, a explicat Chisăliță.

Tarnița, una dintre soluțiile pentru stocarea la scară mare

În acest context se înscrie și proiectul Tarnița-Lăpuștești, gândit ca o centrală cu acumulare prin pompaj.

Principiul este ca energia disponibilă în perioadele cu producție ridicată să fie folosită pentru pomparea apei într-un rezervor situat la o cotă superioară. Atunci când sistemul are nevoie de energie, apa este lăsată să coboare prin turbine, producând electricitate.

Proiectul este prevăzut cu patru grupuri de câte aproximativ 250 MW, cu o putere totală de circa 1.000 MW.

Spre deosebire de o baterie obișnuită, o centrală cu acumulare prin pompaj este destinată stocării la scară mare și poate contribui la echilibrarea sistemului în perioadele în care producția și consumul nu se suprapun.

„Criza actuală nu este eșecul energiei regenerabile”

Dumitru Chisăliță consideră că problema actuală nu este reprezentată de energia solară sau eoliană în sine, ci de lipsa infrastructurii necesare pentru integrarea lor.

„Criza actuală nu este eșecul energiei regenerabile. Este eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă după subvenții, MW instalați și comunicate triumfaliste, fără să construiască stocarea, rețeaua și capacitatea controlabilă necesare funcționării sistemului”, a explicat expertul pentru „Adevărul”.