RCS & RDS a atras din nou cele mai multe numere portate. Cum stau Vodafone și Orange

0
Publicat:

În anul 2022 a continuat tendința de creștere a volumului de numere de telefon portate, fiind stabilit un nou record de portări, de la lansarea, în 2008, a serviciului de portabilitate.

Clădire pe care scrie DIGI
RCS RDS a atras 754.833 de numere portate, din totalul de 1,3 milioane la nivelul pieței

Astfel, anul trecut, 1.336.982 de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul. Din totalul numerelor portate, 94%, adică 1.255.962, sunt numere de telefonie mobilă. Recorduri au fost înregistrate și în ceea ce privește numărul mediu de portări, acesta atingând valoarea de 111.415. Cele mai multe portări, de peste 140 de mii, au fost realizate în lunile noiembrie și decembrie 2022.

În procesele de portare desfășurate în 2022 au fost implicați 35 de furnizori de telefonie fixă şi mobilă. Din totalul portărilor aferente anului trecut, 84% au fost realizate de către utilizatori – persoane fizice și 16% de către persoane juridice.

De la introducerea serviciului de portabilitate în România, care a avut loc în octombrie 2008, peste 9,7 milioane de numere au fost transferate între rețele. Dintre acestea, 8,7 milioane sunt numere de telefonie mobilă (89%) și 1 milion de numere sunt de telefonie fixă.

Telefonie mobilă

În anul 2022 au fost portate 1.255.962 de numere de telefonie mobilă. RCS & RDS este furnizorul care a primit, prin portare, cele mai multe numere mobile, respectiv 754.833, fiind urmat de Vodafone cu 191.822 numere primite și Orange cu 149.361. Telekom Romania Mobile Communications a primit 129.732 de numere, iar Orange Romania Communications 30.190.

image

Din totalul numerelor de telefonie mobilă portate în 2022, 56% (703.810) au fost numere utilizate pe bază de abonament.

Telefonie fixă

În anul 2022 au crescut semnificativ (cu peste 30%) și portările numerelor de telefonie fixă. Astfel, în acest an, au fost portate 81.020 de numere de telefonie fixă. Majoritatea utilizatorilor au optat pentru ofertele următorilor furnizori: RCS & RDS (26.259 numere), GTS Telecom (15.345), Vodafone (12.516), Orange (10.744) și BT Global Europe (4.542).

image

Din totalul numerelor fixe portate în acest an, 14.401 au fost numere independente de locație, numere cu acces gratuit și numere cu tarif special.

Pe parcursul anului trecut ANCOM a primit 320 de petiții privind portarea numerelor de telefon, utilizatorii semnalând în special aspecte legate de anularea proceselor de portare, în contextul în care au fost reofertați de către furnizorii la care intenționau să renunțe, precum și realizarea cu întârziere a procesului de portare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite