România, creştere considerabilă a investiţiilor străine directe în 2022. Cum arată situația pentru 2023

0
Publicat:

România a înregistrat anul trecut o creştere cu 20% a investiţiilor străine directe, susține Cosmin-Ştefan Marinescu, consilier prezidenţial.

Investiţiile străine directe au crescut cu 20% în 2022, Foto: Shutterstock
Investiţiile străine directe au crescut cu 20% în 2022, Foto: Shutterstock

Potrivit acestuia, creșterea s-a realizat totuși pe seama profiturilor locale reinvestite şi mai puţin prin investiţii greenfield.

Avem o creştere de 20% pe care ISD-urile (investiţii străine directe - n. r.) au înregistrat-o în 2022 faţă de anul anterior, însă trebuie să menţionăm faptul că această creştere s-a făcut în principal pe seama profiturilor locale reinvestite, adică pe seama profiturilor realizate de companiile străine în România, şi mai puţin prin investiţii greenfield, în timp ce în primele luni ale anului ISD-urile par să înregistreze un recul de câteva sute de milioane de euro. Încetinirea ritmul investiţiilor străine directe pare că urmează trendul de încetinire a creşterii economice la nivel european, dar nu numai, ceea ce consider că impune în cazul României nevoia de politici prudente, care să susţină consolidarea finanţelor publice şi stabilitatea macroeconomică", a explicat Marinescu la Sesiunea oficială a „Săptămânii diplomaţiei comerciale", eveniment organizat de Departamentul de Comerţ Exterior - parte din structura Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, informează Agerpres.

Balanța comercială, diminuare continuă

Consilierul prezidenţial a apreciat că, în contextul unei deteriorări continue a balanţei comerciale, de aproape şase ori în ultimii 10 ani, sunt câteva aspecte care devin îngrijorătoare şi ajung să constituie provocări, şi anume adâncirea deficitului de cont curent, creşterea puternică a deficitului comercial, dar şi adâncirea deficitului comercial al sectorului alimentar.

Cosmin-Ştefan Marinescu a menţionat că deficitul comercial a depăşit 34 de miliarde de euro anul trecut, din care 40% este reprezentat de produsele chimice. Potrivit acestuia, deficitul sectorului alimentar s-a adâncit în ultimii 10 ani de la 36 de milioane de euro în 2014 la aproape 2 miliarde de euro în prezent, deşi agricultura a absorbit în două exerciţii financiare aproape 37 de miliarde de euro.

În opinia acestuia, diplomaţia comercială poate contribui la atenuarea, dacă nu la rezolvarea unora din aceste neajunsuri, poate asigura plusvaloare şi perspectivă pe termen lung pentru produsele româneşti şi poate susţine creşterea atractivităţii României ca destinaţie investiţională.

El a subliniat că „este momentul să dăm dovadă de inteligenţă economică şi să ne transformăm din furnizori de materii prime pentru pieţele externe în producători de bunuri competitive, de produse competitive, cu valoare adăugată mare".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite